Soarele și Luna, 26, Muzeul Minovici


Sâmbătă 26 august, ora 10.00, la Muzeul de Artă Populară Dr Nicolae Minovici,

Spunem legenda SOARELE SI LUNA, prin intermediul teatrului de păpuși, pornind de la balada culeasă de folcloristul G. Dem Teodorescu în 1883, după lăutarul Petrea Crețul Șolcan, la Lacul-Sărat

”Lună te va chema, draga mea. Lumea cât va fi și s-o pomeni/ Nu vă veți întâlni/ Nici noapte, nici zi.”

O poveste plină de emoții despre doi aștri, care au fost cândva frate și soră.

Soarele și Luna afis

Atelier pentru familii cu copii peste 6 ani, ultimul din cadrul Programului creativ de educație culturală ”Căsuța cu legende românești”, realizat de Artelier D împreună cu Muzeul Municipiului București și Muzeul de Artă Populară Nicolae Minovici.

Programul cuprinde o vizită ghidată în grădina muzeului, urmată de un atelier creativ, outdoor. In caz de vreme nefavorabilă, atelierul are loc înăuntru, în sala special alocată.

Descoperim motive geometrice și cosmice pe obiectele și elementele de arhitectură din LEMN. Lemnul este tema explorărilor legate de patrimoniul muzeului. Aflăm care era semnificația porții, a gardului și băncii în lumea tradițională a satului.

Reprezentăm motivele soarelui și lunii pe o poartă, prin colaj din lut și culori cerate, apoi creăm povestea noastră cu ele: unde se află gardul și care este povestea casei din spatele lui?

Durata: 1 oră și 30 de minute

15 locuri disponibile

Rezervari: artelierd@yahoo.com

Taxa: 10 lei/persoană.

Program conceput de Daniela Mișcov, educator cultural, și Despina Hașegan, specialist în valorificarea patrimoniului.

INFORMAȚII

Despre programe și proiecte, găsiți informații, centralizate și pe scurt, pe website-ul

www.artelierd.simplesite.com, iar pe larg pe blogul artelierd.wordpress.com:

https://artelierd.wordpress.com/2017/06/27/vara-3-muzee-artelier-d/

Vă așteptăm cu drag, într-o atmosferă unde își dau mâna arta populară și natura!

Galerie

Soarele și Luna


sâmbătă 12 august, ora 10, la CĂSUȚA CU LEGENDE ROMÂNEȘTI,

Program creativ de  educație culturală , propus de Asociația Artelier D, Proiecte pentru copii, la Muzeul dr Nicolae Minovici (str Nicolae Minovici nr.1).

19800954_10213698480201964_3215563005300119459_o
Imagine de la atelierul Cerbul cu stea în frunte, din cadrul programului Căsuța cu legende românești

Aflăm povestea celor trei frați Minovici și descoperim colecția de artă populară a doctorului Nicolae Minovici, adăpostită într-o casă special construită, în stil neoromânesc, la începutul secolului XX.

Programul constă într-o vizită ghidată, urmată de un atelier creativ, outdoor, în parcul muzeului. In caz de vreme nefavorabilă, atelierele au loc  înăuntru, în sala special alocată.

Atelierele acoperă două grupuri de vârstă:

12 august, ora 10, pentru familii cu copii de 3-5 ani

26 august, ora 10, pentru familii cu copii peste 6 ani

Descoperim motive geometrice și cosmice pe obiectele și elementele de arhitectură din lemn. Aflăm care era semnificația porții, a  gardului și băncii în lumea tradițională a satului.

Spunem o adaptare a legendei Soarelui și Lunii,  prin intermediul teatrului de păpuși.

Reprezentăm motivele soarelui și lunii pe o poartă, prin colaj din lut/plastilină și culori cerate, apoi creăm o poveste cu ele.

Durata: aprox 1 oră și 30 de minute

15 locuri disponibile

Rezervari: artelierd@yahoo.com

Taxa: 10 lei/persoană.

Program conceput de Daniela Mișcov, educator cultural, și Despina Hașegan, specialist în valorificarea patrimoniului.

INFORMAȚII

Despre programe și proiecte, găsiți informații, centralizate și pe scurt, pe website-ul
www.artelierd.simplesite.com

 

Galerie

Gradina de arta Pallady


afis Gradina de arta

Grădina de artă Pallady este un program de educație culturală, realizat de Artelier D în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, pentru familii cu copii peste 5 ani, care reunește arta cu natura și literatura pentru a stimula creativitatea, dragostea de frumos și gândirea asociativă. Totodată, programul oferă și o perspectivă inedită, multidisciplinară, asupra patrimoniului uneia dintre casele vechi ale Bucureștiului, unde funcționează Muzeul Theodor Pallady.

Programul își propune o incursiune în tema Grădinii, concepută sub forma unor ateliere în trei părți: explorarea ludică a grădinii și colecției muzeului, participarea la o sesiune de storytelling cu povești populare pe aceeași temă, iar la sfârșit, desenarea și pictarea unor motive decorative florale sau animaliere, folosind diverse tehnici.

Programul Grădina de artă Pallady este împărțit în patru sesiuni, corespunzătoare duminicilor lunii august, după cum urmează:

6 august, ora 11, Păsări. Pasărea și inelul (Spania); (creion, acuarelă, origami)

13 august, ora 11, Copaci. Grădina zeiței de jad (China); (pastel ulei, baiț)

20 august, ora 11, Flori. Povestea reginei florilor (Cehia); (cărbune și tempera)

27 august, ora 11, Insecte. Penelul fermecat (China). (origami, tușuri colorate)

Atelierele, adresate familiilor cu copii peste 5 ani, sunt concepute și susținute de Daniela Mișcov, storyteller și educator cultural (Artelier D) și Irina Cangeopol, profesor de arte plastice.

Activitatea durează o oră și jumătate. Taxa copil: 30 lei.

La activitate pot participa și părinții, plătind taxa de 10 lei, care include și vizita în muzeu.

Inscrierile se fac la adresa: educatie@art.museum.ro

Detalii: http://mnar.arts.ro/invata/familii/556-grădina-de-artă-muzeul-pallady

Vă așteptăm cu drag, în Grădina de artă!

Galerie

Căsuța cu legende românești


Program creativ de  educație culturală , propus de Asociația Artelier D, Proiecte pentru copii, coordonat de Daniela Mișcov și Despina Hașegan,

la Muzeul de Artă Populară Dr Nicolae Minovici,  în parteneriat cu Muzeul Municipiului București.

Aflăm povestea familiei Minovici și descoperim colecția de artă populară a doctorului Nicolae Minovici, adăpostită într-o casă special construită, în stil neoromânesc, la începutul secolului XX, astăzi Muzeul de Artă Populară Nicolae Minovici.

Programul constă într-o vizită ghidată în muzeu, urmată de un atelier creativ.

In lunile iulie și august, programul se desfășoară outdoor, în parcul muzeului. In caz de vreme nefavorabilă, atelierele au loc  înăuntru, în sala special alocată.

Programul le propune copiilor să descopere și să învețe în mod ludic și interactiv despre arta populară românească, pornind de la obiectele expuse în cadrul muzeului. Grație unei abordări interdisciplinare, obiectele alese (piese de ceramică, lemn, piatră, sticlă, textile, etc.) vor fi contextualizate cu ajutorul fragmentelor literare (în principal, legende populare, povești și basme, dar și ghicitori, proverbe, zicători, etc), al teatrului  de păpuși și al muzicii. Nu vor lipsi seturile tactile (o recuzită de obiecte pe care copiii să le poată atinge și explora) și nici activitățile practice (desen, modelaj în plastilină, colaj etc.), ce au drept scop fixarea cunoștințelor și încurajarea creativității, a exprimării personale.

 

IULIE

CERBUL CU STEA IN FRUNTE

8 iulie, ora 10, pentru familii cu copii de 3-5 ani

22 iulie, ora 10, pentru familii cu copii peste 6 ani

Explorăm reprezentări de animale pe obiecte de artă, din muzeu cât și pe fântîna aflată în parc. Aflăm poveștile unor  animale  întruchipate în piatră în sculptura populară românească.

Prin intermediul teatrului de păpuși, spunem legenda Cerbului cu stea în frunte.

In partea a doua a atelierului, pornind de la desene de  pe pietrele de râu, creăm colaje în tehnică mixtă.

Durata: 1 oră și 30 de minute

15 locuri disponibile

Rezervari: artelierd@yahoo.com

Programul este disponibil și pentru grupuri organizate de minim 7 copii, cu rezervarea prealabilă  a datei cu 7 zile înainte. In cazul grupurilor, însoțitorii beneficiază de gratuitate.

Taxa: 10 lei/persoană.

AUGUST

12 august, ora 10, pentru familii cu copii de 3-5 ani

26 august, ora 10, pentru familii cu copii peste 6 ani

SOARELE ȘI LUNA

Descoperim motive geometrice și cosmice pe obiectele și elementele de arhitectură din lemn. Aflăm care era semnificația porții, a  gardului și băncii în lumea tradițională a satului.

Spunem legenda Soarelui și Lunii, prin intermediul teatrului de păpuși.

Reprezentăm motivele soarelui și lunii și creăm propria noastră poveste cu ele.

 

Durata: 1 oră și 30 de minute

15 locuri disponibile

Rezervari: artelierd@yahoo.com

Programul este disponibil și pentru grupuri organizate de minim 7 copii, cu rezervarea prealabilă  a datei cu 7 zile înainte. In cazul grupurilor, însoțitorii beneficiază de gratuitate.

Taxa: 10 lei/persoană.

Contact: Daniela Mișcov, manager program, tel.0724 554 199

 

Galerie

Legenda randunicii


In 18 iunie, ora 18
pentru 3-6 ani

Artelier De povești & meșteșuguri
Duminica 18 iunie, ora 18, pe terasa ceainariei Green Tea, str Dr Burghelea nr.24, în zona Hala Traian, spunem prin intermediul teatrului de păpuși, o poveste românească: Legenda rândunicii, o adaptare kid friendly, pentru 3-6 ani. In partea a doua, facem instalatii mobile cu pasări din lut si hârtie.
Artelier De povești și meșteșuguri este un concept al asociațiilor Artelier D, Proiecte pentru copii și Să învățăm meșteșugurile, care îmbină povestitul (storytelling-ul) și teatrul de păpuși, cu activități inspirate de meșteșugurile tradiționale românești.

Durata: 1 oră și 15 minute.
Taxa: 40 lei/familie cu un copil, 60 lei/familie cu doi copii.
10 locuri disponibile, pe baza de rezervare, la una dintre adresele artelierd@yahoo.comsau artelierdproiecte2012@gmail.com.

Se iau in considerare doar rezervarile facute pe email, la adresele de mai sus.

Rugăminte
Avem rugamintea să faceti rezervarea numai daca sunteți siguri că veți putea participa. Rezervarea se face pe email, cu precizarea numelui și vârstei copilului. Vă mulțumim.

Galerie

Artelier de rândunici


LEGENDA RÂNDUNICII

Artelier De povești & meșteșuguri

Duminica 14 mai, ora 18, pe terasa ceainariei Green Tea, str Dr Burghelea nr.24, în zona Hala Traian, ne revedem pentru a spune o poveste românească, de aceasta dată, Legenda rândunicii, o adaptare pentru copii de 3-6 ani, prin intermediul teatrului de păpuși. In partea a doua, facem instalații mobile cu păsări din lut și hârtie.

Artelier De povești și meșteșuguri este un concept al asociațiilor Artelier D, Proiecte pentru copii și Să învățăm meșteșugurile, care îmbină povestitul (storytelling-ul) și teatrul de păpuși, cu activități inspirate de meșteșugurile tradiționale românești.

Durata: aprox 1 oră și jumătate.

Pentru familii cu copii de 3-6 ani.

Taxa: 40 lei/familie cu un copil. 60 lei/familie cu doi copii.

10 locuri disponibile, pe baza de rezervare, la una dintre adresele artelierd@yahoo.com sau artelierdproiecte2012@gmail.com.

 

Rugăminte

Avem rugamintea să faceti rezervarea numai daca sunteți siguri că veți putea participa. Rezervarea se face pe email, cu precizarea numelui și vârstei copilului. Vă mulțumim.

 

Vă așteptăm cu drag!

Galerie

O poveste romano-americana


…. cu prințul Dracula-altfel

La Clubul de lectură al  Artelier D, pentru puști peste 6 ani, duminica 12 martie, ora 12, la Ceainăria Green Tea, str Dr Burghelea nr.24, citim din ”Micuța Vrăjtoare”, de Alice Rose, un roman alegoric despre perioada comunistă din România, dar și despre Evul Mediu, cu o școlăriță curajoasă și un personaj simbolic- prințul Dracula. Nu eroul lui Bram Stoker, ci conducătorul iubitor de dreptate.

Vorbim despre Istorie și Literatură, cum se întrepătrund și se influențează.

La ce e bună știința Istoriei?-va fi una dintre temele noastre de reflecție. Puștii sunt invitați să discute în prealabil cu părinții, despre  amintirile acestora din perioda comunistă.

Vom citi un mesaj din partea lui Alice Rose, venit tocmai din America, pentru cititorii din România.

Scriitoarea americana de origine română, Alice Rose, ne poartă prin lumea magică a vrăjitoarelor de ierburi, a copiilor-spiriduși, alături de micuța Maria, ultima Vrăjitoare de Ierburi din Salem. Ajungem până în Transcarpatia, la Castelul de Ceață al prințului Dracula, care îi va destainui Mariei un mare secret.

”Locuitorii acestei țări se pregătesc să-i răstoarne de la putere pe cârmuitorii lor plini de cruzime, Umbrele Negre, și pe șeful lor, Fantoma neagră./…/Au interzis, ars sau distrus toate cărțile care îi făceau pe oameni să viseze sau să spere. Au ucis zânele, poveștile și legendele. Au tăiat pădurile și au poluat râurile. Au omorât trecutul, spune ca o concluzie Zelda, iar privirile i se întunecă.” Micuța Vrăjitoare, de Alice Rose, Editura Didactică și Pedagogică, 2007.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

Pentru puști peste 6 ani

Durata: 1 oră și 15 minute

Taxa: 25 lei

Pentru frați și cei care au participat de cel puțin 2 ori, reducere 20%.

Va asteptam cu drag!

Galerie

Curs de Storytelling pentru copii


curs-de-storytelling-module-1-3

12 martie / Ora 11:0013:00

Copilului tău îi place să vorbescă și să povestească? Sau îi place să asculte povești? Ți-ai dori ca el să aibă un loc unde să se exprime liber, să-și dezvolte imaginația și să învețe să comunice mai clar?

Toți putem spune povești și este o abilitate care poate fi exersată. Poveștile sunt peste tot în viața noastră: cărți, filme, reclame sau chiar lucruri care ți se întâmplă peste zi și pe care vrei să le povestești familiei, prietenilor.

Cursul de Storytelling le oferă copiilor ocazia de a crea o poveste interesantă, pe care să o prezinte, asigurându-se că mesajul a ajuns la ceilalți.
Principalul beneficiu al copilul este că va ști să aplice lucrurile învățate la atelier atât în viață, cât și la școală, în felul cum își gândește și strucutrează poveștile și compunerile. El nu are nevoie de vreo experiență sau pregătire în domeniu.

Totodată, ne-am propus să îi stimulăm creativitatea, să încurajăm implicarea, autenticitatea, socializarea, vorbitul în public și capacitatea de auto-evaluare.

Toți putem spune povești și este o abilitate care poate fi exersată. Poveștile sunt peste tot în viața noastră: cărți, filme, reclame sau chiar lucruri care ți se întâmplă peste zi și pe care vrei să le povestești familiei, prietenilor.

Ce învață copilul tău?
– Învață structura de bază a unei povești;
– Află despre cum să creeze o poveste scurtă (scrisă în cuvinte sau desenată, copilul nu trebuie să știe să scrie);
– Prezintă povestea în public (către alți copii);
– Află dacă povestea sa a avut efectul dorit (învață să ceară impresii de la ceilalți copii);
– Interacționează și colaborează cu alți copii.

Cursul stimulează creativitatea, vorbitul în public și capacitatea de auto-evaluare.

Cursul este structurat  în 3 Module, a câte 4 întâlniri fiecare, durata fiecărei întâlniri va fi de 2 ore.

Learning Facilitator: Andra Berilă, absolventă a Universității Media – Regie de film și Absolventă a Universității Alternative – New Media și Antreprenoriat.
Motto-ul aNDREI: „Totul se poate reinventa.” Ea învață multe de la copii, mai ales de la fratele ei de 9 ani, și crede că învățarea e cu bilet dus-întors: oferi ceva și primești înapoi. Asta o motivează cel mai mult și îi dă energie să îi ajute pe copii să învețe lucruri noi, dar și să afle cum văd ei lumea.

Cursul este gândit să se desfășoare timp de 12 întâlniri săptămânale, însă, dacă nu vă permite timpul să veniți în 12 duminici consecutive, puteți începe acum doar cu un singur modul sau cu 2 module.
Prețul pentru 1 modul este de 290 de RON, iar la achiziționarea mai multor module, se aplică următoarele reduceri:
Primele 2 module: 550 de RON;
Toate cele 3 module: 810 de RON.

V-am pregătit și o prezentare detaliată a cursului, așa că, nu ezitați să ne scrieți pentru a v-o trimite pe adresa de e-mail.

Înscrierile se fac în formularul din dreapta.inscrie-te
Pentru întrebări, nu ezitați să ne contactați. 🙂

Mențiuni:

  • Prețurile includ materialele de care copilul tău are nevoie pe întreaga perioadă;
  • Acest curs se adresează copiilor, iar ei trebuie să aibă între 6 și 12 anișori pentru a participa;
  • La sfârșitul cursului, pregătim o surpriză! Pentru cei care au participat la toate cele 3 module, vom organiza un eveniment special numai pentru ei și familiile lor;
  • Puteți începe doar cu un singur modul acum, cu 2 sau cu toate 3;
  • Avem doar 6 locuri disponibileDesfășurăm activitățile cu un număr mic de participanți, în așa fel încât atenția trainerului să fie distribuită egal către toți și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activități.

Părinții aleg activitățile noastre pentru că suntem deschiși să purtăm discuții cu ei în ceea ce privește comportamentul copilului și îi încurajăm mereu să își facă timp să stea cu ei, să îi asculte și să aibă inițiativă în a le prezenta jocuri, activități ce îi apropie.

Dacă simți să recomanzi acest curs sau alte activități PlaYouth și altor părinți, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ți-am fi extrem de recunoscători. Mulțumim!
————————–————————–————————–——————————————
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău, în relație cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intri în conversație cu noi. Scrie-ne pe contact@playouth.ro sau intră direct pe site-ul nostru www.playouth.ro.

Galerie

Casuta din oala- Artelier De mestesuguri


si povesti.

Sâmbăta 4 martie, ora 10, la Nod Makerspace, Splaiul Unirii nr.160,  în cartierul Timpuri Noi, spunem povestea populară românească  ”Căsuța din oală”, cu păpuși după modele  tradiționale.

In partea a doua, facem păpuși din lemn și podoabe de primăvară din lut, textile și lut.

Durata: aprox 1 oră și jumătate.

Pentru familii cu copii de 3-6 ani. Taxa: 40 lei/familie cu un copil. 60 lei/familie cu doi copii.

10 locuri disponibile, pe baza de rezervare, la una dintre adresele

artelierd@yahoo.com sau artelierdproiecte2012@gmail.com.

Nu se pot face rezervări telefonic și nu se iau in considerare rezervarile de  pe paginile  de event ale platformei Facebook, care au doar rol de anunț și promovare.

Artelier De povești și meșteșuguri este un concept al asociațiilor Artelier D, Proiecte pentru copii și Să învățăm meșteșugurile, care îmbină povestitul (storytelling-ul) și teatrul de păpuși, cu activități inspirate de meșteșugurile tradiționale românești.

Ne întâlnim într-un loc simbolic, Nod Makerspace (Splaiul Unirii nr.160, etajul 2), sediu al industriilor creative din cartierul Timpuri Noi, unde în perioada comunistă a fost centrul fabricii Industria Bumbacului. Ne bucurăm să putem continua astfel activitățile creative pentru familii în cartierul Timpuri Noi, lansate odată cu proiectul Timpuri Noi, oameni și povești, finanțat și dezvoltat prin programul Generator 2021.

Pentru alte informații ne puteți contacta la numărul: 0724 554 199.

In cadrul atelierului, vom spune povești românești și vom crea păpuși și obiecte din lut, textile, lemn și alte materiale naturale. Este un atelier al artelor creative pentru întreaga familie. Ne inspiră materiile prime care au stat la baza creațiilor tradiționale românești.

Rugăminte

Intrucat Artelier De povești & meșteșuguri presupune cheltuieli pentru materiale si pregatire minuțioasă raportate la un număr restrâns de locuri, avem rugamintea să faceti rezervarea numai daca sunteți siguri că veți putea participa. Rezervarea se poate face numai pe email, cu precizarea numelui și vârstei copilului. Multumim.

 

Vă așteptăm cu drag,

Artelier D, Proiecte pentru copii.

 

 

Galerie

Facem papusi


Sâmbătă 25 februarie, ora 10, la Nod Makerspace in cartierul Timpuri Noi, avem al doilea  Artelier De povești românești &meșteșuguri, pentru copii peste 6 ani.

Taxa: 40 lei/familie cu un copil, 60 lei/familie cu doi sau mai multi copii.

Durata: o ora si jumatate.

Ora: 10.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

Tel. contact:0724 554 199

Loc: Nod Makerspace, Splaiul Unirii nr.160 (cladirea fabricii Industria Bumbacului).

Un atelier inspirat de amintiri din copilărie  și dorul de natură și viața la țară, de povești pline  de înțelepciune și frumusete. O să traducem povestea ”Inul și cămeșa”  pe înțelesul copiilor  de azi. Fiindcă dincolo de limba arhaică folosită de Creangă la 1850, semnificația ei este actuală. Vorbește despre meșteșuguri și iscusință, despre procesul complicat prin care  un lucru din natură se transformă într-un produs complex necesar oamenilor.

Vom face păpuși din coceni de porumb, stimulând  deopotrivă creativitatea copiilor și a părinților.

https://artelierd.wordpress.com/2017/01/28/artelier-d-povesti-romanesti-mestesuguri

Va asteptam,

Galerie

Un basm nou, cu o eroina


La CLUBUL DE LECTURA ARTELIER D din 26 februarie, ora 12, de la Ceainaria Green Tea, citim din ”Frumoasa adormită si fusul”, de Neil Gaiman. De această dată este o lectură pentru copii mai mari, peste 8 ani.  De asemenea, vom desena , după grafica lui Chris Riddell, cu tuș  negru și auriu.

Ingredientele: Repovestire + Basm + Magie + Eroină se combină într-un amestec  tulburător, plin de suspans,  cu accente bine controlate de stil gotic,  care îndeamnă la reflecție.

”S-ar putea să crezi că știi povestea asta. E despre o tânără regină în pragul măritișului; mai sunt și câțiva pitici curajoși și de treabă; un castel acoperit de spini, și, se spune, o prințesă blestemată de o vrăjitoare să doarmă pe vecie.”   Dar nimic nu este ceea ce pare, iar finalul te uluiește.

Personaje, teme si clisee ale basmelor clasice Albă ca Zăpada și Frumoasa din Pădurea adormită sunt reinventatate cu maximă creativitate. Scriitorul Neil Gaiman  creează o poveste nouă , despre putere și opțiune, cu  vibrante tonuri feministe. O lectură care face bine în preajma sărbătorilor din luna martie.

Cartea, extrem de apreciată și prezentă în toate topurile de lectură ale an ilor 2015-2016, este totodată obiect de artă, prin frumusețea graficii și a dialogului dintre text și imagine.

Duminica 26 februarie, ora 12

Durata: 1 oră și 15 minute

Loc: Ceainăria Green Tea, str Dr Burghelea nr. 24 (in spatele Halei Traian)

Ora: 12

Taxa: 25 lei

10 locuri disponibile, pentru copii intre  8 si 12 ani.

20% reducere pentru cei care au participat de două ori cât și pentru frați.

Rezervări: artelierd@yahoo.com

artelierdproiecte2012@gmail.com

Alte informații: tel.0724 554 199.

Lectura cartii este opțională.

Obiectivul Clubului de lectură este să încurajeze cititul, atenția, concentrarea, dezbaterea și reflecția, cât și imaginația prin lectură.

RUGĂMINTE

Avem rugamintea să faceti rezervarea numai daca sunteți siguri că veți putea participa.

Vă așteptăm cu drag!

 

 

Galerie

Citim din Domnul Fox…, de Roald Dahl


LITERATURA CU INTREBARI FIERBINTI: A FURA SAU A NU FURA?
La Clubul de lectura Artelier D de duminica 12 februarie, ora 12, de la Ceainaria Green Tea, vom discuta filozofic despre FURT, citind din romanul lui Roald Dahl „Domnul Fox, vulpoi fantastic” (Fantastic Mr Fox),povestea unui vulpoi curajos, tată de familie, care își apără neamurile din pădure, cu orice preț. In aceleși timp, vom compara cartea cu filmul omonim animat, în al cărui rol principal joacă actorul George Clooney (prin vocea sa). O carte care ne îndeamnă să stimulăm meditația filozofică a copiilor asupra valorilor etice și morale. Valori pentru care în aceste zile mii de familii au ieșit în stradă cu copiii. Valori fără de care nu putem trăi in societate.

Publicată  în 1970,” Domnul Fox, vulpoi fantastic”  a devenit  una  dintre  cele  mai  îndrăgite cărți pentru copii, atrăgându-l chiar și  pe  renumitul regizor Wes  Anderson, care a rescris-o ca scenariu și a regizat filmul de animație  Fantastic  Mr. Fox (2009) – Mai multe: http://www.editura-arthur.ro/info/recenzie/domnul-fox-vulpoi-fantastic-de-roald-dahl3#sthash.OkdIDVQL.dpuf

Duminica 12 februarie, ora 12

Durata: 1 oră și 15 minute

Loc: Ceainăria Green Tea, str Dr Burghelea nr. 24 (in spatele Halei Traian)

Ora: 12

Taxa: 25 lei

10 locuri disponibile, pentru copii intre 6 si 11 ani.

20% reducere pentru cei care au participat de două ori cât și pentru frați.

Rezervări: artelierd@yahoo.com

artelierdproiecte2012@gmail.com

Alte informații: tel.0724 554 199.

Lectura cartii este opțională.

Obiectivul Clubului de lectură este să încurajeze cititul, atenția, concentrarea, dezbaterea și reflecția, cât și imaginația prin lectură.

RUGĂMINTE

Avem rugamintea să faceti rezervarea numai daca sunteți siguri că veți putea participa.

Cu regret vă spunem că  neprezentarea fără anunțare prealabilă duce la pierderea locului la sesiunile de lectură din 2017. Sperăm să ne înțelegeți că o facem tocmai pentru buna desfășurare a acestei activități și vă mulțumim.

 

Vă așteptăm cu drag!

 

 

 

 

Galerie

Artelier D povesti romanesti &mestesuguri


Sâmbăta 4 februarie, ora 11, la Nod Makerspace, Splaiul Unirii nr.160,  în cartierul Timpuri Noi, lansăm un proiect inspirat de povești și meșteșuguri românești. Va avea loc bilunar, sâmbăta. Prima sâmbătă din lună- pentru grupul 3-6 ani, a treia- pentru copii peste 7 ani. Prima poveste, o adaptare după  “Inul și cămeșa”, de Ion Creangă. Invățăm lucruri minunate despre IN și descoperim calitățile sale confecționând hăinuțe de păpuși. Facem păpuși fete și băieți din coceni de porumb, inspirate după modele tradiționale.

Artelier De povești românești & meșteșuguri este un concept al asociațiilor Artelier D, Proiecte pentru copii și Să învățăm meșteșugurile, care îmbină povestitul (storytelling-ul) și teatrul de păpuși, cu activități inspirate de meșteșugurile tradiționale românești.

Ne întâlnim într-un loc simbolic, Nod Makerspace (Splaiul Unirii nr.160, etajul 2), sediu al industriilor creative din cartierul Timpuri Noi, unde în perioada comunistă a fost centrul fabricii Industria Bumbacului. Ne bucurăm să putem continua astfel activitățile creative pentru familii în cartierul Timpuri Noi, lansate odată cu proiectul Timpuri Noi, oameni și povești, finanțat și dezvoltat prin programul Generator 2021.

Durata: aprox 1 oră și jumătate.

Pentru copii de 3-6 ani, în prima sâmbătă din lună; pentru copii de 7-10 ani, a treia sâmbătă din lună.

Taxa: 40 lei/familie cu un copil. 60 lei/familie cu doi copii.

10 locuri disponibile, pe baza de rezervare, la una dintre adresele artelierd@yahoo.com sau artelierdproiecte2012@gmail.com, ori 2016timpurinoi@gmail.com.

Nu se pot face rezervări telefonic și nu se iau in considerare participările de  pe paginile  de event ale platformei Facebook, care au doar rol de anunț și promovare.

Pentru alte informații ne puteți contacta la numărul: 0724 554 199.

Papusi Hertea 1.jpg
Păpuși din anii 80, colecția Iosif Herțea

Bilunar, sâmbăta la ora 11, vom spune povești românești și vom crea păpuși și obiecte din lut, textile, lemn și alte materiale naturale, pentru două categorii de vârstă. Este un atelier al artelor creative pentru întreaga familie. Ne inspiră materiile prime care au stat la baza creațiilor tradiționale românești: lemn, lut, plante precum bumbacul, cânepa, inul și produsele lor, lâna, piatra, sticla decorată.

Vom împleti mestesugul cu teatrul de păpuși,vom combina îndemânarea cu interpretarea și comunicarea. Vom redescoperi frumoase povești românești, de autor sau anonime.

Ne fundamentăm demersul pe concepția etnologului  Iosif Herțea  (născut în 1936 în județul Maramureș, deopotrivă muzicolog și compozitor de muzică de teatru, distins de UNITER în acest sens, în 1995 și 2004). I. Herțea a considerat întotdeauna jucăriile ca fiind de o mare importanță în educația copiilor cât și pentru studiul folclorului, https://cimpoiulsidiavolul.wordpress.com/2015/06/01/seriozitatea-jucariilor/

“Jucăriile, atât prin folosirea cât și prin facerea lor, împlinesc o funcție catartică derivată din satisfacția realizării jucăriei, împlinind nevoia cunoașterii de sine /…/

Prin caracterul lor ne-desăvârșit, jucăriile și confecționarea lor stimulează imaginația, căci ele pot fi dezvoltate, perfecționate. Copilul dobândește astfel și  cunoștințe asupra proprietăților diferitelor materiale (elasticitatea, rezistența în timp, etc) și a calității uneltelor de tăiat, perforat, etc. Copiilor li se dezvoltă astfel “analizatorii tactili, vizuali  și auditivi .” Iosif Herțea, capitolul Jucării sonore, din volumul  “Cimpoiul și Diavolul, O poveste adevărată a instrumentelor muzicale populare din România”, lucrare premiată în 2016 cu Premiul Ciprian Porumbescu pentru etnomuzicologie al Academiei Române.

Rugăminte

Intrucat Artelier De povești românești & meșteșuguri presupune cheltuieli pentru materiale si pregatire minuțioasă raportate la un număr restrâns de locuri, avem rugamintea să faceti rezervarea numai daca sunteți siguri că veți putea participa. Rezervarea se poate face numai pe email, cu precizarea numelui și vârstei copilului. Cu regret vă spunem că anularea nejustificată a rezervării sau neprezentarea fără anunțare prealabilă duc la pierderea locului la atelierele din 2017. Sperăm să ne înțelegeți că o facem tocmai pentru buna desfășurare a acestei activități și vă mulțumim.

Calendar:

Martie

Casuța din oală, poveste populară . Facem păpuși și podoabe din lut si lemn.

Aprilie

Povestea rândunicii, legendă populară. Facem instalații mobile cu păsări.

Mai

Balaurul cu douăsprezece capete, după Petre Ispirescu. Facem măști cu monștri din elemente textile și plante.

Vă așteptăm cu drag.

papusi-hertea-2
Papusi tradiționale românești din coceni de porumb, colecția Iosif Herțea

 

 

 

Galerie

Un roman fantasy romanesc


La CLUBUL DE LECTURĂ SI CEAI ARTELIER D, duminica 29 ianuarie, ora 12, la Green Tea

( str Dr Burghelea nr.24, sector 2),  citim din romanul „Zborul lui Petru peste Tărâmul Balaurilor”, de Sînziana Popescu, scriitoare de proză si dramaturgie. O carte-fantasy, al cărei erou,Petru, un băiețel englez, face cunoștință cu tradițiile românești și cu personaje fabuloase: Calul Năzdrăvan, Balaurii și altele, pe care noi le știm din basme. O aventură care te lasă cu gura căscată și cu pofta de a călători. Vom alătura lecturii teatrul, invitând-o pe actrița Ana-Maria Calița să ne interpreteze una dintre cele mai palpitante scene din carte.

„Petru văzu ceva aproape imposibil de ignorat. Văzu…zăpada. Era înaltă până la genunchi. Și pe alocuri neatinsă, imaculată, semn că se depusese de curând. Probabil ninsese toată noaptea. Ochii îi străluciră de bucurie și pentru o vreme, uită de toate supărările.” Citat din roman.

Pentru copii peste 7 ani. Lectura prealabilă a cărții este opțională.

mediamorphosis
Grafica din roman.

Invățăm împreună să citim mai bine, să înțelegem ceea ce citim, să comentăm și să facem legături între cărți și experiențele noastre.

Mai multe detalii despre carte și comandă pe site-ul: https://mediamorphosis.ro/andilandi-4-zborul-lui-petru-pes…/

Disponibile: 10 locuri.

Taxa: 25 lei/copil.

Durata: 1 ora şi un sfert.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com.

Alte informatii: 0724 554 199.

Avem rugămintea să faceți rezervarea numai daca sunteți siguri că veți putea participa.

Inscrierile se fac numai pe email.

Vă mulțumim și vă așteptăm.

anunt  29 ian.jpg

 

Galerie

Clubul de lectura si ceai Artelier D


CLUBUL DE LECTURĂ ARTELIER D se deschide in 15 ianuarie, ora 12, la ceainăria Green Tea (str. Dr Burghelea nr.24, în spatele Halei Traian,www.greentea.ro).

In ianuarie 2017 se implinesc 5 ani de ArtelierD, aşa că vom sărbători spunând prima poveste din existenţa sa, “Devoratorul de cărţi”, de Cornelia Funke- un titlu de mare succes în fiecare an de atunci încoace.
O întâmplare extraordinară cu un băieţel căruia nu-i plăceau cărţile şi nici să citească.
Pentru 7 copii peste 7 ani pasionaţi de poveşti. Sau care au nevoie de un cadru stimulativ pentru a îndrăgi lectura.

Citim şi comentăm povestea „Devoratorul de cărţi”, de Cornelia Funke; Ne imaginăm cum ar fi lumea fără cărţi, fără scris şi alfabet şi discutăm despre lucrurile pozitive pe care le aduc acestea lumii şi vieţii noastre. Ne alegem litere şi cuvinte preferate care să ne reprezinte.

O lectură pentru copii peste 7 ani.

ceainaria-green-tea

Cornelia Funke, supranumită „J.K.Rowling a Germaniei”, este una dintre cele mai apreciate şi premiate scriitoare contemporane pentru copii, cunoscută pentru  genul Aventură si Fantasy. Cărţile ei au o morală progresistă, fiind inspirate din universul copiilor.

Pentru părinţi pregatim teme de reflecţie şi soluţii de acţiune pentru încurajarea lecturii copiilor. De asemenea,o lista de plusuri în educaţie ale lecturii.

Câteva beneficii ale participării la  Clubul de lectură:

– copiii înţeleg mai bine ceea ce citesc, cititul devine o obişnuinţă şi o sursă de creativitate
– îi stimulează să discute, să argumenteze diverse puncte de vedere
– cititul ne îndeamnă să… scriem. Cititul şi scrisul sunt strâns legate. Amândouă contribuie la dezvoltarea capacitaţii intelectuale şi a inteligenţei emoţionale.
–  copiii învaţă să se exprime mai uşor în public iar dezbaterea le îmbogăţeşte exprimarea şi discursul
–  îşi fac prieteni de lectură
–  se simt mult mai bine, mai fericiţi şi relaxaţi, caci cititul eliberează endorfine.

 

Durata: o oră şi un sfert.

In acest moment, mai sunt 4 locuri disponibile.

Taxa: 25 lei/copil.
Durata: 1 ora şi un sfert.
Rezervari: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com.

Alte informatii: 0724 554 199.

Va aşteptăm cu drag!

 

Galerie

Calatoria frunzei peste Dambovita


 

Atelier creativ de NATURĂ & ARTĂ
sâmbătă 12 şi duminică 13 noiembrie, ora 11, în spaţiul La Firul Ierbii, Splaiul Unirii nr. 160
Vom folosi creativ natura: frunze, fructe, seminţe, pietre, ca să facem artă. Cartierul
Vom spune, cu mijloacele teatrului de păpuşi, povestea “Călătoria frunzei peste Dâmboviţa”, inspirată de locuri, oameni şi întâmplări adevărate din cartier. Copiii, natura (copaci bătrâni străjuind Dâmboviţa) şi animăluţele din Timpuri Noi ( pisici, căţei, chiar un iepuraş) au devenit personaje în povestea „Călătoria frunzei peste Dâmboviţa”
La fiecare atelier pot participa 15 copii însoţiţi. Atelierul se adreseaza copiilor de 3-5 ani. Activitatea dureaza o oră.
Rezervările se pot face atât la adresele: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com, cat si la adresa proiectului: 2016timpurinoi@gmail.com.
Participarea este gratuită, pe bază de rezervare.

Activitate susţinută de Artelier D, Proiecte pentru copii, în cadrul proiectului Timpuri Noi, oameni şi poveşti, finanţat şi dezvoltat prin programul Generator Bucureşti 2021, de către Primăria Municipiului Bucureşti şi Arcub.

poster-timpuri-noi-sigle

Galerie

Atelier de Storytelling pentru copii!


event-fb-storytelling
Creăm personaje și construim povești împreună!

05 noiembrie / Ora 15:0016:30

Locaţie: PlaYouth (str. Barbu Delavrancea, nr.15, interfon 5, București)

Copilului tău îi place să vorbescă și să povestească? Sau îi place să asculte povești? V-ați dori ca el/ea să aibă un loc unde să se exprime liber, să-și dezvolte imaginația și să învețe să comunice mai clar?
Atelierul de Storytelling te învață cum să creezi o poveste interesantă, cum să o prezinți și cum să te asiguri că mesajul tău a ajuns la ceilalți.
Toți putem spune povești și este o abilitate care poate fi exersată. Poveștile sunt peste tot în viața noastră: cărți, filme, reclame sau chiar lucruri care ți se întâmplă peste zi și pe care vrei să le povestești familiei, prietenilor.

Ce învață copilul tău?
– structura de bază a unei povești;
– cum să creeze o poveste scurtă (scrisă în cuvinte sau desenată, copilul nu trebuie să știe să scrie);
– cum să să își prezinte povestea în public (către alți copii);
– cum să afle dacă povestea sa a avut efectul dorit (să ceară feedback de la ceilalți copii).
Atelierul stimulează creativitatea, vorbitul în public și capacitatea de auto-evaluare.inscrie-te

Participarea se face pe bază de confirmare după ce te înscrii în formularul din dreapta.

Acest atelier se adresează copiilor între 6 și 12 anișori.

Locația evenimentului: Barbu Delavrancea, Nr. 15, Sector 1, Etaj 2, Interfon 5.

Avem doar 10 locuri disponibile. Desfășurăm activitățile cu un număr mic de participanți, în așa fel încât atenția trainerului să fie distribuită egal către toți și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activități.

Costul este de doar 60 de lei și include toate materiale necesare realizării atelierului.

Learning Facilitator: Andra Berilă, absolventă a Universității Media – Regie de film și Absolventă a Universității Alternative – New Media și Antreprenoriat. Motto-ul aNDREI: „Totul se poate reinventa.”
„În cadrul primului atelier de animație 2D de la HacKIDemia, am descoperit cât de dornici sunt copiii să creeze și să învețe, au nevoie doar de încredere și de un context în care să poată experimenta liber. Învaț multe de la copii, mai ales de la fratele meu de 9 ani, și cred că învățarea e cu bilet dus-întors : oferi ceva și primești înapoi. Asta mă motivează cel mai mult și îmi dă energie să îi ajut pe copii să învețe lucruri noi, dar și să aflu cum văd ei lumea.”

Părinții aleg activitățile noastre pentru că suntem deschiși să purtăm discuții cu ei în ceea ce privește comportamentul copilului și îi încurajăm mereu să își facă timp să stea cu ei, să îi asculte și să aibă inițiativă în a le prezenta jocuri, activități ce îi vor apropia.

Dacă simți să recomanzi acest atelier sau alte activități PlaYouth și altor părinți, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ți-am fi extrem de recunoscători. Mulțumim!

Pentru cine a mai participat la acest atelier, pregătim o temă nouă și în același timp, distractivă.

——————————————————————————————————————
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău, în relație cu tine! Iar ca să te edifici, te invităm să intrăm în conversație. Scrie-ne pe contact@playouth.ro sau intră direct pe site-ul nostru www.playouth.ro

 

Galerie

Povesti in alb si negru la Muzeul de arta


Sâmbătă 5 noiembrie, ora 11, la Muzeul Naţional de Artă al României, atelier interactiv și creativ de teatru de păpuși din hârtie, Şi tu eşti Jacqueline!, după o poveste de Eugene Ionesco,  în expoziția Pierre Alechinsky și scriitorii, pentru familii cu copii de 4-7 ani.

 

0poveti12345-pic

Detalii:

POVESTI IN ALB SI NEGRU. Și tu ești Jacqueline!
Muzeul Național de Artă al României, Delegația Valonia – Bruxelles și Asociația Artelier D, Proiecte pentru copii vă invită sâmbătă 5 noiembrie, ora 11, la un atelier interactiv și creativ de teatru de păpuși din hârtie în expoziția Pierre Alechinsky și scriitorii, pentru familii cu copii de 4-7 ani.

Pornind de la o poveste năstrușnică pe care un tată (Eugene Ionesco) o spune fetiței sale, imaginăm un spațiu al fanteziei, cu tuș negru pe hârtie albă. Vom da formă lumii din poveste: ființelor, obiectelor, ideilor… și ne vom exersa talentul de ilustratori, inspirați de lucrările artistului belgian Pierre Alechinsky.

Accesul în expoziție se face prin intrarea Kretzulescu a Muzeului Naţional de Artă al României, Calea Victoriei nr. 49-53.

Taxa atelier: 25 lei copil însoţit, părinţii plătesc doar biletul de vizitare a expoziţiei-10 lei.
Durata: 1 oră.
Rezervări: artelierd@yahoo.com sau artelierdproiecte2012@gmail.com, sau pe adresa de email a muzeului: educatie@art.museum.ro

https://www.facebook.com/events/1791274691121716/

IN PREGATIRE: în spaţiul aceleiaşi expoziţii, vom lansa si un atelier creativ de storytelling pentru copii peste 7 ani, inspirat de creaţia lui Urmuz- cel mai cunoscut avangardist din literatura română. Vom compune texte suprarealiste şi desene avangardiste, privind grafica lui Pierre Alechinsky.

Expoziția Pierre Alechinsky și scriitorii aduce în prim-plan opera grafică a unui artist complex de anvergură internațională.
Cele 66 de lucrări de grafică selecționate din colecția Centrului Gravurii și al Imaginii Imprimate din La Louvière (Belgia) cuprind ilustrații de carte, afișe și gravuri realizate în intervalul 1967-2007. Ele reflectă preocuparea lui Alechinsky pentru relația text – imagine plecând de la operele unor scriitori consacrați precum Michel Butor, Eugen Ionescu, François Nourissier și Emil Cioran.
Deschisă în perioada 29 septembrie 2016 – 31 ianuarie 2017, expoziția de grafică Pierre Alechinsky și scriitorii este organizată în colaborare cu Delegația Valonia-Bruxelles la București și Centrul Gravurii și al Imaginii Imprimate din La Louvière (Belgia).
http://www.mnar.arts.ro/…/196-expozi%C8%9Bia-pierre-alechin…

Vă aşteptăm cu drag.

Galerie

Ateliere creative in Timpuri Noi


Şi o poveste nou nouţă, Călătoria frunzei peste Dâmboviţa

In cartierul Timpuri Noi, de acum, din octombrie, până la sfârşitul lunii noiembrie, se desfăşoară proiectul cultural Timpuri Noi, oameni şi poveşti. In cadrul lui vor avea loc ateliere creative adresate şcolarilor şi preşcolarilor, cu participare liberă, pe bază de rezervare.

NATURĂ@ARTĂ


12 si 13 noiembrie, ora 11, in spatiul La Firul Ierbii, Splaiul Unirii nr. 160.Pentru atelierele de preşcolari
  Natură &artă coordonator este Asociaţia Artelier D, Proiecte pentru copii, tel.0724 554 199, email: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com

Vom folosi creativ natura, frunze, fructe, seminţe, pietre, ca să facem artă. Cartierul Timpuri Noi este plin de copaci de toate soiurile, ei ne vor inspira cu predilecţie.  La acelaşi atelier, vom spune povestea Călătoria frunzei peste Dâmboviţa, inspirată de locuri, oameni şi întâmplări adevărate din cartier.

La fiecare atelier pot participa 15 copii însoţiţi. Jumătate din locuri sunt rezervate pentru copiii din cartier.
Atelierul se adreseaza copiilor de la 3 la 5 ani. Activitatea dureaza o ora,

Rezervările se pot face atât la adresele noastre: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com, cat si la adresa proiectului: 2016timpurinoi@gmail.com

Timpuri Noi, locul meu de joacă preferat

Pentru atelierele de şcolari Timpuri Noi, locul meu de joacă preferat coordonator este Asociaţia Câte-n lună şi-n mansard, tel. 0742 011 027, email: lunadinmansarda@gmail.com

Atelierul este dedicat copiilor din Timpuri Noi. Participanţii vor construi macheta cartierului (prin origami, desen, colaj, jocuri de cuvinte).

Toate atelierele se desfăşoară în spaţiul La Firul Ierbii (fosta Centrală a Bumbacului), Splaiul Unirii nr.160 (la 10 min de staţia Timpuri Noi, 5 min de Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir).

Participarea la ateliere este liberă, pe bază de rezervare. Avem rugămintea să respectaţi rezervarea, pentru buna desfăşurare a atelierului şi dacă nu mai puteţi veni, să comunicaţi în timp util, ca să putem redistribui locurile.

TUR CULTURAL IN 30 octombrie

In data de 30 octombrie, ora 12,  are loc ultimul tur istoric prin cartier, Istorii din Timpuri Noi, adresat adulţilor şi familiilor cu copii peste 8 ani, rezervări: 2016timpurinoi@gmail.com

Detalii, fotografii si anunţuri pe pagina Facebook a proiectului: TimpuriNoi2016

Timpuri Noi, oameni si povesti

Proiectul Timpuri Noi, oameni si povesti  isi propune sa documenteze si sa valorifice istoria cartierului, veche si recenta (industriala), pe baza unor istorii ale caselor si oamenilor, in cadrul unei  expozitii de fotografii  itinerante, unui tur cultural si al unor ateliere adresate unor categorii de varsta diferite. In acest fel, ne dorim sa coagulam un nucleu civic si creativ in randul locuitorilor, pentru o mai buna cunoastere si comunicare, si sa propunem niste spatii publice pentru derularea de activitati de educatie non-formala si culturale.  Proiectul este finanţat prin programul Generator Bucureşti 2021, de către Arcub şi Primăria Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Fundaţiei Comunitare.

Pentru orice alte informatii, vă stăm la dispoziţie.

Va asteptam,

Daniela Miscov, ArtelierD

tel.0724 554 199

flyer

Galerie

Divanul povestilor


In august, în cadrul expoziţiei Oglinzile Orientului

ArtelierD vă invită, în luna august, la 3 ateliere creative de poveşti, după 3 autori români, Regina Maria, Mihail Sadoveanu şi Anton Pann, inspirate de personaje, întâmplări  şi locuri din Orient, în cadrul expoziţiei Oglinzile Orientului, de la Muzeul Naţional de Artă al României, Galeria de Artă Românească (Calea Victoriei nr.59-63).

Olga Dugina, art, femeia
Grafică de Olga Dugina, la 1001 de nopţi
  1. Vom călători pe Insula Şerpilor, unde paznicul turc de far trăieşte o întâmplare de basm;

11 august, ora 11 – Insula şerpilor, adaptare după povestea Reginei Maria. Durata: 60 minute.

  1. Vom poposi în târg la Basra, vechi port din Irak, alături de un neguţător de lemn de santal, care trece proba dură a iniţierii în afaceri, cu ajutorul unui filosof.

18 august, ora 11 – Istorisire cu un neguţător de santal, după Divanul Persian, de Mihail Sadoveanu. Durata: 60 de minute.

  1. Vom râde de păţaniile cu săpun, cireşe şi covrigi, ale lui Nastratin Hogea, învăţând lucruri cu miez.

25 august, ora 11 – Din Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, adaptare după Anton Pann. Durata: 60 de minute.

Sesiunile se desfăşoară sub formă de storytelling (lectură dramatizată), în spaţiul expoziţiei Oglinzile Orientului. In partea a doua, vom desena şi colora personaje şi obiecte inspirate de poveste.

Vom sta pe pernuţe, de aceea este necesară  o ţinută adecvată, comodă.

Recomandare de vârstă: poveştile se adresează familiilor cu copii peste 4 ani.

Taxa: 25 lei/copil; 10 lei/părinte, care include şi vizitarea expoziţiei. Participarea părinţilor este opţională.

Rezervări şi înscrieri: Înscrierile se fac pe adresa de email a muzeului: educatie@art.museum.ro, sau la telefon 021 314 81 19,  cu cel putin o săptămână înainte de data atelierului ales.

Despre poveşti şi autori

Insula Şerpilor face parte din volumul reeditat Poveştile Reginei Maria a României, care cuprinde o serie de treisprezece basme scrise de regină, din dragoste pentru copiii săi cât şi pentru poporul român şi miturile sale. Basmele au fost publicate  pentru prima dată în limba română în anul 1923 sub titlul „Cartea de basme a Reginei Maria”.

1  Maria Regina-incoronare
Regina Maria a României

Mihail Sadoveanul a scris în anul 1940 povestea Divanul persian, o serie de 21 de istorisiri, care ne duc cu gândul la celebrele basme ”1001 de nopți”, atât datorită temei:  lumea orientală, cât şi a structurii textului, organizat ca o povestire în ramă. Sadoveanu ne invită într-o călătorie exotică, cuEnter a caption întâmplări despre neguţători, soţi, filosofi, meşteri şi sultani .

In culegerea Năzdrăvaniile lui Nastratin Hogea din 1853, Anton Pann adună şi rescrie povestiri populare celebre  din literatura Orientului si folclorul balcanic, despre un personaj ager şi mucalit, căruia îi plac snoavele, Nastratin Hogea. Limba literaturii lui Anton Pann şi-a păstrat savoarea, frumuseţea şi accesibilitatea.

Proiect al MNAR în colaborare cu Asociaţia ArtelierD.

Expoziţia

“Expozitia Oglinzile Orientului aduce în faţa vizitatorilor lumea plină de culoare şi pitoresc a perioadei fanariote, a Dobrogei şi Balcicului, a mirificului Constantinopol, dar şi a Orientului Apropiat. Pentru prima dată în istoria artei autohtone, tema orientală este tratata în ansamblul ei. “ MNAR

Pot fi admirate lucrări de grafică şi pictură de la Theodor Aman la Jean Steriadi, Iosif Iser, Nicolae Tonitza şi Marcel Iancu.

OO afis 50x70 cm

Galerie

O fetita puternica si amuzanta


Citim din Pippi Şoseţica, de Astrid Lindgren, la clubul de lectură al puştilor & puştoaicelor,

Joi 21 iulie, ora 19, la terasa Ceainăria cu cărţi (Splaiul Unirii nr.195).

Un roman despre o fetiţă puternică, plină de imaginaţie şi de umor.

După ce citim, facem exerciţii de imaginaţie, inspirate de întâmplările lui Pippi şi de Enciclopedia Puştilor, o antologie a ideilor originale.

Atelierul este recomandat copiilor peste 6 ani.

Bună, Eu sunt Pippilotta Viktualia Rullgardina Peppermint Efraimsdotter Longstocking!” De câte ori îşi spune numele complet, Pippi stârneşte râsul. Pippi nu este doar o fetiţă amuzantă, ci şi foarte inteligentă şi puternică.

 

“Personajul lui Astrid Lindgren a apărut în opt filme de lung metraj, două seriale şi două filme de televiziune și cel puțin 800 de producții de teatru. A dat naștere la numeroase teze academice.Cărțile despre Pippi Longstocking au fost traduse în 70 de limbi și s-au vândut aproximativ în 60 de milioane de exemplare.”

Durata: 1 oră şi jumătate.

Taxa /atelier: 30 lei/copil însoţit, plata la sosire.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com

O fetita puternica si amuzanta

Dam frau liber imaginatiei


la clubul de lectură al puştilor & puştoaicelor.

Joi 14 iulie, ora 19, la terasa Ceainăria cu cărţi (Splaiul Unirii nr.195), citim din Confesiunile unui prieten imaginar, de Michelle Cuevas, carte apărută în luna aprilie 2016, în limba română.

Un roman despre puterea imaginaţiei de a schimba totul.

După ce citim, facem exerciţii de imaginaţie, închipuim o hartă şi personaje de hârtie, inspirate de întâmplări şi de imaginaţia noastră.

La clubul de lectură BIBLIOTECA VORBITOARE,

Sub genericul Copiii în călătorie propunem, între 30 iunie şi 28 iulie,

5 ateliere de lectură creativă

– Despre libertate, imaginaţie, prietenie

– In 14 iulie, învăţăm despre Acţiune şi Dialog

– Pentru copii peste 5 ani

– Citim fragmente, le discutăm, le reprezentăm creativ

– Nu este necesară lectura prealabilă a cărţii

– Pot participa toţi copiii, cei care ştiu şi cei care nu ştiu să citească

Taxa /atelier: 30 lei, plata la sosire.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com

Calendar: 30 iunie- James şi piersica uriaşă, de Roald Dahl; 7 iulie- Bunica e în măr, de Mira Lobe; 14 iulie- Confesiunile unui prieten imaginar, de Michelle Cuevas; 21 iulie- Pippi şoseţica, de Astrid Lindgren ; 28 iulie, ora 19- Micuţul Nicolas în vacanţă, de Goscinny şi Sempe.

Dam frau liber imaginatiei

Bunica spune povesti in mar


La clubul de lectură BIBLIOTECA VORBITOARE, joi 7 iulie, ora 19, pe terasa de la Ceainăria cu cărţi,  ajungem într-un măr fermecat, unde poveştile prind viaţă, datorită unei bunici nemaipomenite. Citim din BUNICA E IN MĂR (1965) de Mira Lobe, scriitoare austriacă.
Povestea unui copil care nu avea bunici, dar care, până la urmă, va primi în dar două bunici. Bunica din măr spune poveşti, iar vecina bunică îl învaţă lucruri practice şi utile. Se dovedeşte că e minunat să ai un pom şi să te caţeri în el, fiindcă aşa ceva te face creativ şi fericit!

Ne răcorim cu mere şi facem o dioramă a pasajului citit- imaginăm personajele şi pomul, într-o zi cu soare. Invăţăm ce înseamnă Spaţiu şi Timp în poveste şi la ce ne ajută această învăţătură.

“Andi  îşi încălţă sandalele şi se uită întrebător la bunica: oare n-o să-l trimită acum în casă să se spele, să se pieptene şi să-şi ia o cămaşă curată, înainte de a pleca? Nimic din toate astea. Era o bunică cu adevărat pe placul lui.”

da
Bunica e în măr, de Mira Lobe.

 

BIBLIOTECA VORBITOARE, club de lectura

                                     Sub genericul Copiii în călătorie propunem
5 ateliere de lectură creativă

– Despre curaj, umor, libertate, imaginaţie, prietenie
– Invăţăm despre Personaj; Loc şi Timp; Acţiune; Dialog; Compunem Povestea noastră
– Ne întâlnim joi 7 iulie, ora 19, pe terasa Ceainariei cu cărţi, Splaiul Unirii nr.195, şi în               fiecare joi, vreme de 4 săptămâni.
–  Pentru copii peste 5 ani
–  Citim fragmente, le discutăm, le reprezentăm creativ, tridimensional (nu este nevoie de       lectura prealabilă a cărţii, pot participa şi copiii care nu ştiu să citească)
– Facem conexiuni cu arta filmului

-Durata: 1 oră şi jumătate

– Părinţii pot asista, taxa nu se schimbă.

-Comentăm la fiecare atelier, un scurt citat din volumul Ce poţi face cu două cuvinte, povestiri şi amintiri semnate de scriitori români contemporani.

Taxa /atelier: 30 lei/copil însoţit, plata la sosire.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com

Calendar: 7 iulie- Bunica e în mar, de Mira Lobe; 14 iulie- Confesiunile unui prieten imaginar, de Michelle Cuevas; 21 iulie- Pippi şsosetica, de Astrid Lindgren ; 28 iulie, ora 19- Micutul Nicolas în vacanta, de Goscinny şi Sempe.

Ateliere organizate de Artelier D, Proiecte pentru copii şi sustinute de Daniela Miscov.

 

 

 

Galerie

BIBLIOTECA VORBITOARE se deschide


Gata, începem

BIBLIOTECA VORBITOARE, club de lectură pentru puşti şi puştoaice
Sub genericul Copiii în călătorie propunem
5 ateliere de lectură creativă

  •  Despre curaj, umor, libertate, imaginaţie, prietenie
  •  Invăţăm despre Personaj; Loc şi Timp; Acţiune; Dialog; Compunem Povestea noastră
  •  Incepem joi 30 iunie, ora 19, pe terasa Ceainariei cu cărţi, Splaiul Unirii nr.195, ne întâlnim în fiecare joi, vreme de 5 săptămâni
  • Pentru copii peste 5 ani
  • Citim fragmente, le discutăm, le reprezentăm creativ, tridimensional (nu este nevoie de lectura prealabilă a cărţii, de asemenea, pot participa şi copiii care nu ştiu să citească)
  •  Facem conexiuni cu arta filmului
  • Comentăm la fiecare atelier, un scurt citat din volumul Ce poţi face cu două cuvinte, povestiri şi amintiri semnate de scriitori români contemporani
  • Fiecare atelier conţine un titlu de carte şi o noţiune de teorie literară, alături de exerciţii creative.

Calendar: 30 iunie- James şi piersica uriaşă, de Roald Dahl; 7 iulie- Bunica e în măr, de Mira Lobe; 14 iulie- Confesiunile unui prieten imaginar, de Michelle Cuevas; 21 iulie-Pippi şoseţica, de Astrid Lindgren ; 28 iulie- Micuţul Nicolas în vacanţă, de Rene Goscinny şi Jean Jacques Sempe. Toate atelierele încep la ora 19 şi durează 2 ore.

Taxa /atelier: 30 lei, plata la sosire.
Plata in avans pentru toate cele 5 ateliere este de 100 lei, prin transfer bancar în contul
RO36 BTRL 0440 1201 F179 96XX, Banca Transilvania-Suc Moşilor, pentru Daniela Mişcov, cu menţiunea Taxă atelier.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, sau artelierdproiecte2012@gmail.com

JAMES CĂLĂTOREŞTE CU PIERSICA!

La clubul de lectură BIBLIOTECA VORBITOARE, joi 30 iunie, ora 19, pe terasa de la Ceainăria cu cărţi,  facem cunoştinţă cu James şi aflăm ce presupune o călătorie cu piersica în America.

Citim din James şi piersica uriaşă (1961) de Roald Dahl. Ne răcorim cu piersici şi facem o dioramă a pasajului citit. Invăţăm ce înseamnă Personaj şi la ce ne ajută această învăţătură.

“Aproape toţi copiii din cărţile lui Roald Dahl sunt nişte copii deosebiţi de ceilalţi copii mai ales prin faptul că au trecut prin tot felul de greutăţi. Majoritatea dintre ei sunt orfani sau săraci, sau şi orfani şi săraci. Tocmai asta face ca aventurile prin care vor trece să pară şi mai extraordinare! Din această carte veţi afla cum e de fapt construit curcubeul, ce anume vorbesc insectele între ele şi mai ales ce vorbesc insectele cu un băieţel care a ajuns colocatarul lor într-o casă nu tocmai obişnuită. După ce veţi savura această carte delicoasă, vă puteţi delecta vizionând şi filmul de animaţie realizat dupa ea în anul 1996.” Părerea unui cititor
Alte păreri, aici http://carturesti.ro/carte/james-si-piersica-uriasa-200519

Notă: Atelierele au loc dacă se înscriu minimum 4 copii, până în ziua de miercuri.

Avem rugămintea să respectaţi rezervarea, ca să putem desfăşura cu bine activitatea.

Galerie

ArtelierD x 2 la BOOKFEST


Un camion albastru – erou şi un băieţel care învaţă că prea mult nu e bun

Vineri 3 iunie şi sâmbătă 4 iunie, la BOOKFEST, 2 ARTEliere creative- teatru, bandă desenată, colorat, versuri.

Vineri 3 iunie, ora 15- la standul Editurii Paralela 45, vă invităm la un atelier de exerciţii creative şi bandă desenată pentru scolari, cu ocazia lansării cărţii Povestea băiatului care transformă în ciocolată tot ce atinge. Creaţiile copiilor vor fi postate pe platforma online a editurii: www.Qvis.ro.

povestea_baiatului_ciocolata_Catling_2016_coperta1_0

“Lui John Midas îi place ciocolata. Îi place atât de mult, încât ar mânca toată ziua. Insă într-o bună zi, John a aflat că există şi ceea ce se cheamă “prea multă ciocolată”….

Sâmbătă 4 iunie, la ora 11- atelier creativ de teatru si colorat MICUL CAMION ALBASTRU, cu ocazia lansării cărţii, cât şi a încă 4 titluri din colectia JOC SI JOACĂ,la BOOKFEST (Romexpo), standul Editurii Paralela 45, printre care două de excepţie: Micuţul Eu-sunt-Eu de Mira Lobe, cea mai cunoscută autoare austriacă de literatură pentru copii; Cucurigu-Gagu, Roade-tot şi Roade-Mult, de Herbert Friedrich, în traducerea plină de umor şi poezia a Norăi Iuga.

Tiiit-tiit!-claxonul face, /Iar motorul toarce liniştit./Aşa sunete prietenoase n-ai mai auzit!”

Pe un drum de ţară trece vesel un camion albastru, primit cu prietenie de animalele de la fermă, care îi răspund pe limba lor. Nu bănuieşte nimeni că el va fi eroul unei aventuri extraordinare.

O poezie frumoasă, despre prietenie şi solidaritate.

Cu acest prilej, vă dăm de ştire că BIBLIOTECA VORBITOARE, clubul nostru de lectură pentru şcolari, se reia de la sfârşitul lunii iunie, într-un loc minunat, străjuit de un trandafir roz fermecat.

Rezervări pentru ateliere (al căror acces este gratuit): artelierd@yahoo.com.

8 locuri disponibile pentru fiecare dintre cele două ateliere. Vă rugăm să respectaţi rezervarea.

Vă aşteptăm cu drag!

lansare carti.jpg

 

 

 

Galerie

Povesti in jurul lumii- Japonia


In 16 aprilie, ora 11 spunem Povestea pescarului şi a broaştei ţestoase fermecate, in cadrul atelierului POVEŞTI IN JURUL LUMII. POVEŞTI IN JURUL LUMII este un atelier cu legende, poveşti şi mituri traditionale, la Junior Store, str Turda nr.122. Vom desena animale si le vom picta. Dăm viaţă poveştilor cu ajutorul teatrului de păpuşi. Este un concept interactiv şi creativ, copiii participă la poveste şi o comentează. Facem conexiuni între lumea ficţiunii şi lumea noastră, reală; între lumea adulţilor şi cea a copiilor.

Aprilie este luna dedicată poveştilor din Japonia, pe care le spunem sâmbăta, în 16 şi 23 aprilie. Atelierul durează o oră, taxa este de 25 lei/copil şi se achită la sosire. Număr maxim: 8 copii, număr minim 6. Grupul de vârstă: 2-6 ani.
Mentionam ca la acest atelier participă numai copiii. Doar la partea creativă pot asista şi părinţii.

Junior Store este un magazin de jucarii şi cărţi pentru copii, situat in partea de nord a oraşului. http://juniorstore.ro/
Rezervări: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

Rezervările se pot face şi la magazin, de asemenea, folosind datele sale de contact de pe afiş. Inscrierea se poate face până vineri după amiază. Avem rugămintea să respectaţi rezervarea, pentru buna desfăşurare a atelierului.

afis_povesti in jurul lumii

Galerie

Povesti in jurul lumii


Din 13 februarie, Artelier D lansează un nou atelier la magazinul Junior Store: POVEŞTI IN JURUL LUMII, după legende, poveşti şi mituri traditionale: africane, japoneze, indiene, arabe. Vom afla despre locuri fascinante si despre rolul animalelor în natură si în viaţa oamenilor. Vom desena animale si le vom picta, inspiraţi de fotografii şi desene celebre. Ca de obicei, dăm viaţă poveştilor cu ajutorul teatrului de păpuşi. In luna februarie spunem 2 POVESTI CU ELEFANŢI DIN AFRICA.

Atelierul are loc bilunar, datele din luna februarie sunt sâmbătă 13 si 27 februarie, ora 11. Atelierul durează o oră, taxa este de 25 lei/copil. Număr maxim: 8 copii, număr minim 6. Grupul de vârstă: 2-6 ani.

Mentionam ca la acest atelier participă numai copiii. Doar la partea creativă pot asista şi părinţii.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

Povesti in jurul lumii

Engleza prin cantece si povesti


Let’s Play English – din 7 februarie 2016, ora 11, la Gradinita Minimaxi.
Ne familiarizăm cu limba engleză prin cântece şi poveşti.
Curs muzical de engleză pentru 2-5 ani:
Cântăm, spunem poveşti, facem teatru de păpuşi si activitati creative, bem ceai si ne simtim bine împreună, cu Daniela Mişcov, Artelier D, Proiecte pentru copii.
Tema noului curs: POVEŞTI CU ANIMALE.

Invăţăm cântece şi poezii si facem activităţi creative inspirate de jocuri cu animale.
Impletim cunoştinţele despre natură cu cele de engleză şi cu muzica.
Facem apel atât la metode tradiţionale cât şi la noua tehnologie.
De două ori pe lună, duminica de la ora 11, la Gradinita Minimaxi, str Dristorului nr.63. http://mini-maxi.ro/.
Taxa atelier: 50 lei/ un părinte şi un copil
Durata: aprox 45 -60 minute
Abonament 4 şedinte: 150 lei
Calendar: duminică 7, 21 februarie, 6 si 20 martie, ora 11
Inscrieri: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

Blog: artelierd.wordpress.com

Galerie

Spectacol-Atelier Farsele lui Grinch


poster_from_postermywall

Sambata aceasta vine cu surprize! Vino La Iris sa te bucuri de un spectacol original plin de umor si muzica live, care il are in rol principal pe cel mai indragit personaj din toate timpurile – Mos Craciun! Alaturi de el vor fi frumoasa Craciunita, spiridusul Nastrusnic si zapacitul Grinch.
Si pentru ca mai e doar un pic pana in seara de Ajun, un spiridus artist ii va ajuta pe cei mici sa realizeze cele mai frumoase scrisori pe care la va prelua chiar Mos Crciun.
Seara nu se incheie aici, pe copii ii asteapta surprize si concursuri cu premii.

Spectacolul este interpretat de actori profesionisti, iar spiridusul care ii ajuta pe copii la atelier este masterand al UNARTE
Pret 50 Ron/copil
Al doilea copil al familiei are 30% reducere, parintii intra gratis, iar cafeaua, ceaiul si apa sunt din partea noastra.

Pentru rezerevari si informatii va rugam sa suntati la 0762266760 sau sa ne lasati un mesaj

Adresa – Strada Ernest Juvara nr.12, Langa Gradina Botanica

https://www.facebook.com/events/834068943406172/

Spectacol-Atelier Farsele lui Grinch

Fusul cu zurgalai, legenda din Maramures


ARTelier Unicorn Junior – Atelier creativ de poveşti pentru copii

Sâmbătă, 5 decembrie, ora 11.00, la Junior Store, str Turda nr. 122, în cadrul ARTelierului Unicorn Junior, spunem legenda Fusului cu zurgălăi, un obiect tradiţional din zona Maramureşului, unic în lume prin metoda sa de fabricare care presupune îmbinarea bucăţilor de lemn, fără a se folosi niciun cui.

Fusul cu zurgălăi este “O carte inspirata de un obiect unic în lume, precum şi de aceste meleaguri atât de frumoase, Maramureşul.” Mic atelier de creaţie

Scenariul atelierului are la bază cartea „Fusul cu zurgălăi” de Daniela Stoicescu, o apariţie editorială aparte atât prin conţinut, cât şi prin formatul neobişnuit de mare – 470×415 – care o transformă într-o lectură interesantă pentru cei care abia descoperă tainele cititului.

În partea a doua a întâlnirii noastre, confecţionăm împreună cu cei mici steluţe din lână.

ARTelierele Unicorn Junior este numele pe care l-am dat atelierelor de poveşti de sâmbătă, spuse la magazinul de jucării Junior Store. Ce fac cei mici la atelier? Ascultă o poveste spusă prin intermediul teatrului de păpuşi, comentează şi dezbat păţaniile personajelor, pun întrebări, iar în partea a doua participă la o activitate creativă (desenează şi colorează personaje din poveste sau alcătuiesc obiecte decorative de iarnă-aşa cum se întâmplă in luna decembrie). Poveştile sunt reinterpretate, adaptate unei viziuni noi care ţine cont de categoria de vârstă preşcolară şi de dorinţele şi interesele copiilor.
Tematica este diferită în fiecare săptămână.

În 19 decembrie spunem Crăciun strălucitor cu iepuraşele Prinţesa şi Zâna, după Anna Pignataro. O poveste-călătorie în ţara iepuraşilor, pentru cele mai frumoase podoabe de brad.  In partea a doua, modelăm ornamente strălucitoare pentru bradul de Crăciun. Cu această poveste încheiem anul 2015 la Artelier Unicorn Junior, urmând să ne revedem din ianuarie 2016, cu poveşti de prin lume adunate.

Puteţi citi o cronică despre Artelierele la Junior Store, semnată de Roata Mare aici: http://roatamare.com/2015/11/09/cronica-artelier-d-si-dovleacul-din-copac/

Vârsta recomandată pentru atelier este între 3-6 ani.

Durata: o oră.

Număr de locuri: 8.

Rezervari: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com

Puteţi rezerva un loc şi la magazin, scriind pe adresa office@juniorstore.ro sau la telefon 0723.391.374.

Preţul unui atelier este de 25 lei. Copiii participa individual, neinsotiti de parinti. La partea creativă, împletirea steluţei, pot participa şi parintii, daca doresc.

Junior Store este un magazin de jucării şi cărţi, situat  pe str Turda nr.122, aflat aproape de intersecţia cu Bd Ion Mihalache. Acces cu autobuz 300 sau tramvai 41 (3 staţii dinspre staţia de metrou Crângaşi).

Va aşteptăm cu mult drag şi cu zurgălăi!

 

Fusul cu zurgalai, legenda din Maramures