Clubul Exploratorii


Club de vară, iulie 2018, Ediția a 2-a

Asociația Artelier D, Proiecte pentru copii și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi invită copiii de 6-10 ani, la ediția a doua a  Clubului de vară EXPLORATORII,  8 zile în luna iulie, joia și vinerea ( în datele de 5, 6, 12, 13, 19, 20, 26, 27 iulie), de la ora 10.00 la ora 13.00.

Clubul de vară EXPLORATORII are ca temă geografia Nordului și Sudului, așa cum se reflectă aceasta în cărțile-eveniment și preocupările revoluționare a patru exploratori din diferite discipline: antropologul Peter Freuchen, ”Aventura arctică” (1935)- Groenlanda; scriitorul SF Jules Verne, ”Călătorie spre centrul Pământului” (1864)- Islanda; etnologul Thor Heyerdahl, ”Expediția Kon Tiki, Cu pluta pe Oceanul Pacific” (1947)- Polinezia; pictorul Paul Gauguin, ”Noa Noa, jurnal din Tahiti” (1901).

Din cuprins: ateliere de geografie creativă și lectură interactivă; cum să scriem un jurnal; mitologie- zei și mituri ale Nordului și Sudului; elementele: Apă, Pământ, Aer, Foc, importanța lor în natură, educație ecologică; alcătuim harta poveștii, cu ajutorul unei hărți geografice;  învățăm să citim o hartă și descifrăm hărți vechi ale Nordului și Sudului;  jocuri de mișcare și improvizație teatrală pornind de la personaje și situații din cărți; dezbateri despre virtuțile morale ale exploratorilor;  desene în natură (grădina muzeului) și cunoștințe de botanică; bandă desenată;  jocuri de echipă, întâlniri cu invitați (un explorator, un grafician, un profesor de arte plastice).

Sandvișurile vor fi preparate de către copii, din ingrediente proaspete, pe baza rețetelor lui Jamie Oliver.

Copiii vor fi îndrumați de Daniela Mișcov, educator cultural, în parteneriat cu echipa muzeului.

Activitățile se desfășoară la sediul Muzeului Național al Hărților, din strada Londra nr.39, atât în sălile de expunere, cât și pe terasă.

Clubul EXPLORATORII oferă o alternativă de învățare non-formală, de stimulare a creativității și de joc în grup, într-un spațiu al cărui patrimoniu numără peste 1000 de hărți  și albume foto din toate continentele. Clădirea Muzeului, în stil de inspirație gotică și mediteraneeană, datând din anii 1920, este străjuită de o grădină plină de vegetație. Pe timp de vară, terasa oferă un spațiu ideal pentru activități în aer liber, de care vom profita din plin.

 

Orarul este structurat astfel:

10.00-11.00 –Atelier de geografie creativă

11.15-12.00 – Activități interdisciplinare (desen și pictură, teatru și comunicare, lectură și dezbatere, botanică, ecologie)

12.00-12.30 – Gustare cu sandvișuri preparate de noi și relaxare

12.30 – 13.00 – Jocuri sau activități practice.

9 locuri disponibile.

Programul complet pe zile și detalii despre taxă, desfășurare și invitați, pe site-ul https://artelierd.wordpress.com/2018/06/06/exploratorii/

Galerie

Exploratorii, club de vară


 

CLUBUL DE VARĂ EXPLORATORII, organizat de Asociația  Artelier D și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi,

Va avea loc la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, str Londra nr. 39 (zona Piața Victoriei, acces metrou și autobuzul 300, 335, 331, 131) și în împrejurimi în zilele de 5 ȘI 12 IULIE 2017, în intervalul orar 10.00 – 13.00.

PREȚUL este de 50 lei/copil/zi și include biletul de vizitare a muzeului,

materialele pentru aplicațiile practice, apă, fructe și o gustare

(sandwich). ÎNSCRIERILE se fac  la adresa

artelierd@yahoo.com.

Taxa se plătește la sosire.

O prezentare a programului din cele două zile găsiți mai jos.

MIERCURI – 5 IULIE – EXPLORĂM AFRICA

  • 10.00 – atelier de geografie culturală- Deșertul de nisip și setea
  • 11.00 – ne jucăm jocul Mari exploratori ai lumii
  • 12.00 – orientare în spațiu – explorăm strada Londra pe care se

găsește muzeul.

1
copii la atelier pe terasa muzeului

MIERCURI – 12 IULIE – EXPLORĂM ANTARCTICA

  • 10.00 – atelier de geografie culturală- Deșertul de gheață și frigul.
  • 11.00 – ne jucăm jocuri interactive
  • 12.00 – orientare în spațiu – explorăm strada Washington din

apropierea muzeului.

Ghidul vostru va fi Daniela Mișcov, educator cultural.

Multe alte detalii și fotografii, găsiți în pagina de event pe facebook:

https://www.facebook.com/events/1375325959182536/

Vă așteptăm cu drag!

2.jpg
grădina Muzeului Național al Hărților, unde vom desfășura o parte din activități

 

Galerie

Ce faci cu copilul in vacanta de vara?


Tu te-ai gandit ce faci cu copilul in vacanta de vara?

Vacanta de Vara este o bucurie pentru copii, mai ales daca isi petrec timpul intr-un mod interesant, dar poate fi o bucurie si pentru parinti daca oferta este una atractiva, iar activitatile pe care le fac copiii sunt educative.

Propunerea noastra pentru Vara lui 2016 este Scoala de Vara Sarida, iar prima saptamana din vacanta este intitulata „Saptamana Media si TV”. In aceasta saptamana vom invata ce inseamna MASS MEDIA, vom afla cum „ne teleportam” din studio direct in televizorul din sufragerie 🙂 , vom vedea cum se face un reportaj si chiar ne vom realiza propria noastra emisiune TV.
Pentru a intelege mai bine, vom face o vizita la Digi TV pentru a vedea cum este realizata emisiunea „Jurnal pentru Copii”.

11878987_432721383582006_6041794938447195167_o11890436_432722336915244_3483264405335291249_o
Haideti sa traim impreuna EXPERIENTA SARIDA!

Pentru mai multe informatii, sunati la 0726.528.844 sau 0760.132.301.

Imagini de la Scoala de Vara din anii anteriori gasiti pe pagina de Facebook:

www.facebook.com/saridaclub

Galerie

Clubul de vara- Descopera lumea ta!, la Sandra Afterschool, din 30 iunie


Din 30 iunie, începem la Sandra Afterschool, pentru copii peste 6 ani, un program care combină învăţarea cu jocul, sub forma unei călătorii imaginare. O explorare creativă prin poveşti, teatru, fotografii şi jocuri. Combinăm artele şi ştiinţele într-o formulă de vacanţă. Fiecare săptămână este dedicată unei ţări, care va fi descoperită interactiv. Vom vizita expoziţii, muzee şi parcuri. Fiecare copil va alege o ţară, despre care va face un proiect, într-o formulă aleasă: desen, muzică, fotografie, poveşti. Prezentarea în detaliu mai jos, cât şi pe site-ul www.sandra-afterschool.ro

Programul este adaptabil şi pentru grupul mic de vârstă (3-5 ani), cu minimum 5 copii în grup.

Imagine

 Săptămâna 1, 30 iunie- 4 iulie- DESCOPERIM LUMEA NOUA: AMERICA. POVEŞTI ALE INDIENILOR:
– spunem poveşti despre triburi, având ca temă originile Lumii,călătorii în cer, animale şi păsări;
– ascultăm muzica nativă americană şi exersăm ritmuri;
-confecţionăm un stâlp totem;
– facem activităţi creative inspirate de arta indienilor americani. 

Săptămâna 2, 7 iulie -14 iulie –O ŢARĂ PE O INSULĂ: JAPONIA. POVESTEA LUI URASHIMA TARO:

– ne lăsăm inspiraţi de arta japoneză, facem lampioane, gravură şiobiecte de hârtie în tehnica origami;
– ne imprietenim cu Yumi, micuţa păpuşă kokeshi, la teatrul de păpuşi; confecţionăm un chimono din hârtie şi îl decorăm;
– aflăm cum să alcătuim o grădină tradiţională şi facem o vizită la grădina japoneză din Herăstrău;
– învăţăm despre matematică şi orez.

 Săptămâna 3, 14 iulie-18 iulie – EUROPA S-A NĂSCUT AICI. GRECIA ANTICĂ:

– povestim legenda Europei, la teatrul de păpuşi;
– desenăm Calul troian şi un templu grecesc şi facem construcţii din materiale reciclabile;
– învăţăm celebre probleme de matematică rezolvate de greci;
– pictăm o amfora grecească şi ne documentăm despre celebre personaje mitologice.

 Săptămâna 4, 21 iulie-25 iulie-  NOI DE AICI NE TRAGEM. ROMA:

– privim un reportaj foto din Roma, cu monumentele de ieri, apoi cercetăm imagini reconstituite;
– spunem povestea Columnei lui Traian şi privim de aproape, episoade reconstituite, în Pasajul Latin;
– facem cunoştinţă cu Romulus şi Remus, la teatrul de păpuşi;
– ascultăm şi învăţăm cântece în limba italiană.

 Săptămâna 5, 28 iulie-1 august- FRANŢA. POVESTEA LUI GARGANTUA:

mergem în Franţa mâncărurilor bune, cu ajutorul unui reportaj foto, apoi facem un popas la bistro-ul Institutului Francez, după care ne împrietenim cu Asterix şi Obelix, vitejii din benzile desenate, iar, în final, pictăm după un tablou de Monet.

Săptămâna 6, 4 august-8 august- ROMÂNIA. MARAMUREŞ. LEGENDE POPULARE:

istorisim poveşti şi legende din Maramureş, la teatrul de păpuşi;desenăm motive de ie maramureşeană; aflăm povestea cânepei şi utilizările ei; vizităm Cimitirul Vesel, în cadrul unui reportaj foto; ascultăm muzică tradiţională.

 Săptămâna 7, 11 august-15 august- ROMÂNIA. DELTA DUNĂRII:

– spunem povestea ciorii din Caraorman şi legenda Dunării; la teatrul de păpuşi,
– aflăm despre animale şi păsări din Deltă şi privim fotografii unicat;
– învăţăm secretele împletiturilor din stuf;
– ascultăm ritmuri cu instrumente tradiţionale: fluier, caval, tilincă, cimpoi.

 Săptămâna 8, 1 septembrie – 5 septembrie- BUCUREŞTI.CARTIERUL TITAN:

– aflăm despre oameni şi locuri, prin poveştile noastre;
– ne orientăm pe hartă şi facem un reportaj foto cu telefoanele proprii;
– desenăm flori şi copaci din parcul Titan, alcătuim un ierbar şi citim legende şi poezii inspirate de ele;
– aflăm poveşti adevărate despre Fabrica de sticlă, IOR, Policolor şi Soldatul necunoscut de la metrou.

 Săptămâna 9, 8 septembrie-12 septembrie- SPECTACOLUL LUMII:

prezentăm proiectele realizate pe parcursul vacanţei şi încheiem temele pentru şcoală. Ne luăm la revedere, cu jocuri, ghicitori şi un mic spectacol de teatru.

PROGRAM – de luni până vineri, între orele 8-18.
TARIF – 550 lei/lună.
Organizam activităţi cu aceeaşi tematică şi pentru preşcolari, între orele 9-12.Tarif lunar: 300 lei. 15 locuri disponibile pentru fiecare grup de vârstă.

Inscrieri: tel. 0724 554 199/ 0722. 273. 131, email: salut@sandra-afterschool.ro; artelierd@yahoo.com; artelierdproiecte2012@gmail.com

Clubul de vara- Descopera lumea ta!, la Sandra Afterschool, din 30 iunie