Atelier de Origami pentru copii

atelier-site-origami

Suntem convinși că ați auzit de arta plierii hârtiei, însă știți oare beneficiile pe care Origami le aduce în dezvoltarea creativității și a răbdării copilului?

Atelierul de Origami de Duminică, 8 Iulie, ora 15:00 – 16:30, oferă copilului tău ocazia de a învăța cum să creeze un obiect interesant, cum să înțeleagă tehnica plierii și să își dezvolte memoria.

Beneficiile atelierului pentru copil:
– exprimarea personalității creative prin realizarea unor forme ce se susțin singure ca obiecte independente, ușor de replicat și de înțeles;
– dezvoltarea răbdării, a memoriei și a concentrării;
– bucurie și satisfacție, ca rezultat al lucrurilor făcute cu propriile mâini;
– încurajarea copiilor să interacționeze cu noi prieteni prin această formă de artă care unește.

Trainer: Diana Budușan a absolvit Universitatea din București, facultatea de Geologie și Geofizică, domeniul Inginerie Geologică. ”Sunt un om care privește tot ce i se intâmplă ca pe o experiență din care întotdeauna are ceva de învățat. Spun deseori că nu există greșeli, există doar neînțelegeri. Prin observație încerc să fiu atentă, să creez conexiuni, și să înțeleg cum funcționează totul ca întreg. Să știi să comunici cu copiii, înseamnă să ai abilitatea să comunici cu oricine, pentru că în esență, cu toții suntem niște copii”.

Dacă vrei ca cel mic să participe doar la acest atelier, costul lui este de 60 RON și include toate materialele necesare realizării activităţilor.
Înscrie-te la Atelier, apăsând pe buton!
Sau profită de abonamentul în Clubul PlaYouth cu preţuri avantajoase!
Clubul PlaYouth a fost creat pentru a oferi copiilor oportunitatea de a participa la activităţile noastre, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, într-un mediu în care aceștia pot să înveţe și să experimenteze lucruri noi.
Pentru a cumpăra un abonament copilului tău sau pentru a-l face cadou, apasă pe butonul:Există două tipuri de abonamente:
1.  Valabil 3 luni de la data validării, ce conţine 5 activităţi (ateliere diferite și evenimente) și costă 240 RON.
2. Valabil 4 luni de la data validării, ce conţine 8 activităţi (ateliere diferite și evenimente) și costă 390 RON.
* eveniment = Călătorim în jurul lumii, Jocuri în Familie, Astronomie, alte evenimente tematice.

Locaţia evenimentului: 
Barbu Delavrancea, Nr. 15, Sector 1, Etaj 2, Interfon 5.
Avem doar 10 locuri disponibile, iar atelierul se adresează copiilor cu vârste între 5 și 12 ani.
Nu ezitaţi să ne contactaţi pentru detalii suplimentare la numărul de telefon 0755 655 566 sau la adresa de e-mail: contact@playouth.ro

————————–————————–————————–———————————————
Desfășurăm activităţile cu un număr mic de participanţi, în așa fel încât atenţia trainerului să fie distribuită egal către toţi și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activităţi.

Părinţii aleg activităţile noastre pentru că aici copiii lor învaţă ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilităţi precum încredere în sine și în ceilalţi, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalţi, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alţi copii.

Dacă simţi să recomanzi activităţile PlaYouth și altor părinţi pe noi ne-ar bucura foarte tare și ţi-am fi extrem de recunoscători. Mulţumim!
—————————————————————————————————————————————–
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău în relaţie cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intrăm în conversaţie. Scrie-ne pe contact@playouth.ro sau intră direct pe site-ul nostru http://www.playouth.ro

Galerie

Atelier de Origami pentru copii

atelier-site-origami

Suntem convinși că ați auzit de arta plierii hârtiei, însă știți oare beneficiile pe care Origami le aduce în dezvoltarea creativității și a răbdării copilului?

Atelierul de Origami de Duminică, 10 Iunie, ora 15:00 – 16:30, oferă copilului tău ocazia de a învăța cum să creeze un obiect interesant, cum să înțeleagă tehnica plierii și să își dezvolte memoria.

Atelierul de Origami de Duminică, 6 Mai, ora 15:00 – 16:30, oferă copilului tău ocazia de a învăța cum să creeze un obiect interesant, cum să înțeleagă tehnica plierii și să își dezvolte memoria.

atelier-site-origamiSuntem convinși că ați auzit de arta plierii hârtiei, însă știți oare beneficiile pe care Origami le aduce în dezvoltarea creativității și a răbdării copilului?

Atelierul de Origami de Marți, 30 Ianuarie, ora 18:00 – 19:30 sau de Duminică, 4 Februarie, ora 11:00 – 12:30, oferă copilului tău ocazia de a învăța cum să creeze un obiect interesant, cum să înțeleagă tehnica plierii și să își dezvolte memoria.

Beneficiile atelierului pentru copil:
– exprimarea personalității creative prin realizarea unor forme ce se susțin singure ca obiecte independente, ușor de replicat și de înțeles;
– dezvoltarea răbdării, a memoriei și a concentrării;
– bucurie și satisfacție, ca rezultat al lucrurilor făcute cu propriile mâini;
– încurajarea copiilor să interacționeze cu noi prieteni prin această formă de artă care unește.

Trainer: Diana Budușan a absolvit Universitatea din București, facultatea de Geologie și Geofizică, domeniul Inginerie Geologică. ”Sunt un om care privește tot ce i se intâmplă ca pe o experiență din care întotdeauna are ceva de învățat. Spun deseori că nu există greșeli, există doar neînțelegeri. Prin observație încerc să fiu atentă, să creez conexiuni, și să înțeleg cum funcționează totul ca întreg. Să știi să comunici cu copiii, înseamnă să ai abilitatea să comunici cu oricine, pentru că în esență, cu toții suntem niște copii”.

Dacă vrei ca cel mic să participe doar la acest atelier, costul lui este de 60 RON și include toate materialele necesare realizării activităţilor.
Sau poţi profita de abonamentul în Clubul PlaYouth cu preţuri avantajoase!

Clubul PlaYouth a fost creat pentru a oferi copiilor oportunitatea de a participa la activitățile noastre, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, într-un mediu în care aceștia pot să înveţe și să experimenteze lucruri noi.
Dacă ai abonament, înscrie-te la Atelier!Pentru a cumpăra un abonament pentru copilul tău sau pentru a-l face cadou, o poți face apăsând butonul:Există două tipuri de abonamente:
1. Valabil 3 luni de la data validării, conţine 5 activități (ateliere diferite și evenimente) și costă 240 RON.
2. Valabil 4 luni de la data validării, conţine 8 activități (ateliere diferite și evenimente) și costă 390 RON.
* eveniment = Călătorim în jurul lumii, Jocuri în Familie, Astronomie, alte evenimente tematice.

Locaţia evenimentului: 
Barbu Delavrancea, Nr. 15, Sector 1, Etaj 2, Interfon 5.
Avem doar 10 locuri disponibile, iar atelierul se adresează copiilor cu vârste între 5 și 12 ani.
Nu ezitaţi să ne contactaţi pentru detalii suplimentare la numărul de telefon 0747991112 sau la adresa de e-mail: contact@playouth.ro
————————–————————–————————–———————————————
Desfășurăm activităţile cu un număr mic de participanţi, în așa fel încât atenţia trainerului să fie distribuită egal către toţi și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activităţi.

Părinţii aleg activitățile noastre pentru că aici, copiii lor învaţă ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilităţi precum încredere în sine și în ceilalţi, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm, copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalţi, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alţi copii.

Dacă simţi să recomanzi activităţile PlaYouth și altor părinţi, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ţi-am fi extrem de recunoscători. Mulţumim!
—————————————————————————————————————————————–
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău, în relaţie cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intrăm în conversaţie. Scrie-ne pe contact@playouth.ro sau intră direct pe site-ul nostru http://www.playouth.ro

Galerie

Atelier de Origami pentru copii și părinți!

origami-alexandra2

11 iunie / Ora 11:0012:30

Suntem convinși că ați auzit de arta plierii hârtiei, însă știți oare beneficiile pe care Origami le aduce în dezvoltarea creativității copilului și a relației părinte-copil?
 
Vă așteptăm Duminică, 11 Iunie, între 11:00 și 12:30, la atelierul nostru de Origami.
 
Beneficiile atelierului pentru părinte și copil:
– exprimarea personalității creative prin realizarea unor forme ce se susțin singure ca obiecte independente, ușor de replicat și de înțeles;
– dezvoltarea răbdării, a memoriei și a concentrării;
– bucurie și satisfacție, ca rezultat al lucrurilor făcute cu propriile mâini;
– încurajarea copiilor să interacționeze cu noi prieteni prin această formă de artă care unește.inscrie-te
 
Participarea se face pe bază de confirmare după ce te înscrii în acest formularul din dreapta. 
După participarea la atelier, îți poți înscrie copilul la cursul de Origami despre care ai mai multe informații în acest link: http://bit.ly/2dNkIB2
Acest atelier se adresează copiilor între 5 și 12 anișori și părinților lor.
Costul este de 95 de RON / perechea părinte-copil, iar acesta include toate materiale necesare realizării formelor.

Pot veni atât cei care nu au mai realizat până acum un obiect din hârtie, dar și cei care au mai multă experiență în această artă.

Avem doar 10 locuri disponibile. Desfășurăm activitățile cu un număr mic de participanți, în așa fel încât atenția trainerului să fie distribuită egal către toți și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activități.
 
Locația evenimentului: Barbu Delavrancea, Nr. 15, Sector 1, Etaj 2, Interfon 5.
 
Trainer: Diana Budușan a absolvit Universitatea din București, facultatea de Geologie și Geofizică, domeniul Inginerie Geologică. ”Sunt un om care privește tot ce i se intâmplă ca pe o experiență din care întotdeauna are ceva de învățat. Spun deseori că nu există greșeli, există doar neînțelegeri. Prin observație încerc să fiu atentă, să creez conexiuni, și să înțeleg cum funcționează totul ca întreg. Să știi să comunici cu copiii, înseamnă să ai abilitatea să comunici cu oricine, pentru că în esență, cu toții suntem niște copii”.
 
Părinții aleg activitățile noastre pentru că suntem deschiși să purtăm discuții cu ei în ceea ce privește comportamentul copilului și îi încurajăm mereu să își facă timp să stea cu ei, să îi asculte și să aibă inițiativă în a le prezenta jocuri, activități ce îi apropie.
Dacă simți să recomanzi acest atelier sau alte activități PlaYouth și altor părinți, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ți-am fi extrem de recunoscători. Mulțumim!
Pentru cine a mai participat la acest atelier, pregătim o temă nouă și în același timp, distractivă.
—————————————————————————-———————————————————————————
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău, în relație cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intri în conversație cu noi. Scrie-ne pe contact@playouth.ro sau intră direct pe site-ul nostru http://www.playouth.ro.
Galerie