Atelierul ”Teatru de Umbre” pentru copii


atelier-teatru-umbre

Ai vrea ca cel mic să scape de timiditate și să poată vorbi liber de la o simplă convorbire cu colegii și până la un discurs în faţa unui public?

Atelierul de Teatru de Umbre de Marți, 6 Martie, ora 18:00 – 19:30 sau Duminică, 11 Martie, ora 11:00-12:30, oferă copilului tău ocazia de a putea interacţiona ușor cu oamenii, de a face parte dintr-o echipă și de a-ţi descoperi potențialul artistic.

Ce învaţă copilul tău?
– istoria teatrului de umbre și păpuși;
– lucrul actoricesc cu imaginație, obiect, lumină și text;
– lucru cu corpul și limbajul corporal;
– să își exprime gândurile și sentimentele prin intermediul obiectelor și luminii;
– să facă teatru la rândul lor cu colegii, prietenii, chiar și acasă;
– să pregătească un program distractiv și să-și dezvolte abilităţile artistice prin intermediul teatrului.
Atelierul stimulează imaginaţia, simțul tactil, lucrul în echipă și dezvoltă arta vorbirii.

Traineri: Andrei Antip și Tanya Brighidin.
Andrei este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, a fost reporter și producător de știri timp de 9 ani, iar în următorii 5 ani, a fost fotograf cu expoziții în ţară și străinătate. Este pasionat de lucrul cu imaginea, lumina și povestea. Andrei transformă pentru copii realitatea imediată în povești din ”1001 de nopţi”.
Tanya este absolventă a Academiei de Teatru, Muzică și Arte Plastice din Chișinău, Facultatea Regie. A fost luminist, regizor, actor și toate experienţele ei din lumea teatrului le va aduce pentru copii la cursurile PlaYouth. E pasionată de fotografie și arte culinare și lucrează cu oamenii de toate vârstele.

Dacă vrei ca cel mic să participe doar la acest atelier, costul lui este de 60 RON și include toate materialele necesare realizării activităţilor.
Sau poţi profita de abonamentul în Clubul PlaYouth cu preţuri avantajoase!

Clubul PlaYouth a fost creat pentru a oferi copiilor oportunitatea de a participa la activitățile noastre, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, într-un mediu în care aceștia pot să înveţe și să experimenteze lucruri noi.
Dacă ai abonament, înscrie-te la Atelier!Pentru a cumpăra un abonament pentru copilul tău sau pentru a-l face cadou, o poți face apăsând butonul:Există două tipuri de abonamente:
1. Valabil 3 luni de la data validării, conţine 5 activități (ateliere diferite și evenimente) și costă 240 RON.
2. Valabil 4 luni de la data validării, conţine 8 activități (ateliere diferite și evenimente) și costă 390 RON.
* eveniment = Călătorim în jurul lumii, Jocuri în Familie, Astronomie, alte evenimente tematice.

Locaţia evenimentului: 
Barbu Delavrancea, Nr. 15, Sector 1, Etaj 2, Interfon 5.
Avem doar 10 locuri disponibile, iar atelierul se adresează copiilor cu vârste între 5 și 12 ani.
Nu ezitați să ne contactați pentru detalii suplimentare la numărul de telefon 0747991112 sau la adresa de e-mail: contact@playouth.ro
————————–————————–————————–———————————————
Desfășurăm activităţile cu un număr mic de participanţi, în așa fel încât atenţia trainerului să fie distribuită egal către toţi și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activităţi.

Părinţii aleg activitățile noastre pentru că aici, copiii lor învaţă ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilităţi precum încredere în sine și în ceilalţi, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm, copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalţi, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alţi copii.

Dacă simţi să recomanzi activităţile PlaYouth și altor părinţi, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ţi-am fi extrem de recunoscători. Mulţumim!
—————————————————————————————————————————————–
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău, în relaţie cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intrăm în conversaţie. Scrie-ne pe contact@playouth.ro sau intră direct pe site-ul nostru http://www.playouth.ro

 

Galerie

Ce faceti sambata, pe la pranz, veniti sa ne jucam De-a v-ati gasitelea?

Un altfel de eveniment la care vom participa si noi, cu magie si desen. Va fi prezenta si indragita noastra carte despre emotii „Miracol in lumea emotiilor”, proaspat devenita „best-seller” in Romania.

Ne gasitit aici: https://www.facebook.com/events/312945635831870/

Citim povesti si poezii pentru copii,
avem trucuri de magie – magia emotiilor si cum putem intelege si gestiona mai bine emotiile care ne inconjoara
( trucuri, povestioare, scenete, desene, proiectii, experimente),
avem ateliere de desen prin care dam viata si forma prietenilor imaginari, mancam „bunuri”, bem limonada si ne relaxam parintii

Toate aceste minuni intr-o casa mare cu tavane inalte si camere luminoase, cu gradina verde si colorata, in mijlocul Bucurestiului

Click si hai cu noi , vacanta poate fi frumoasa si aproape de casa!

Ne gasitit aici: https://www.facebook.com/events/312945635831870/

Artelier de rândunici


LEGENDA RÂNDUNICII

Artelier De povești & meșteșuguri

Duminica 14 mai, ora 18, pe terasa ceainariei Green Tea, str Dr Burghelea nr.24, în zona Hala Traian, ne revedem pentru a spune o poveste românească, de aceasta dată, Legenda rândunicii, o adaptare pentru copii de 3-6 ani, prin intermediul teatrului de păpuși. In partea a doua, facem instalații mobile cu păsări din lut și hârtie.

Artelier De povești și meșteșuguri este un concept al asociațiilor Artelier D, Proiecte pentru copii și Să învățăm meșteșugurile, care îmbină povestitul (storytelling-ul) și teatrul de păpuși, cu activități inspirate de meșteșugurile tradiționale românești.

Durata: aprox 1 oră și jumătate.

Pentru familii cu copii de 3-6 ani.

Taxa: 40 lei/familie cu un copil. 60 lei/familie cu doi copii.

10 locuri disponibile, pe baza de rezervare, la una dintre adresele artelierd@yahoo.com sau artelierdproiecte2012@gmail.com.

 

Rugăminte

Avem rugamintea să faceti rezervarea numai daca sunteți siguri că veți putea participa. Rezervarea se face pe email, cu precizarea numelui și vârstei copilului. Vă mulțumim.

 

Vă așteptăm cu drag!

Galerie

AVENTURI ÎN GRĂDINA DE LEGUME


Teatrul din Podul meu și SportCafe prezintă AVENTURI ÎN GRĂDINA DE LEGUME

Un prilej minunat de a-i împrieteni pe copii cu fructele și legumele!

Joi 11 mai ora 18

Un spectacol de teatru-interactiv în versuri, regizat de Voicu Hetel

Durează aproximativ o jumatate de oră, timp în care spectatorii sunt invitați să ronțăie rondele de morcovi și feliuțe de măr și să asculte poveștile unor animăluțe. Personajele, realizate și ele din fructe și legume, trec prin tot soiul de întâmplări hazlii.
După teatru, pentru încă o jumătate de oră, copiii vor fi invitați să-și realizeze și ei un personaj de poveste, din mere: pe Ariciul Rilă.
Voicu Hetel este actor la Teatrul ”Ion Creangă”și un prieten apropiat al copiilor, de la cei mai mici și până la vârsta școlară

Vârsta recomandată: 3-7 ani. Număr limitat de locuri.
Unde? Bulevardul Chisinau nr 6-8 etaj 1, cafenea sportcafe
Preț: 50 lei. Părinții nu plătesc.
Pentru rezervarea locului va rugam sa completati acest chestionar

 

Imagine

Atelier teatru&public speaking


Public Speaking&teatru este un optional care imbina tehnicile de teatru cu cele de public speaking si are ca si scop incurajarea copilul pentru sa se exprima emotional in orice context.
Ce vom face?
– O serie de jocuri prin care cei mici sa isi faca curaj sa vorbeasca in fata unui grup
– Vom improviza, mult deoarece ne bazam pe creativitate
– Vom invata sa ne gestionam si sa ne exprimam emotiile pe care le avem
De cine este realizat atelierul?
Madalina Robu- psiholog
Cand?
Sambata incepand cu ora 11

Cost? 25 lei sedinta sau 100 lei abonamentul (4 sedinte consecutive)

Unde?
Bulevardul Chisinau Nr 6-8 in incinta clubului Miramar, etaj 1, afterschool
Grupa de varsta 6+ ani

Inscrieri:

Imagine

Atelier public speaking&teatru


Public Speaking&teatru este un optional care imbina tehnicile de teatru cu cele de public speaking si are ca si scop incurajarea copilul pentru sa se exprima emotional in orice context.
Ce vom face?
– O serie de jocuri prin care cei mici sa isi faca curaj sa vorbeasca in fata unui grup
– Vom improviza, mult deoarece ne bazam pe creativitate
– Vom invata sa ne gestionam si sa ne exprimam emotiile pe care le avem
De cine este realizat atelierul?
Madalina Robu- psiholog
Cand?
8 aprilie incepand cu ora 11

Cost? 25 lei sedinta sau 100 lei abonamentul (4 sedinte consecutive)

Unde?
Bulevardul Chisinau Nr 6-8 in incinta clubului Miramar, etaj 1, afterschool
Grupa de varsta 6+ ani

Inscrieri:

Notă

Atelierul de Teatru


event-teatru2

26 martie / Ora 14:0015:30
60RON

În cadrul atelierului de Teatru, copilul tău învață, prin joacă, să fie sincer cu el însuși și cu ceilalți, să aibă mai mult curaj, să se exprime liber, fără judecăți din partea celorlalți, să fie mai prezent în relații și să fie mai atent la emoțiile sale.

 Te așteptăm Duminică, pe 26 Martie între 14:00 și 15:30, la atelierul nostru de Teatru.
 
Principalele beneficii pentru copil:
– se autocunoaște prin jocuri;
– va avea încredere în el, dar mai ales în ceilalți;
– va începe să construiască relații bazate pe sinceritate împreună cu ceilalți;
– se va exprima liber prin mișcări fizice;
– se va exprima mai clar prin exerciții de dicție și de respirație.inscrie-te
 
Participarea se face pe bază de confirmare după ce te înscrii în formularul din dreapta. 
După participarea la atelier, îți poți înscrie copilul la cursul de Teatru despre care ai mai multe informații în acest link: http://bit.ly/2lqEmY5
Acest atelier se adresează copiilor între 7 și 12 anișori.
 
Locația evenimentului: Barbu Delavrancea, Nr. 15, Sector 1, Etaj 2, Interfon 5.
 
Avem doar 10 locuri disponibile. Desfășurăm activitățile cu un număr mic de participanți, în așa fel încât atenția trainerului să fie distribuită egal către toți și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activități.
 
Costul este de doar 60 de lei de copil. Punem la dispoziție toate materialele necesare realizării atelierului.
 
Trainer: Ana-Maria Mîndruță, Co-Fondatoarea PlaYouth: ”Am absolvit Universitatea din București și Masterul la SNSPA. În prezent, sunt alumnus la Universitatea Alternativă și antreprenoare în educație. Am urmat timp de 3 ani cursul de teatru cu actrița și regizoarea Antoaneta Cojocaru, de la care am învățat să fiu mai sinceră, mai iubitoare și mai prezentă în relațiile cu ceilalți. Sunt mereu în căutare de provocări și oportunități de învățare activă. Îmi place să organizez evenimente și activități pentru copii, iar fericirea, pentru mine, înseamnă să fac lucruri care contează împreună cu ceilalți.”
 
Părinții aleg activitățile noastre pentru că suntem deschiși să purtăm discuții cu ei în ceea ce privește comportamentul copilului și îi încurajăm mereu să își facă timp să stea cu ei, să îi asculte și să aibă inițiativă în a le prezenta jocuri, activități ce îi apropie.
 
Dacă simți să recomanzi acest atelier sau alte activități PlaYouth și altor părinți, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ți-am fi extrem de recunoscători. Mulțumim!
 
Pentru cine a mai participat la acest atelier, pregătim o temă nouă și în același timp, distractivă.
 
—————————————————————————————————————————
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău, în relație cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intri în conversație cu noi. Scrie-ne pe contact@playouth.ro sau intră direct pe site-ul nostru http://www.playouth.ro.
Galerie