Atelier de Fotografie pentru copii


fotografie

Fotografia a fost dintotdeauna joaca cu lumina. Astăzi, mai mult ca niciodată, este prezentă în viața fiecăruia dintre noi și se impune ca de mici să învățăm limbajul fotografic, la fel cum învățăm limba maternă. Fotografia, învățată de mic, deschide perspective noi și lasă sufletul să se exprime liber în forme și culori și să așterne emoțiile pe hârtie, pentru a-i bucura pe toți cei din jur.

Atelierul de Joi, 21 Iunie, ora 18:00 – 19:30 sau Sâmbătă, 23 Iunie, ora 15:00 – 16:30, oferă copilului tău ocazia de a învăța cum să creeze o poveste interesantă, cum să o prezinte și cum să se asigure că mesajul său a ajuns la ceilalți.

Toți putem spune povești și este o abilitate care poate fi exersată. Poveștile sunt peste tot în viața noastră: cărți, filme, reclame sau chiar lucruri care ți se întâmplă peste zi și pe care vrei să le povestești familiei, prietenilor.

Ce învață copilul tău?
– istoria fotografiei;
– reguli de compoziție;
– cum se spune o poveste în imagini;
– limbajul fotografic;
– cum să folosească lumina în fotografie;
– cum să facă prima lui expoziție.

Atelierul dezvoltă atenția, intuiția, spiritul creativ, limbajul culorilor, simțul estetic și lucrul în echipă.

Traineri: Andrei Antip și Tanya Brighidin.
Andrei este absolvent al Facultății de Jurnalism, a fost reporter și producător de știri timp de 9 ani, iar în următorii 5 ani, a fost fotograf cu expoziții în țară și străinătate. Este pasionat de lucrul cu imaginea, lumina și povestea. Andrei transformă pentru copii realitatea imediată în povești din ”1001 de nopți”.

Tanya este absolventă a Academiei de Teatru, Muzică și Arte Plastice din Chișinău, Facultatea Regie. A fost luminist, regizor, actor și toate experiențele ei din lumea teatrului le va aduce pentru copii la cursurile PlaYouth. E pasionată de fotografie și arte culinare și lucrează cu oamenii de toate vârstele.

Dacă vrei ca cel mic să participe doar la acest atelier, costul lui este de 60 RON și include toate materialele necesare realizării activităţilor.
Înscrie-te la Atelier, apăsând pe buton!
Sau profită de abonamentul în Clubul PlaYouth cu preţuri avantajoase!
Clubul PlaYouth a fost creat pentru a oferi copiilor oportunitatea de a participa la activităţile noastre, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, într-un mediu în care aceștia pot să înveţe și să experimenteze lucruri noi.
Pentru a cumpăra un abonament copilului tău sau pentru a-l face cadou, apasă pe butonul:Există două tipuri de abonamente:
1.  Valabil 3 luni de la data validării, ce conţine 5 activităţi (ateliere diferite și evenimente) și costă 240 RON.
2. Valabil 4 luni de la data validării, ce conţine 8 activităţi (ateliere diferite și evenimente) și costă 390 RON.
* eveniment = Călătorim în jurul lumii, Jocuri în Familie, Astronomie, alte evenimente tematice.

Locaţia evenimentului: 
Barbu Delavrancea, Nr. 15, Sector 1, Etaj 2, Interfon 5.
Avem doar 10 locuri disponibile, iar atelierul se adresează copiilor cu vârste între 5 și 12 ani.
Nu ezitaţi să ne contactaţi pentru detalii suplimentare la numărul de telefon 0755 655 566 sau la adresa de e-mail: contact@playouth.ro

————————–————————–————————–———————————————
Desfășurăm activităţile cu un număr mic de participanţi, în așa fel încât atenţia trainerului să fie distribuită egal către toţi și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activităţi.

Părinţii aleg activitățile noastre pentru că aici, copiii lor învaţă ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilităţi precum încredere în sine și în ceilalţi, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm, copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalţi, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alţi copii.

Dacă simţi să recomanzi activităţile PlaYouth și altor părinţi, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ţi-am fi extrem de recunoscători. Mulţumim!
—————————————————————————————————————————————–
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău, în relaţie cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intrăm în conversaţie. Scrie-ne pe contact@playouth.ro sau intră direct pe site-ul nostru http://www.playouth.ro

Galerie

Atelier de Fotografie pentru copii


fotografie

Fotografia a fost dintotdeauna joaca cu lumina. Astăzi, mai mult ca niciodată, este prezentă în viața fiecăruia dintre noi și se impune ca de mici să învățăm limbajul fotografic, la fel cum învățăm limba maternă. Fotografia, învățată de mic, deschide perspective noi și lasă sufletul să se exprime liber în forme și culori și să așterne emoțiile pe hârtie, pentru a-i bucura pe toți cei din jur.

Atelierul de Sâmbătă, 19 Mai, ora 15:00 – 16:30, oferă copilului tău ocazia de a învăța cum să creeze o poveste interesantă, cum să o prezinte și cum să se asigure că mesajul său a ajuns la ceilalți.

Toți putem spune povești și este o abilitate care poate fi exersată. Poveștile sunt peste tot în viața noastră: cărți, filme, reclame sau chiar lucruri care ți se întâmplă peste zi și pe care vrei să le povestești familiei, prietenilor.

Ce învață copilul tău?
– istoria fotografiei;
– reguli de compoziție;
– cum se spune o poveste în imagini;
– limbajul fotografic;
– cum să folosească lumina în fotografie;
– cum să facă prima lui expoziție.

Atelierul dezvoltă atenția, intuiția, spiritul creativ, limbajul culorilor, simțul estetic și lucrul în echipă.

Traineri: Andrei Antip și Tanya Brighidin.
Andrei este absolvent al Facultății de Jurnalism, a fost reporter și producător de știri timp de 9 ani, iar în următorii 5 ani, a fost fotograf cu expoziții în țară și străinătate. Este pasionat de lucrul cu imaginea, lumina și povestea. Andrei transformă pentru copii realitatea imediată în povești din ”1001 de nopți”.

Tanya este absolventă a Academiei de Teatru, Muzică și Arte Plastice din Chișinău, Facultatea Regie. A fost luminist, regizor, actor și toate experiențele ei din lumea teatrului le va aduce pentru copii la cursurile PlaYouth. E pasionată de fotografie și arte culinare și lucrează cu oamenii de toate vârstele.

Dacă vrei ca cel mic să participe doar la acest atelier, costul lui este de 60 RON și include toate materialele necesare realizării activităţilor.
Înscrie-te la Atelier, apăsând pe buton!
Sau profită de abonamentul în Clubul PlaYouth cu preţuri avantajoase!
Clubul PlaYouth a fost creat pentru a oferi copiilor oportunitatea de a participa la activităţile noastre, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, într-un mediu în care aceștia pot să înveţe și să experimenteze lucruri noi.
Pentru a cumpăra un abonament copilului tău sau pentru a-l face cadou, apasă pe butonul:Există două tipuri de abonamente:
1.  Valabil 3 luni de la data validării, ce conţine 5 activităţi (ateliere diferite și evenimente) și costă 240 RON.
2. Valabil 4 luni de la data validării, ce conţine 8 activităţi (ateliere diferite și evenimente) și costă 390 RON.
* eveniment = Călătorim în jurul lumii, Jocuri în Familie, Astronomie, alte evenimente tematice.

Locaţia evenimentului: 
Barbu Delavrancea, Nr. 15, Sector 1, Etaj 2, Interfon 5.
Avem doar 10 locuri disponibile, iar atelierul se adresează copiilor cu vârste între 5 și 12 ani.
Nu ezitaţi să ne contactaţi pentru detalii suplimentare la numărul de telefon 0755 655 566 sau la adresa de e-mail: contact@playouth.ro

————————–————————–————————–———————————————
Desfășurăm activităţile cu un număr mic de participanţi, în așa fel încât atenţia trainerului să fie distribuită egal către toţi și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activităţi.

Părinţii aleg activitățile noastre pentru că aici, copiii lor învaţă ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilităţi precum încredere în sine și în ceilalţi, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm, copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalţi, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alţi copii.

Dacă simţi să recomanzi activităţile PlaYouth și altor părinţi, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ţi-am fi extrem de recunoscători. Mulţumim!
—————————————————————————————————————————————–
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău, în relaţie cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intrăm în conversaţie. Scrie-ne pe contact@playouth.ro sau intră direct pe site-ul nostru http://www.playouth.ro

Galerie

Atelierul lunii pentru copii


atelierul lunii
Lucrurile la noi sunt mereu surprinzătoare! PlaYouth îți pregătește în fiecare lună activități inedite, la care poate nici nu visai. Că e atelier de gătit, că e atelier de șah sau atelier de meșteșuguri, vei afla la fața locului.
 
Atelierul nu se află printre activitățile noastre recurente și e organizat atât pentru membrii Clubului PlaYouth, cât și pentru cei care sunt curioși și dornici să experimenteze.
 
Așadar, vă așteptăm la Atelierul Lunii Joi, 22 Martie, ora 18:00 – 19:30 sau Sâmbătă, 24 Martie, ora 15:00 – 16:30!
 
Trainer: Invitat special.

Dacă vrei ca cel mic să participe doar la acest atelier, costul lui este de 60 RON și include toate materialele necesare realizării activităţilor.
Sau poţi profita de abonamentul în Clubul PlaYouth cu preţuri avantajoase!

Clubul PlaYouth a fost creat pentru a oferi copiilor oportunitatea de a participa la activitățile noastre, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, într-un mediu în care aceștia pot să înveţe și să experimenteze lucruri noi.
Dacă ai abonament, înscrie-te la Atelier!Pentru a cumpăra un abonament pentru copilul tău sau pentru a-l face cadou, o poți face apăsând butonul:Există două tipuri de abonamente:
1. Valabil 3 luni de la data validării, conţine 5 activități (ateliere diferite și evenimente) și costă 240 RON.
2. Valabil 4 luni de la data validării, conţine 8 activități (ateliere diferite și evenimente) și costă 390 RON.
* eveniment = Călătorim în jurul lumii, Jocuri în Familie, Astronomie, alte evenimente tematice.

Locaţia evenimentului: 
Barbu Delavrancea, Nr. 15, Sector 1, Etaj 2, Interfon 5.
Avem doar 10 locuri disponibile, iar atelierul se adresează copiilor cu vârste între 5 și 12 ani.
Nu ezitați să ne contactați pentru detalii suplimentare la numărul de telefon 0747991112 sau la adresa de e-mail: contact@playouth.ro
————————–————————–————————–———————————————
Desfășurăm activităţile cu un număr mic de participanţi, în așa fel încât atenţia trainerului să fie distribuită egal către toţi și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activităţi.

Părinţii aleg activitățile noastre pentru că aici, copiii lor învaţă ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilităţi precum încredere în sine și în ceilalţi, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm, copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalţi, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alţi copii.

Dacă simţi să recomanzi activităţile PlaYouth și altor părinţi, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ţi-am fi extrem de recunoscători. Mulţumim!
—————————————————————————————————————————————–
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău, în relaţie cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intrăm în conversaţie. Scrie-ne pe contact@playouth.ro sau intră direct pe site-ul nostru http://www.playouth.ro

Galerie

Bounty Fair #32, Ediție de Ziua Femeii – târg și ateliere de creație pentru juniorii familie


 

Vă așteptăm, cu mic, cu mare, la Bounty Fair să sărbătorim Ziua Femeii așa cum se cuvine!

 

Bounty Fair a pregătit un târg dedicat cadourilor unicat, realizate manual de 50 dintre cei mai talentați artizani romȃni, ȋntr-o diversitate de stiluri, dar și un mediu de dezvoltare creativă pentru cei mici și cei mai mari.

Pe tot parcursul weekendului sunt organizate și susținute 14 ateliere haioase și educative cu tematici variate, adaptabile pentru vârstele micuților, în cadrul cărora se vor distra şi îşi vor dezvolta abilitățile creative. (Nu este necesară programarea sau înscrierea în vederea participării la ateliere).

Cei mici vor avea ocazia să picteze pe apă, lemn, căni din sticlă, ceramică, sau chiar cu particule colorate și să realizeze figurine din origami, coronițe de primăvară, flori din hârtie de mătase sau felicitări pentru mame. De asemenea, pot alege dintre ateliere de Window Color, O poveste într-un ghiveci, Buchete de bucurie sau Ateliere de creativitate pentru copii și tătici.

În esență, evenimentul se adresează iubitorilor de design, căutătorilor de creativitate şi amatorilor de produse originale, lucrate cu atenţie pentru detaliu şi multă pasiune!

 

Accesul se face pe bază de bilet, ȋn valoare de 8 lei/persoană/zi, iar copiii pȃnă ȋn 14 ani au intrarea gratuită.

Biletul include accesul ȋn zona de tȃrg si zona de ateliere și se achită numerar, la intrare.

Data: 3 – 4 martie 2018

Program: 10:00- 19:00

Locaţie: Casa Universitarilor, Bucureşti

 

Mai multe detalii găseşti ȋn event-ul de pe Facebook.

Iar despre ateliere pe site-ul nostru.

 

 

Galerie

Daruri pentru mămici


atelier-daruri-mamici-cover-fb

Organizăm un atelier cu ocazia zilei de 8 martie în care actorii principali vor fi copiii și tăticii.

În cadrul atelierului, vom ține cont de următoarea rețetă: începem să lipim, pliem, colorăm, tăiem, povestim, punem dragoste și, ca prin magie, vom realiza mărțișoare și felicitări pentru ființele dragi nouă.

Așadar, vă așteptăm Sâmbătă, 3 Martie, între 15:00 și 16:30, să:

– vă dezvoltați abilitățile artistice și creative;
– creați obiecte unice dedicate mamelor;
– petreceți timp de calitate împreună, descoperind tehnici noi de realizare a obiectelor;
– vă faceți prieteni noi;
– îmbinați joaca și creativitatea cu lucrul practic.

Trainer, Raluca Barbu: „Licențiată în pictură în cadrul Universității de Artă București, și absolventă a studiilor de master din cadrul Centrului de Excelență în studiul imaginii, pictez pereții casei părintești și creez cu mare pasiune de la vârsta de cinci ani. Îmi place să experimentez diverse tehnici de pictură, grafică și colaj, să testez suprafețe noi și să combin forme de exprimare plastică. Îmi place să mă joc cu detalii, forme și culori, pe care să le descompun și recompun până obțin subiecte abstracte.

Costul este de doar 60 de lei pentru perechea copil-tătic și include toate materiale necesare realizării atelierului.

Participarea se face pe bază de confirmare după îţi înscrii copilul în formularul din dreapta. 

Acest eveniment se adresează copiilor între 5 și 10 anișori.

Locația evenimentului: Barbu Delavrancea, Nr. 15, Sector 1, Etaj 2, Interfon 5.

Avem doar 16 locuri disponibile. Desfășurăm activitățile cu un număr mic de participanți, în așa fel încât atenția trainerului să fie distribuită egal către toți și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activități.

Părinții aleg activitățile noastre pentru că aici, copiii lor învață ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilități precum încredere în sine și în ceilalți, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm, copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalți, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alți copii.

Dacă simți să recomanzi acest atelier sau alte activități PlaYouth și altor părinți, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ți-am fi extrem de recunoscători. Mulțumim!
————————–————————–————————–———————————————
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău, în relație cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intri în conversație cu noi. Scrie-ne pe contact@playouth.ro sau intră direct pe site-ul nostru www.playouth.ro.

Galerie