Gradina de arta Pallady


afis Gradina de arta

Grădina de artă Pallady este un program de educație culturală, realizat de Artelier D în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, pentru familii cu copii peste 5 ani, care reunește arta cu natura și literatura pentru a stimula creativitatea, dragostea de frumos și gândirea asociativă. Totodată, programul oferă și o perspectivă inedită, multidisciplinară, asupra patrimoniului uneia dintre casele vechi ale Bucureștiului, unde funcționează Muzeul Theodor Pallady.

Programul își propune o incursiune în tema Grădinii, concepută sub forma unor ateliere în trei părți: explorarea ludică a grădinii și colecției muzeului, participarea la o sesiune de storytelling cu povești populare pe aceeași temă, iar la sfârșit, desenarea și pictarea unor motive decorative florale sau animaliere, folosind diverse tehnici.

Programul Grădina de artă Pallady este împărțit în patru sesiuni, corespunzătoare duminicilor lunii august, după cum urmează:

6 august, ora 11, Păsări. Pasărea și inelul (Spania); (creion, acuarelă, origami)

13 august, ora 11, Copaci. Grădina zeiței de jad (China); (pastel ulei, baiț)

20 august, ora 11, Flori. Povestea reginei florilor (Cehia); (cărbune și tempera)

27 august, ora 11, Insecte. Penelul fermecat (China). (origami, tușuri colorate)

Atelierele, adresate familiilor cu copii peste 5 ani, sunt concepute și susținute de Daniela Mișcov, storyteller și educator cultural (Artelier D) și Irina Cangeopol, profesor de arte plastice.

Activitatea durează o oră și jumătate. Taxa copil: 30 lei.

La activitate pot participa și părinții, plătind taxa de 10 lei, care include și vizita în muzeu.

Inscrierile se fac la adresa: educatie@art.museum.ro

Detalii: http://mnar.arts.ro/invata/familii/556-grădina-de-artă-muzeul-pallady

Vă așteptăm cu drag, în Grădina de artă!

Galerie

Bounty Fair: Editie aniversara: 2 ANI


bounty_20_-cover-photo

Bounty Fair sărbătoreşte 2 ani plini de culoare alături de artişti creativi într-un cadru de poveste.

Bounty Fair, ediţia aniversară cu numarul 20, va avea loc în weekendul 12-13 noiembrie 2016, la Casa Universitarilor Bucureşti. Programul va fi de la orele 10:00 pȃnă la 19:00, ȋn ambele zile.

Sunteţi aşteptaţi, cu mic, cu mare, la Bounty Fair să sărbătorim împreună cei doi anişori.

Veţi întâlni peste 60 de artişti şi artizani români care îşi vor expune produsele lucrate de ei.

Vor fi şi peste 10 ateliere de creație pentru copii şi activităţi, cu tematici diferite, adaptabile la vȃrstele micuților: exploring earth family, pictură pe apă, balerine din serveţele, căsuţe pentru zâne, tehnica serveţelului, modelaj în lut,  decorare cu particule de marmură, iar duminică avem şi o piesă de teatru pentru copii, plus altele – lista fiind în curs de actualizare.

Atelierele se desfăsoară pe tot parcursul weekendului – indiferent de programul vostru când ajungeţi la noi să puteţi să alegeţi dintre o varietate de activităţi pentru cei mici.

Veţi găsi şi o zona de restaurant, organizată de Casa Universitarilor, cu mâncăruri şi băuturi tradţionale, care să vă completeze iesirea în oraş.

Evenimentul se adresează iubitorilor de produse handmade, căutatorilor de creativitate  şi amatorilor de produse originale, lucrate cu atenţie la detaliu şi muuuultă pasiune!

Accesul se face pe bază de bilet, ȋn valoare de 8 lei de persoană, iar copiii pȃnă ȋn 14 ani au intrarea gratuită. Biletul include accesul ȋn zona de tȃrg, zona de ateliere, zona de restaurant, plus o fotografie instant cadou şi un ceai/o cafea – dar de aniversare. Biletul se achită cash, la intrare.

Data: 12-13 noiembrie 2016

Program: 10:00- 19:00

Locaţie: Casa Universitarilor, Bucureşti,  str. Dionisie Lupu 46 (aproape de Grădina Icoanei, la intersecţia străzii Arthur Verona cu Dionisie Lupu)

Mai multe detalii găseşti ȋn event-ul pe Facebook:

https://www.facebook.com/events/1715649112094824/

Iar despre ateliere pe site-ul nostru:

http://bountyfair.ro/index.php/category/activitati-editia-a-20-a/

Galerie

Joia asta confectionam martisoare!


Invităm copiii creativi la atelierul de martisoare! Copiii vor fi fericiti sa ofere mamei un martisor facut chiar de mainile lor! 

Atelierul este coordonat de artistul plastic Irina Petreanu si are loc la Smart Education. Varsta: 6 – 13 ani | 25 februarie | ora 17.00
La atelierul de arte plastice avem la dispozitie o diversitate de materiale precum textile, piele, margelute si ațe colorate, hartie creponata, cartoane si alte lucruri care sa permita copiilor sa isi foloseasca imaginatia pentru a realiza cele mai simpatice si originale martisoare!

Detalii despre atelierele de arte plastice de la Smart Education, beneficii, teme, mod de inscriere si preturi gasesti aici.

Te așteptăm cu drag!

Smart Education | tel. 0730199129 | contact@smart-education.ro | strada Roma nr. 63

Galerie

Artelier Punguta cu doi bani


Sâmbătă 14 noiembrie, ora 11, la ARTELIER UNICORN JUNIOR, de la Junior Store, str Turda nr. 122,  ne întâlnim cu un cavaler al dreptăţii, cocoşul din Punguţa cu doi bani. Avem ce învăţa de la el? Da. Să luptăm pentru dreptate, pentru ce-i al nostru, până la capăt. In pofida tuturor obstacolelor, unele imense, vom reuşi, aşa cum a reuşit şi el. Fiindcă nu a renunţat.

Povestea va fi spusă cu mijloacele teatrului de păpuşi, în mod interactiv, prin dezbatere şi acţiune. Colorăm cu o tehnică mixtă: creioane cerate si acuarele. Avem model Cartea de colorat cu Poveşti româneşti, în curs de apariţie la Editura Paralela 45.

PungutaCuDoiBani

8 locuri disponibile, pe bază de rezervare. Vă rugăm să respectaţi rezervarea, care trebuie făcută până vineri la prânz. Materialele sunt achiziţionate şi pregătite în funcţie de numărul celor înscrişi până la această dată.

Rezervări: artelierd@yahoo.com, artelierdproiecte2012@gmail.com,
info suplimentare: tel.0724 554 199.

Atelierele au loc la Junior Store, str Turda nr.122 ( intersecţia cu Bd Ion Mihalache).

Rezervările se pot face şi în magazin ori pe adresa acestuia: office@juniorstore.ro, tel.0723 391 374.

Activitatea durează o oră şi se adresează copiilor de 3-6 ani.

Participarea este individuală, iar părinţii pot asista la partea a doua a activităţii.

Taxa: 25 lei/copil, părinţii nu plătesc. Se achită cash, la venire, pe baza rezervării prealabile.

Ne face plăcere să vă aducem in atenţie cronica făcută de colegii noştri de educaţie culturală de la ROATA MARE, atelierului despre Dovleacul din copac, desfăşurat în 7 noiembrie.  http://roatamare.com/2015/11/09/cronica-artelier-d-si-dovleacul-din-copac/

Vă aşteptăm cu drag!

Artelier Punguta cu doi bani

Clubul de poezie@arte frumoase 4-12


La Clubul nostru creativ de lectură am ales câte 8 poezii de vară clară, din 3 poeţi români moderni şi contemporani, pentru 3 grupuri de vârstă, de la 4 la 12 ani. Le-am asociat 3 artişti plastici, după ale căror creaţii vom desena şi picta.

BIBLIOTECA VORBITOARE, la Ceainăria cu cărţi, Splaiul Unirii 195 (langa statia de metrou Timpuri Noi).
Lectură interactivă cu exerciţii creative, desen si pictura, intre orele 18 si 20, de luni 17 august pana joi 20 august.

Taxa: 30 lei/sesiune. Abonament pentru 4 zile: 60 lei.
Părinţii pot asista gratuit. Apă şi fructe din partea casei, materiale incluse.

Rezervari: artelierd@yahoo.com // artelierdproiecte2012@gmail.com

Pentru 4-5 ani
Intâmplări din grădina mea, Ana Blandiana, Editura Ion Creangă, 1986.
Citim, povestim şi pictăm după ilustraţiile Doinei Botez. Miercuri confecţionăm un ceas şi învăţăm să spunem cât e ora.

Pentru grupul 6-8 ani
Citim, povestim despre fiinţele naturii şi desenăm după grafica lui Constantin Piliuţă.
Poezii de Tudor Arghezi, Editura Tineretului.

Pentru 9-12 ani
Poezii de Lucian Blaga, din Antologia Cărăbuşul de aramă, Editura Ion Creangă, 1970.
Citim, desluşim, povestim, învăţăm cuvinte noi şi pictăm după imaginile create de Anamaria Smigelschi.

Lista poeziilor care vor fi citite si discutate se afla pe blog, accesand linkul:

https://artelierd.wordpress.com/2015/08/11/poezii-de-vara-clara/

Totodată vă invităm să citiţi argumente alese din 3 articole recente, despre nevoia de poezie în educaţia copilului, unele apartinând unui poet american pentru copii, autor a peste 60 de volume.

SONY DSC
S. Patrick Lewis, poet american pentru copii, cu volumele sale de versuri.

https://artelierd.wordpress.com/2015/08/12/de-ce-au-nevoie-copiii-de-poezii/

Vă aşteptăm cu drag!

Clubul de poezie@arte frumoase 4-12

Tabara de vara GRADINA DE ARTA, 2-6 ani, din 15 iunie


tabara de vara afis

Din cuprins:  Traista cu povesti romanesti, Calendarul naturii, Cartea mea frumoasa, Pinocchio- teatru de papusi, Explorari senzoriale dupa pedagogia Reggio Emilia, Let’s Play English. In cadrul Grow Up Summer School, la Gradinita Grow Up, Randunelelor 13.

Perioada 15 iunie-15 august  2015.
10 LOCURI.

Pentru detalii www.artelierd.wordpress.com sau http://www.growupkindergarten.ro

Inscrieri la adresa artelierd@yahoo.com sau artelierdproiecte2012@gmail.com

Tabara de vara GRADINA DE ARTA cu activitati creative si explorari senzoriale, in/cu lut, apa, nisip, hartie si carton, lumina si umbra, alb si negru, instalatii aeriene, lemn si frunze, flori si sfoara, semne si mazgalituri, culori si transformari.

Exploram natura prin scurte excursii in zona verde din jur , in cadrul unei strategii de educatie outdoor. Descoperim copaci si plante, aflam despre nori si vreme, la Atelierul Calendarul naturii.

La Atelierul Let’s Play English invatam cantece, poezii si jocuri in limba engleza, spunem povesti nou aparute. De doua ori pe luna participam la Atelierul Pinocchio, facem teatru de papusi, dupa povesti iubite:  suntem spectatori, ne jucam, facem improvizatii teatrale si confectionam papusi.

La Atelierul Cartea mea frumoasa citim povesti noi  ce indeamna la reflectie, din volume cu grafica de arta.

Pe larg, in pagina de event, care va fi updatata saptamanal in perioada 15 iunie-15 august si pe blog.

https://www.facebook.com/events/1014000521946434/

https://artelierd.wordpress.com/…/gradina-de-arta-din-15-i…/

Va asteptam cu drag!

Tabara de vara GRADINA DE ARTA, 2-6 ani, din 15 iunie

Gradina de arta, la Grow Up Summer School, 2-6 ani


Din 15 iunie

Cu povesti romanesti, explorari in lut, carti noi si  teatrul lui Pinocchio

La Grow Up SUMMER SCHOOL, str Randunelelor nr. 13.

In cadrul programului de vara GROW UP SUMMER SCHOOL am pregatit proiectul “Gradina de arta”, care isi deschide portile din 15 iunie, la Gradinita Grow Up, pentru 10 copii, cu varste intre 2 si 6 ani. Un concept inspirat de filosofia si pedagogia Reggio Emilia.

tabara de vara afis

“Gradina de arta”, tabara de vara cu povesti romanesti si carti noi, cu activitati creative si explorari senzoriale, in/cu lut, apa, nisip, hartie si carton, lumina si umbra, alb si negru, instalatii aeriene, lemn si frunze, flori si sfoara, semne si mazgalituri, culori si transformari, la Grow Up Kindergarten. Gradina de arta este conceputa ca o serie de 5 ateliere saptamanale: Explorari senzoriale, Calendarul naturii, Let’s Play English, Traista cu povesti romanesti, Cartea mea frumoasa, iar un atelier de teatru- de doua ori pe luna, Atelierul Pinocchio.

In “Gradina de arta” exploram natura prin scurte excursii in zona verde din jur , in cadrul unei strategii de educatie outdoor. Descoperim copaci si plante, aflam despre nori si vreme, la Atelierul Calendarul naturii.

La Atelierul Let’s Play English invatam cantece, poezii si jocuri in limba engleza. De doua ori pe luna participam la Atelierul Pinocchio, facem teatru de papusi:  asistam la spectacol, facem improvizatii teatrale si confectionam papusi.

O echipa multi-disciplinara ne va oferi consultanta de specialitate.

“Gradina de arta” se desfasoara pe parcursul a trei zile din saptamana, in fiecare saptamana din perioada 15 iunie-15 august. In restul timpului, copiii participa la activitatile GROW UP SUMMER SCHOOL. Detalii despre taxe, program (scurt, lung), discounturi si inscriere- pe blog, accesand linkul https://artelierd.wordpress.com/2015/05/28/gradina-de-arta-din-15-iunie-in-15-august/

Contact:  Office Manager Camelia Goga; 0723 668 275 , office@growupkindergarten.ro//http: www.growupkindergarten.ro

Pentru informatii despre “Gradina de arta”- contact: artelierd@yahoo.com,artelierdproiecte2012@gmail.com, tel. 0724 554 199- Daniela Miscov, coordonatorul proiectului

Gradina de arta, la Grow Up Summer School, 2-6 ani