Grădina de Artă


Program creativ de artă și natură pentru familii

Duminică 7 iulie, ora 10.00, Muzeul Theodor Pallady (strada Spătarului nr. 22) – În Grădina paradisului. Descoperim florile lui Monet, Matisse și Pallady. Creația grafică a lui Pallady ne prilejuiește o incursiune în Parisul din prima parte a secolului XX. Pictăm flori în maniera celor trei mari artiști moderni.

Aplicații la stația despre viețuitoarele grădinii: Unde trăiește această ființă?

Detalii despre programul Grădina de Artă

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Artelier D lansează o nouă ediție a programului Grădina de Artă. În cadrul a trei ateliere vom explora atât arta grădinii, cât și spațiul natural, plecând de la patrimoniul Muzeelor Theodor Pallady și K.H. Zambaccian. Fiecare întâlnire propune o perspectivă distinctă asupra grădinii, văzută ca sursă de inspirație, loc de relaxare și teren ludic.

De la prima sămânță din care a răsărit un lăstar verde, oamenii s-au simțit legați de grădina lor. De-a lungul timpului, grădinile și-au schimbat aspectul și scopul, inspirându-i pe truditorii lor ca și pe privitori, fie ei artiști, regi, peisagiști, arhitecți, scriitori ori botaniști.

Vom cerceta natura prin intermediul unor stații de lucru tematice, plasate în grădinile celor doua muzee. Scenetele interactive după cartea „Auzi cum vorbesc copacii” de Peter Wohlleben vor stimula curiozitatea față de natură și pofta de povestit. Ultima parte a programului este dedicată unor lucrări artistice proprii, bazate pe îndemânare și imaginație. Iar anul acesta îi provocăm pe părinți să-și facă propriile creații, alături de copii. Intâmplări firești din natură, cu insecte, păsări și plante, vor completa programul.

Atelierele sunt susținute de Daniela Mișcov, educator cultural.

Informații

Durata atelierului: 1 oră și jumătate (10.00- 11.30)

Taxă: 25 lei/ participant.

Rezervarea se face prin completarea formularului de pe site https://artelierd.wordpress.com/2019/06/23/gradina-de-arta/
și plata unui avans de 50% din taxa totală corespunzătoare numărului de participanți, în contul specificat.  Restul sumei se achită cash, la sosire.

In caz de anulare a participării, avansul nu se poate restitui, dar va fi reeșalonat pentru un alt atelier, la o dată convenită.

Atelierul se adresează familiilor cu copii de 6-10 ani.
Copiii participă la program împreună cu părinții.
Număr maxim de participanți: 12 familii,  mai sunt 5 locuri disponibile.

Puteti intra în legătură și prin completarea formularului de aici:

Următoarele ateliere:

Duminică 21 iulie, ora 10.00, Muzeul K.H. ZambaccianJocuri verzi. Construim personaje, instalații și spații ludice în aer liber, alături de proiecte de spectacol în jurul statuilor din grădină.  Compunem o sculptură din elemente vegetale.

Aplicații la stația despre păsări: Ouă, pene, cuiburi.

Duminică 4 august, ora 10.00, Muzeul Theodor PalladyPe o frunză de biloba.
Facem o incursiune în spațiul asiatic.Cercetăm un copac din grădină și un vas de porțelan chinezesc din colecția muzeului. Aflăm cum se ajunge la muzica liniștii într-o grădină zen.  In ultima parte, construim un instrument cu clopoței de vânt.

Aplicații la stația despre copaci: Frunze și semințe.

Contact

Daniela Mișcov- artelierd@yahoo.com, tel. 0739 661 473

Vă așteptăm cu drag, în grădinile unor frumoase case-muzeu din București!

afis cu cover Gradina de arta

Galerie

Poteca din padure- traseu in natura din oras, 9-10 mai


Jocuri de cooperare, probe de îndemânare, poveşti în mişcare. Concept nou de explorare a naturii din oraş.

In 9 si 10 mai, in cadrul City Forest, (https://www.facebook.com/cityforest?fref=ts)
eveniment urban experimental, in spatiul verde, la Casa Universitarilor, str Dionisie Lupu nr.46.

Poteca din padure la City Forest

Traseu interactiv pentru 6-10 ani.
Sambata 9 si duminica 10 mai, de la ora 12.30.

Pentru grupuri de 15 copii.

Durata: o ora.

Taxa: 20 lei.

Inscrieri: artelierd@yahoo.com si artelierdproiecte2012@gmail.com

Precum exploratorii, ne vom deplasa după semne şi probe, exersându-ne cunoştinţele despre natură şi cultură. Ne vom folosi atenţia, imaginaţia şi concentrarea, vom coopera şi ne vom juca, pentru a ajunge la capătul potecii şi a încheia cursa.

·        In caz de ploaie, activitatile vor fi adaptate pentru interior.

Poteca din padure- traseu in natura din oras, 9-10 mai

Povesti europene- Belgia, Grand Breakfast Party, Artelier D Parenting & much more


Artelier D, Proiecte pentru copii:

POVEŞTI EUROPENE – Belgia

 Atelier de comunicare pentru familii cu copii de 6-10 ani.

Sâmbătă 10 mai, ora 12.30, Librăria Bastilia

Intrare pe bază de donaţie. Suma recomandată: 35 lei.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, tel. 0724 554 199/ 0756 158 766

 Spunem povestea dantelei şi aflăm cum se prepară cea mai rafinată ciocolată din lume. Apoi, călătorim de la Bruxelles, capitala Uniunii Europene, la Bruges, să vedem cum s-a născut Europa modernă. Facem cunoştinţă cu Breugel, celebru pictor flamand. Ingrediente de lucru: fotografii, jocuri, improvizaţii teatrale, concurs.

Imagine

 2 evenimente de Food Revolution Day, sărbătoarea mondială a mâncatului sănătos, organizată de echipa lui Jamie Oliver, celebrul bucătar englez:

 1. Suit & Tie Cooking Night, pentru adulţi :
Vineri16 mai, FROG & Food Revolution Romania vă provoacă să gătiţi ca Jamie Oliver, Gordon Ramsay sau Heston Blumenthal. Confirmări: hello@f-r-o-g.com sau 0723 346 140
8.00 pm till late, Food, wine & fun: 60 lei.

« Te aşteptăm la Atelier FROG’, str Costache Negri nr. 18A, la costum şi cravată. Noi pregătim ustensilele şi ne intrăm în rol, tu te transformi în britanic elegant şi înveţi cum să fii chef.Îţi vei alege preferatul şi vei învăţa cu ajutorul FROG cum să găteşti în stilul lui. Ne delectăm cu vinurile Corcova Roy & Damboviceanu Winery şi asezonăm totul cu umor. Britanic şi el, bineînţeles.Dress code (opțional): ”Ladies”: dress (to impress), ”Gentlemen”: suit/shirt & tie « 

Detalii : https://www.facebook.com/events/661502103922199/

 2. Grand Breakfast Party, pentru familii cu copii peste 3 ani, la Grow Up Kindergarten, str Rândunelelor nr.13, sâmbătă 17 mai, ora 10, durata 2 ore, 15 locuri disponibile, biletul: 30 lei/familie. Inscrieri la datele de contact Artelier D.

 Din cuprins:

 3 Demonstraţii culinare ale unor bucătari- copii
Party cu poveşti şi foto
Jazz şi dans
Din meniu:
Toast cu toppinguri multicolore, buburuze cherry, crostini cu strugure şi ricotta, chec cu fistic, nucă şi stafide, clătite cu gem şi brânză, smoothie de căpşune, ceai cu fructe, lavandă şi muşetel; Dress code: alb matinal, de primăvară. Surprize gustoase de la BioVivo, sponsorul nostru.

 Vă aşteptăm într-un cadru intim, plin de gust şi neconvenţional. Să petrecem la soare şi să ne bucurăm la mic dejun cu sărbătoare ! In caz de vreme nefavorabilă, ne retragem în casa primitoare a Grădiniţei Grow Up.

 Suntem receptivi faţă de sponsorizări şi parteneriate. Alăturii de partenerii noştri media tradiţionali, se află şi Librăria Bastilia.

 Postăm noutăţile în pagina de event Facebook- Food Revolution Romania. https://www.facebook.com/events/1474155706147685/

 Imagine

Primul Artelier D, Parenting, 31 mai, ora 11, la Grow Up Kindergarten

 Din ce în ce mai multă lume ştie acum că, de fapt, succesul social şi reuşita profesională sunt date nu de IQ, inteligenţa academică, ci de EQ, inteligenţa emoţională. De asemenea, poveştile au un rol important în educarea inteligenţei emoţionale. Acestea sunt temele primului Artelier D Parenting, care va fi lansat în 31 mai, cu titlul: Inteligenţa emoţională în educaţie şi învăţare. Psiholog Monica Nicolae de la Atelierul lui Pixie, proiect de dezvoltare personala pentru copii, ne va vorbi despre importanta exprimării emoţiilor adultului în alfabetizarea emotională a copilului şi deficienţele care pot decurge dintr-o exprimare defectuoasă. Activitatea va avea un caracter interactiv, iar doritorii ne pot trimite întrebări pe această temă, în avans, pe care le vom include în discuţie. Amănunte în Newsletterul din 20 mai şi pe blogul artelierd. wordpress.com . Primii 5 înscrişi : 10 % reducere.

10 locuri disponibile, durata : 2 ore, biletul : 80 lei. Focus pe grupurile de vârstă : 3-6 ani şi 7-10 ani.

 Club de vacanţă, în parteneriat cu Sandra Afterschool

Descoperă lumea ta !, 9 săptămâni în jurul lumii, începând cu 30 iunie. Un program care combină învăţarea cu jocul, sub forma unei călătorii imaginare. O explorare creativă prin poveşti, teatru de păpuşi, fotografii unicat, jocuri. Combinăm artele şi ştiinţele într-o formulă de vacanţă. Fiecare săptămână este dedicată unei ţări, care va fi descoperită interactiv. Vom vizita expoziţii, muzee şi parcuri. Fiecare copil va alege o ţară, despre care va face un proiect, într-o formulă aleasă: desen, muzică, fotografie, poveşti. Din cuprins: 30 iunie – 4 iulie, Descoperim Lumea Nouă: America. Poveşti ale indienilor. 7 iulie -14 iulie, O ţară pe o insulă: Japonia. Povestea lui Urashima Taro. 14 iulie-18 iulie, Europa s-a născut aici. Grecia antică.11 august-15 august, Delta Dunării.Calendarul complet şi detalii, pe blog artelierd.wordpress şi site-ul: www.sandra-afterschool.ro

Din cuprinsul lunii mai:

25 mai, ora 11, Grow Up Kindergarten, la atelierul CUIBUL DE RÂNDUNELE, spunem povestea Căsuţa ursuleţului Winnie Pooh .

30 mai, ora 18, Librăria Bastilia, atelierul MICUL DEGETAR prezintă Mica Sirenă, într-o nouă viziune. Revenim cu detalii, în preajma datei activităţilor.

 Rezervari : tel.0724 554 199, artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

Multumim Agendei Culturale pentru Copii!

Vă aşteptăm cu drag!

 

Povesti europene- Belgia, Grand Breakfast Party, Artelier D Parenting & much more

Teatru cu poveşti şi jocuri


Artelier D, Proiecte pentru copii:

Broscuţa din Oraşul verde, o poveste ecologică, din cuburi şi jucării

 Sîmbătă 26 aprilie, ora 11, la GrowUp Kindergarten, în cadrul atelierului creativ de poveşti & natură CUIBUL DE RÂNDUNELE spunem o poveste originală, , cu ocazia Zilei Pământului: Broscuţa din Oraşul verde.O poveste ecologică, inspirată de întâmplări adevărate .O poveste spusă cu ajutorul teatrului de păpuşi, din cuburi şi jucării.

Pentru familii cu copii de 2-6 ani. Biletul : 40 lei/copil insoţit. Familie cu doi copii : 60 lei.

Rezervări : artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

afis broscuta din orasul verde

« A fost odată o broscuţă verde cu ochi rotunzi, burtică galbenă şi galoşi roşii. Trăia printre frunzele grase de untişor, ştevie şi leurdă, pe malul unei bălţi, într-o căsuţă răcoroasă de noroi. „Pleasc, pleosc” se auzea toata ziua, de la galoşii mari ai broscuţei, care lipăia în drumul ei spre apă şi înapoi.”

 broscuta foarte verde

Broscuţa Verzişoara şi prietena ei Albăstriţa (cunoştinţele noastre de anul trecut, din Poveste de colorat) sunt nevoite să lase în urmă totul, din cauza poluării şi a schimbării drastice a mediului. Pădurea a dispărut, balta a fost secată, iar singura lor şansă de supravieţuire este să găsească un loc verde. Pe drum, se întâlnesc cu Popic popândăul, care li se alătură. Lanului unde trăia i-a luat locul o fabrică. Ajung în Oraşul verde, unde vor începe o viaţă nouă.

După poveste, ne jucăm cu jucării şi cuburi, construind case, chiar un oraş. In partea a doua a activităţii creăm o broscuţă din carton reciclat şi sădim un pom.

Acceleratul de primăvară, o poveste cu mişcare

Duminică 27 aprilie, ora 11, la Sandra Afterschool, teatru-atelier după poezia lui George Topârceanu, Acceleratul de primăvară. Avem un mic spectacol de teatru de păpuşi, urmat de improvizaţii teatrale, pe tema tren, mişcare, întâmplări, personaje.  Primul spectacol de teatru cu copii. Pentru familii cu copii peste 3 ani. Bilet: 25 lei/copil insoţit. Rezervări : artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

„Fagul Dragu – Poveste mai ciudata nu am pomenit. Nu înţeleg de ce oamenilor le place de monstrul ăsta, acceleratul.

Melcul Doru – Nici eu nu ştiu sigur. Poate pentru că le place să se mişte încolo şi încoace.

Fagul Dragu – Mie nu-mi place. Eu vreau să stau într-un loc.”

Afis acceleratul

In luna mai, sărbătorim Food Revolution Day, cu două evenimente, unul pentru oameni mari, în 16 mai, ora 20, al doilea pentru familii cu copii de la 3 ani, în 17 mai, ora 10.

Pe 16 mai, ora 20, Suit & Tie Cooking Night: FROG & Food Revolution Romania vă provoacă să gătiţi ca Jamie Oliver, Gordon Ramsay sau Heston Blumenthal. Iar pe 17 mai, ora 10, vă invităm la Grand Breakfast Party. La Grădiniţa Grow Up, petrecem şi copii chef admirăm, cu ocazia unei demonstraţii culinare extraordinare. Amănunte săptămâna viitoare, în Newsletter şi pe paginile facebook Food Revolution Romania, FROG şi Grow Up Kindergarten. Primul nostru sponsor oficial: Biovivo.

In data de 31 mai, lansăm primul Artelier D parenting, cu tema Inteligenţa emoţională.Va fi de-adevăratelea un artelier, cu poveşti, întrebări şi activităţi practice. Vom folosi materiale documentare în premieră şi vom prezenta cărţi de interes.
Nu în ultimul rând, continuăm în luna mai, Poveştile europene, cu Belgia, şi Degetarul fermecat, cu Mica Sirenă.

Vă aşteptăm cu drag!

Mulţumim Agendei Culturale pentru copii.

Teatru cu poveşti şi jocuri

Pânza măiastră a Carlotei şi Spania artistică


 Artelier D, Proiecte pentru copii:

Evenimentele acestei săptămâni sunt dedicate Zilei Internaţionale a Teatrului pentru Copii- sărbătorită în 20 martie, sub egida  ASSITEJ, cea mai mare organizaţie de profil.
Atelierelor , prezentate mai jos , (construite cu mijloacele artei Teatrului), li se adaugă spectacolul de teatru de păpuşi „Aventurile seminţei”, din data de 19 martie, susţinut de copiii de la Sandra Afterschool.

Sâmbătă 22 martie, ora 11, la Librăria Bastilia, Descoperim Spania artelor şi coridelor, în cadrul Atelierului de comunicare POVEŞTI EUROPENE, pentru copii de 6-10 ani.
Intrare pe bază de donaţie. Suma recomandată: 35 lei/copil însoţit. 50 lei/părinte cu doi copii. Durata: 1 oră.

Spunem povestea viteazului El Cid, aflăm despre situri culturale din patrimoniul UNESCO, despre meşteşuguri şi tradiţii,  despre reţete şi  cuvinte, picturi şi palate, plaje şi insule, despre Don Quijote şi Sancho Panza.

Facem cunoştinţă cu 6 spanioli celebri: un scriitor, un pictor, un toreador, o regină, o dansatoare de flamenco şi un bucătar, şi aflăm lucruri captivante despre ei şi cum au influenţat  vieţile celor din jur. Participanţii  vor intra în pielea acestor personalităţi, cu ajutorul artei teatrale.

In ultima parte, lansăm un concurs de cunoştinţe generale (adecvat vârstelor) şi oferim premii de la Editura Gama. Alături de noi,  se vor afla cărţi “de ascuţit mintea” .

Care sunt sursele fascinaţiei exercitate de Spania, ruda noastră de gintă latină? Este întrebarea la care ne propunem să răspundem împreună.

afis spania final

Duminica 23 martie, ora 11, la GrowUp Kindergarten,
în cadrul Atelierului de lectură & natură CUIBUL DE RÂNDUNELE, spunem povestea Pânza măiastră a Carlotei. Adaptare după Charlotte’s Web de E.B. White.
Pentru copii de 3-6 ani.
40 lei/copil insoţit, 60 lei/ familie cu doi copii. Durata: 1 oră. 15 locuri.

Wilbur, un purceluş drăgălaş, se împrieteneşte cu o fată păianjen, Carlota, care locuieşte în hambar, chiar deasupra lui. In această poveste despre prietenie, E.B. White ne reaminteşte că miracolul şi frumuseţea se află deseori ascunse în lucrurile cele mai simple. Aşa cum este pânza de păianjen, o creaţie măiastră. Iar uneori prietenii sunt aparent, neobişnuiţi. La fel ca în lumea oamenilor….

„ – Eu sunt Wilbur. Pe tine cum te cheamă?
– Pe mine? Pe mine mă cheamă Carlota. Carlota A. Cavatica.
– Carlota. Frumos nume. Deci suntem prieteni?
– Da, cred că da. „

In partea a doua a atelierului, vom ţese o pânză de păianjen.  Ne vom folosi de fire şi beţe, căci cele mai bune elemente de lucru sunt cele naturale.

La Atelierul CUIBUL DE RÂNDUNELE ne lăsăm inspiraţi de formele de artă din natură. Învăţăm astfel despre secretele ei şi cum să o protejăm.

afis Panza maiastra a Carlotei

Rugaminte pentru participanţi : Dacă aveţi jucării de pluş  reprezentând animale şi păsări de fermă (vacă, oaie, cal, măgar, gâscă, etc), vă rugăm să le aduceţi .  Ne vor ajuta să populăm ferma unde trăieşte purceluşul Wilbur şi să ne jucăm. Mulţumim anticipat, dvs şi copiilor!  După atelier, jucăriile vor fi recuperate.

La ateliere pot participa ambii părinţi, fără taxă suplimentară.

Rezervari: tel. 0724 554 199, email: artelierd@yahoo.com

sau artelierdproiecte2012@gmail.com

Vă aşteptăm cu drag, pe aripile imaginaţiei!

Pânza măiastră a Carlotei şi Spania artistică

Vestitorii primăverii vin pe 1 martie: atelier de poveşti şi ecologie


Artelier D, Proiecte pentru copii:

Atelierul  de poveşti şi ecologie CUIBUL DE RÂNDUNELE debutează sîmbătă 1 martie, ora 11, la GrowUp Kindergarten, str Rândunelelor nr. 13 ( zona Piaţa Alba Iulia). Activitate recomandată pentru părinţi cu copii între 2 şi 6 ani.

Taxa este de 40 lei/copil însoţit, care se achită la sosire, iar participarea se face pe bază de rezervare prealabilă la adresele: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com, office@growupkindergarten.ro,
tel. 0724 554 199 sau 0723 626 711.
Pentru familia cu doi copii taxa este de 60 lei.
 
Spunem povestea originală  Rândunelele au venit acasă!, despre revenirea frumoaselor zburătoare din ţările calde şi construirea cuibului, la marginea unei păduri ameninţate de defrişare. Mama rândunică şi tata rândunel sunt ajutaţi de un tei şi un arici, să-şi construiască un cuib rezistent. La puţină vreme,  în căsuţa cea nouă se întâmplă o minune: apar cinci pui.
O poveste din lumea de azi, cu nelinişti şi speranţe, despre prietenie şi dragoste.
 
Admirăm cuiburi de diverse forme, culori şi mărimi şi construim, la rândul nostru, din materiale reciclabile şi lut, un cuib. Invăţăm să protejăm păsările şi să le ajutăm să-şi facă mai uşor cuibul.

„Intr-o epocă în care cunoaştem lumea mai ales prin intermediul unei suprafeţe de sticlă- ecrane, ferestre, parbrize- păsările sunt o conexiune vitală cu lumea naturii. In mod extraordinar,  păsările zboară peste tot şi depăşesc orice bariere,  hrănindu-ne uimirea faţă de minuni. Thor Hanson (autorul cărţii: „Penele, evoluţia unui miracol al naturii”)
 
„Păsările sunt importante pentru că păstrează echilibrul între diverse ecosisteme: polenizează plantele, împrăştie seminţele, curăţă carcasele şi reciclează nutrienţii din pământ. De asemenea, ne hrănesc spiritul, ne semnalizează schimbarea anotimpurilor, ne inspiră creaţii artistice şi poezii, ne deşteaptă dorinţa de a zbura,  totodată, ne reamintesc că nu suntem numai noi pe acest pământ. Melanie Driscoll (Bird conservation for the Gulf of Mexico and Mississippi)

La atelierul CUIBUL DE RÂNDUNELE, aducem la viaţă poveşti, prin intermediul lecturii şi teatrului de păpuşi, urmate apoi de activităţi creative. Vom stimula curiozitatea copiilor pentru descoperirea naturii, începând cu spaţiul din jurul casei, grădiniţei, din oraş: copaci, flori, păsări, insecte, animale, cu accent pe protejarea naturii, conservare şi reciclare. In introducere, vom privi fotografii şi scurte filmuleţe documentare.

Image

 

Vestitorii primăverii vin pe 1 martie: atelier de poveşti şi ecologie