Recomandare filme copii


Pentru weekendul ce urmează vă recomandăm filmele pentru copii de la cinema Elvire Popesco.

„The Grinch” spune povestea unui morocănos cinic care se decide să fure Crăciunul, pentru ca e nemulţumit de zarva produsă în micul său orăşel de pregătirile pentru sărbători. Dar e întors din drum de o fetiță care adoră Crăciunul şi vrea să vorbească personal cu Moşul.

„Santa& Cie”este o comedie care îl prezintă pe Moş Crăciun într-o misiune cu totul diferită. În apropriere de ajunul Crăciunului, toţi spiriduşii din atelier se îmbolnăvesc subit. Bietul Moş, neavând de ales îşi înhamă renul la sanie şi zboară pe Pământ, să caute leac pentru spiriduşi şi să salveze magia Crăciunului.

„Smallfoot” este o aventură animată pentru toate vârstele. Tânărul yeti, Migo, descoperă ceva ce credea că nu există: un om. Acest lucru îi asigură o anumită faimă în cadrul tribului, chiar și o șansă cu fata visurilor sale. Dar misiunea extravagantă de a le dovedi celorlalţi yeti că oamenii există, nu merge așa cum a fost planificată: descoperirea trimite comunitatea într-o alertă și este nevoie ca ordinea și pacea să fie restabilite.

Sâmbătă 15 decembrie
11:00The Grinch(+6, proiecţie dublată)

Duminică 16 decembrie
11:00Smalfoot(+6, proiecţie dublată)
13:00Santa & Cie (+8, proiecţie dublată)

Biletele se pot cumpăra de la casieria cinematografului, online de pe www.elvirepopesco.ro, precum și din locațiile partenere.



Galerie

Recomandare de weekend


Vă recomandăm filmele pentru copii de la cinema Elvire Popesco, din acest weekend.

Le Tableau (+7) este o poveste minunată despre trei personaje diferite care trăiesc într-un tablou abandonat de pictorul său. Pentru a readuce armonia și a finaliza tabloul, cei trei pleacă în căutarea pictorului.
Filmul va rula, vineri 29 iunie, ora 15:00, în versiunea originală, cu subtitrare în limba română.

Străjerii (+6) sunt 19 copii aflați într-o tabără la munte, la cort. Atunci când unul dintre copii, Radu, se pierde în pădure, toți ceilalți din grup se îngrijorează și fac tot soiul de scenarii fantastice.
Proiecția va rula sâmbătă 30 iunie, ora 11:00 și duminică 01 iulie, de la ora 12:00.

România neîmblânzită (+7) este documentarul de poveste care ne aduce mai aproape de frumusețea și sălbăticia naturală a țării.
Filmul poate fi urmărit duminică 01 iulie, începând cu ora 10:00.


Biletele se pot cumpăra de la casieria cinematografului, online de pe www.elvirepopesco.ro, precum și din locațiile partenere: librăriile Kyralina (Str. Biserica Amzei nr. 10), Humanitas (Bulevardul Elisabeta nr. 38 sau Calea Victoriei nr. 45) sau sediul Eventbook (str. Actor Ion Brezoianu, nr. 21).

 

 

Galerie