Cronică: O poveste a porcului, 5+


Sâmbătă, 25 martie, a avut loc premiera unei noi piese de teatru pentru copii realizate de teatrul Ion Creangă: ”O poveste a porcului”, după Ion Creangă. Ne-am bucurat să putem participa și mai ales să fiu acolo cu doi copii, unul de 7, altul de aproape 8 ani astfel că le-am înregistrat la cald impresiile și reacțiile.

o poveste a porculuiCunoaștem spectacolele realizate de teatrul Ion Creangă astfel că ne-am dus cu așteptări mari. Știm că sunt un teatru cu actori buni, cu regizori buni, cu piese adaptate bine grupelor de vârstă propuse, deci cu o echipă profesionistă în spate.

Continuarea acestui articol se găsește pe Roata Mare.

Galerie

Cronică: De-aș fi Scufița Roșie, teatrul Ion Creangă


Vă spun sincer: când e vorba de teatru, încerc să mă feresc de adaptările (prea) moderne ale poveștilor clasice. Încurajată însă de impresiile prietenilor noștri care au fost la De-a Micul Prinț, am mers cu balaurii mei la De-aș fi Scufița Roșie, spectacol recomandat copiilor cu vârste peste 7 ani. Experiența nu a fost de natură să îmi schimbe convingerile.

Citește în continuare „Cronică: De-aș fi Scufița Roșie, teatrul Ion Creangă”

Galerie

Cronică: De-a Micul Prinț, Teatrul Ion Creangă


Piesa de teatru De-a Micul Prinț a companiei de teatru Ion Creangă își propune introducerea copiilor în universul Micului Prinț. Atenție, nu este o piesă ce dorește să explice copiilor toate subtilitățile faimoasei cărți a lui Antoine de Saint-Exupery, nu; este o piesă în care creativitatea, sensibilitatea și un act actoricesc de calitate se întâlnesc pentru a explora în joacă celebrul text, într-o cheie jucăușă și adaptată copiilor cu vârsta de până în 7 ani.

Citește în continuare „Cronică: De-a Micul Prinț, Teatrul Ion Creangă”

Galerie

Cronică: Sticluș căpcăunul a furat Crăciunul la teatrul Excelsior


Încă puțin până la Crăciun. Pregătirile sunt în toi, atât în privința cadourilor, a mâncărurilor cât și a pregătirii sufletești. Pentru toate acestea există ajutoare iar în privința receptării corecte a spiritului acestei sărbători ne vin în ajutor nouă, părinților, instituțiile publice de cultură și asociațiile ce lucrează cu copiii, pregătind un program vast și variat cu această tematică hibernală.

sticlus roata mare 6

Citește în continuare „Cronică: Sticluș căpcăunul a furat Crăciunul la teatrul Excelsior”

Cronică: Sticluș căpcăunul a furat Crăciunul la teatrul Excelsior

TREI ZILE PLINE DE GHIDUȘII ȘI POVEȘTI LA FESTIVALUL INTERACTIV „Amintiri din copilărie” Ediția a II-a, 12-14 iunie 2015, Parcul Kiseleff


unnamed

Între 12 şi 14 iunie Teatrul Ion Creangă invită copiii, părinții şi bunicii serioşi sau haioşi să se joace împreună. Cea de-a doua ediţie a Festivalului interactiv „Amintiri din copilărie” ne scoate pe toţi afară din casă pentru un sfârşit de săptămână plin în Parcul Kiseleff.

Cu partenerul tău de joacă, Teatrul Ion Creangă, nu te vei plictisi nicio clipă. Festivalul propune un program variat, cu activități adresate celor mici și mari, pentru a aduce întreaga familie împreună. Scenograful Viaceslav Vutcariov transformă Parcul Kiseleff în cel mai colorat parc din centrul Bucureştiului, creând iluzia unei lumi suprarealiste a poveştilor cu personaje fantastice, o lume a viselor colorate în care să zbori e mai uşor ca niciodată. Spectacolele de teatru interactiv au mai mult farmec în aer liber, iar jocurile și atelierele de creaţie şi bricolaj vor da tuturor ocazia să se bucure de copilărie. Fiecare alee va deveni un început de poveste. Clovnii vor fi gata să inventeze jucării năstruşnice din baloane, iar statuile vivante şi mimii misterioşi îi vor lua prin surprindere pe spectatori.

În oaza noastră de linişte îşi are locul un singur cartier – Cartierul poveştilor. Spectacolul, realizat cu sprijinul Ambasadei Statului Israel la București, este unul dintre proiectele inedite ale Teatrului Ion Creangă şi va avea premiera în cadrul festivalului. Povești, mituri și situații familiare (abordate altfel) sunt reaşezate într-un spațiu de joc miniatural: 5 căsuțe fantastice, ale căror musafiri devin spectatori și actori. Pus „în scenă” de Michal Svironi (Israel) şi proiectat ca în basme de Andreea Săndulescu, scenograf, Cartierul poveştilor propune o experienţă unică, într-un spațiu al bucuriei și al mirării.

Duminică, 14 iunie, pe Şoseaua Kiseleff va avea loc o plimbare cât o sărbătoare – Parada celor mai spectaculoase personaje. Alături de trupa Teatrului Ion Creangă vor defila peste 300 de invitați: numeroase teatre pentru copii și oameni mari, centre culturale, grădinițe, școli și cluburi sportive, prinți și prințese, zâne și Ilene Cosânzene. Mașini de epocă, acrobați pe catalige, dragoni, mimi, statui vivante și grupuri sportive vor transforma strada într-un uriaş carusel. Două trupe de muzicieni carismatici vor veni de departe pentru a ne ajuta să ţinem ritmul: Groove Onkels (Germania) şi Clown Band (Italia). Iar cei interesați să îi cunoască îndeaproape pe participanți, vor putea lua parte, la finalul Paradei, la o serie de demonstrații, lecții deschise și ateliere susținute de trupele care defilează.

Așadar, e timpul să scoateți din pod echipamentul de vacanţă, deoarece vă așteaptă trei zile pline de ghidușii și povești frumoase. Cine nu-i gata, îl luăm cu lopata!

PROGRAM

VINERI, 12 IUNIE
10.00 – 12.30, Cartier – „Cartierul poveștilor”*, spectacol, Teatrul Ion Creangă
11.00 – 13.00, Pădurea de elice – Ateliere creative și recreative
13.00 – 15.00, Pădurea de elice – Atelier de modelaj în lut și joaca la zidul de pictură
15.00 – 16.00, Scenă – Atelier de improvizație teatrală, coord. Mioara Ifrim, Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”
15.00 – 19.00, Pădurea de Elice – Atelier de meșterit jocuri și jucării
17.00 – 17.45, Scenă – „Pinguinii melomani”, spectacol, Teatrul Ion Creangă
18.00 – 19.00, Cartier – „Cartierul poveștilor”*, spectacol, Teatrul Ion Creangă (premieră) 18.30 – 20.00, Scenă – Atelier de step și pantomimă, coord. Silviu Oltean
19.00 – 21.00, Pădurea de elice – Explorează și creează: ateliere de arte plastice și bricolaj
19.30 – 20.30, Cartier – „Cartierul poveștilor”*, spectacol, Teatrul Ion Creangă
20.30 – 21.30, Scenă – Atelier muzical (karaoke) cu Rareș Varniote
*Biletele pentru acest spectacol sunt disponibile la intrarea în Cartier.

SÂMBĂTĂ, 13 IUNIE
10.00 – 13.00, Pădurea de elice – Explorează și creează: ateliere de arte plastice și bricolaj
11.00 – 12.30, Scenă – „Cocoșelul neascultător”, spectacol, Teatrul Excelsior
13.00 – 14.00, Scenă – Atelier: Povești muzicale, Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”
13.00 – 15.00, Pădurea de elice – Atelier de meșterit jocuri și jucării
14.30 – 16.00, Cartier – „Cartierul poveștilor”*, spectacol, Teatrul Ion Creangă
15.00 – 16.00, Alei – Clown Band (Italia): Spectacol muzical cu clowni
15.00 – 17.00, Pădurea de elice – Atelier de creativitate: Zidul de pictură
16.00 – 17.00, Scenă – „Pimpinone”, spectacol, Opera Comică pentru Copii
17.00 – 17.30, Alei – Aventurile dințișorului buclucaș – Medlife
17.00 – 19.00, Cartier – „Cartierul poveștilor”*, spectacol, Teatrul Ion Creangă
17.00 – 19.00, Pădurea de elice – Ateliere creative și recreative
18.00 – 19.00, Alei – Clown Band (Italia): Spectacol muzical cu clowni
19.00 – 20.30, Scenă – Groove Onkels (Germania): Spectacol și atelier de percuție
19.00 – 21.00, Pădurea de elice – Atelier de meșterit jocuri și jucării
20.30 – 22.00, Scenă – Atelier muzical (karaoke) cu Rareș Varniote
*Biletele pentru acest spectacol sunt disponibile la intrarea în Cartier.

DUMINICĂ, 14 IUNIE
11.00 – 12.00, Șos. Kiseleff, de la Strada Docenților spre Piața Victoriei
Parada celor mai spectaculoase personaje
12.00 – 13.30, Parcul Kiseleff, Alveolă – Șos. Kiseleff
• Atelier de origami, muzică și dans – A.C.T.O.R
• Atelier de teatru – Dino Piccolino
• Atelier de mandale florale – Lumea lui MOMO
• Workshop momente artistice de teatru – Clubul Copiilor Sector 6
• Demonstrație lecție de balet – Casa de Balet
• Demonstrație cu skate-uri – Învață din mers – Școala de skate Eroilor Mafia
• Demonstrații de Kata, tehnici de bază și probe de Kumite – Club Sportiv Akura
• Moment folcloric (vocal și coregrafic) susținut de Grupul folcloric pentru copii „Mlădițe Ilfovene” Clinceni – Ilfov și Trupa de dans Pasitos
12.00 – 14.00, Alei – „Vacanță în siguranță”, o activitate derulată de Inspectoratul General al Poliției Române
12.00 – 15.00, Spațiul de joacă – Activitate sportivă cu jonglerii: Școala de circ FUNNY CIRCUS;
13.00 – 14.00, Peluza de lângă scenă – Demonstrație cu câinii polițiști ai Serviciului de Poliție Canină din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti
14.00 – 16.00, Cartier – „Cartierul poveștilor”*, spectacol, Teatrul Ion Creangă
14.00 – 17.00, Pădurea de elice – Explorează și creează: ateliere de arte plastice și bricolaj
15.00 – 16.00, Alei – Clown Band (Italia): Spectacol muzical cu clowni
16.00 – 17.00, Scenă – De-as fi Scufita Roșie, spectacol, Teatrul Ion Creangă
17.00 – 17.30, Alei – Aventurile dințișorului buclucaș – Medlife
17.00 – 20.00, Pădurea de elice – Atelier de meșterit jocuri și jucării
18.00 – 19.30, Scenă – Groove Onkels (Germania): Spectacol și atelier de percuție
19.00 – 21.00, Cartier – „Cartierul poveștilor”*, spectacol, Teatrul Ion Creangă
20.00 – 21.30, Pădurea de elice – Explorează și creează: ateliere de arte plastice și bricolaj
20.30 – 22.00, Scenă – Atelier muzical (karaoke) cu Rareș Varniote
*Biletele pentru acest spectacol sunt disponibile la intrarea în Cartier.

Programul este completat de momente de animație stradală și sesiuni de jocuri ale copilăriei.

Accesul la evenimentele programate la Scena „Castelul cu amintiri”, Pădurea cu elice și în cadrul Paradei este gratuit. Pentru spectacolul „Cartierul poveștilor” biletele sunt disponibile la intrarea în cartier.

TREI ZILE PLINE DE GHIDUȘII ȘI POVEȘTI LA FESTIVALUL INTERACTIV „Amintiri din copilărie” Ediția a II-a, 12-14 iunie 2015, Parcul Kiseleff

Descopera personajele de poveste prin Teatru (7 – 12 ani)



Descopera personajele de poveste prin Teatru

 

Fundatia Calea Victoriei invita copiii sambata 16 noiembrie, de la ora 15:00, la atelierul Descopera personajele de poveste prin Teatru, sustinut de Marcela Andrei, actrita cu o indelungata experienta de lucru cu copiii la Teatrul Ion Creanga.

Obiectivul pricipal al acestui curs este dezvoltarea interesului pentru lectura in randul copiilor. Ne vom apropia de carti altfel decat la scoala, prin discutii libere la care cei mici sunt incurajati sa participe si prin adaptarea unor exercitii preluate din arta actorului.

Copiii vor intelege care este deosebirea dintre o poveste citita si una ecranizata. Imaginatia, creativitatea, dezvoltarea increderii in fortele proprii, sunt avantajele unei povesti citite. Copiii invata astfel sa gandeasca singuri, sa aleaga intre bine si rau, inteleg mai usor partea frumoasa a vietii, dar si faptul ca exista o latura negativa a ei.

Atelierele sunt interactive si au doua parti – una  teoretica si una practica. Dezvoltarea limbajului, imbogatirea vocabularului, dezvoltarea expresivitatii faciale si fizice se urmaresc atat in partea teoretica cat si in partea practica a atelierelor.

In partea teoretica, vom clarifica notiuni ca pozitiv, negativ, amintire, personaj, conflict, etc.   Partea a doua a atelierelor este alcatuita din exercitii preluate din arta actorului si adaptate pentru copii.

La partea practica a ultimului atelier pot participa si parintii.

 

Temele celor cinci ateliere sunt:

Atelierele 1 si 2: Personaje pozitive din  povesti; Personaje negative din povesti

Povestile pe care vom lucra: Alba ca zapada, Craiasa zapetii, Frumoasa din padurea adormita, Printul fermecat

Atelierul 3: Povesti speciale

Povesti: Ratusca cea urata, Fetita cu chibrituri, Muzicantii din Bremen, Tinerete fara batranete

Atelierul 4: Povestile lui Ion Creanga

Atelierul 5: Concluzii si o mica demonstratie la care sunt invitati parintii


Lector: Marcela Andrei

Data incepere: 16 Noiembrie 2013; Ora curs: 15:00

Numar ateliere: 5

Frecventa: saptamanal, sambata

Varsta Minima: 7 ani; Varsta Maxima: 12 ani

Cost: 250 ron; Cost redus (card fidelitate): 225 ron

Locul desfasurarii: Fundatia Calea Victoriei – Str. Popa Soare nr 40, etaj 1 (in apropierea Rondului Pache Protopopescu si Biserica Sfanta Vineri-Blvd Corneliu Coposu)

INSCRIERE LA CONTACT@VICTORIEI.RO

Detalii la http://www.scoaladeartesimaniere.ro

Descopera personajele de poveste prin Teatru (7 – 12 ani)