Atelier de Spray Painting pentru copii

atelier-site-spray-painting-3

Duminică, 24 iunie / Ora 15:00 – 16:30

Există foarte multe tehnici de pictat, însă ai experimentat vreodată pictatul la fel de distractiv ca cel cu ajutorul spray-ului?

Știai că în cadrul acestui atelier, copilul tău va învăţa să picteze un tablou cu valoare artistică, fără să aibă nevoie de o experienţă sau pregătire în domeniu?
Noi îi oferim copilului tău ocazia să:
 
– își dezvolte abilităţi artistice și creative;
– realizeze în numai 1 oră jumătate, un tablou cu tema – Spaţiu / Astronomie;
– petreacă timp într-un mod distractiv și unic alături de alţi copii;
– înţeleagă, practicând el înșuși, arta Grafitti-ului. 🙂

Dacă vrei ca cel mic să participe doar la acest atelier, costul lui este de 75 RON și include toate materialele necesare realizării activităţilor.

Înscrie-te la Atelier, apăsând pe buton!
Sau profită de abonamentul în Clubul PlaYouth cu preţuri avantajoase!
Clubul PlaYouth a fost creat pentru a oferi copiilor oportunitatea de a participa la activităţile noastre, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, într-un mediu în care aceștia pot să înveţe și să experimenteze lucruri noi.
Pentru a cumpăra un abonament copilului tău sau pentru a-l face cadou, apasă pe butonul:Există două tipuri de abonamente:
1.  Valabil 3 luni de la data validării, ce conţine 5 activităţi (ateliere diferite și evenimente) și costă 240 RON.
2. Valabil 4 luni de la data validării, ce conţine 8 activităţi (ateliere diferite și evenimente) și costă 390 RON.
* eveniment = Călătorim în jurul lumii, Jocuri în Familie, Astronomie, alte evenimente tematice.

Locaţia evenimentului: 
EFdeN, Bulevardul Pache Protopopescu, Nr. 66, Sector 2, București.
Avem doar 10 locuri disponibile, iar atelierul se adresează copiilor cu vârste între 8 și 12 ani.
Nu ezitaţi să ne contactaţi pentru detalii suplimentare la numărul de telefon 0755 655 566 sau la adresa de e-mail: contact@playouth.ro

————————–————————–————————–———————————————
Desfășurăm activităţile cu un număr mic de participanţi, în așa fel încât atenţia trainerului să fie distribuită egal către toţi și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activităţi.

Părinţii aleg activităţile noastre pentru că aici copiii lor învaţă ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilităţi precum încredere în sine și în ceilalţi, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalţi, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alţi copii.

Dacă simţi să recomanzi activităţile PlaYouth și altor părinţi pe noi ne-ar bucura foarte tare și ţi-am fi extrem de recunoscători. Mulţumim!
—————————————————————————————————————————————–
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău în relaţie cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intrăm în conversaţie. Scrie-ne pe contact@playouth.ro sau intră direct pe site-ul nostru http://www.playouth.ro

Galerie

Clubul Exploratorii

Club de vară, iulie 2018, Ediția a 2-a

Asociația Artelier D, Proiecte pentru copii și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi invită copiii de 6-10 ani, la ediția a doua a  Clubului de vară EXPLORATORII,  8 zile în luna iulie, joia și vinerea ( în datele de 5, 6, 12, 13, 19, 20, 26, 27 iulie), de la ora 10.00 la ora 13.00.

Clubul de vară EXPLORATORII are ca temă geografia Nordului și Sudului, așa cum se reflectă aceasta în cărțile-eveniment și preocupările revoluționare a patru exploratori din diferite discipline: antropologul Peter Freuchen, ”Aventura arctică” (1935)- Groenlanda; scriitorul SF Jules Verne, ”Călătorie spre centrul Pământului” (1864)- Islanda; etnologul Thor Heyerdahl, ”Expediția Kon Tiki, Cu pluta pe Oceanul Pacific” (1947)- Polinezia; pictorul Paul Gauguin, ”Noa Noa, jurnal din Tahiti” (1901).

Din cuprins: ateliere de geografie creativă și lectură interactivă; cum să scriem un jurnal; mitologie- zei și mituri ale Nordului și Sudului; elementele: Apă, Pământ, Aer, Foc, importanța lor în natură, educație ecologică; alcătuim harta poveștii, cu ajutorul unei hărți geografice;  învățăm să citim o hartă și descifrăm hărți vechi ale Nordului și Sudului;  jocuri de mișcare și improvizație teatrală pornind de la personaje și situații din cărți; dezbateri despre virtuțile morale ale exploratorilor;  desene în natură (grădina muzeului) și cunoștințe de botanică; bandă desenată;  jocuri de echipă, întâlniri cu invitați (un explorator, un grafician, un profesor de arte plastice).

Sandvișurile vor fi preparate de către copii, din ingrediente proaspete, pe baza rețetelor lui Jamie Oliver.

Copiii vor fi îndrumați de Daniela Mișcov, educator cultural, în parteneriat cu echipa muzeului.

Activitățile se desfășoară la sediul Muzeului Național al Hărților, din strada Londra nr.39, atât în sălile de expunere, cât și pe terasă.

Clubul EXPLORATORII oferă o alternativă de învățare non-formală, de stimulare a creativității și de joc în grup, într-un spațiu al cărui patrimoniu numără peste 1000 de hărți  și albume foto din toate continentele. Clădirea Muzeului, în stil de inspirație gotică și mediteraneeană, datând din anii 1920, este străjuită de o grădină plină de vegetație. Pe timp de vară, terasa oferă un spațiu ideal pentru activități în aer liber, de care vom profita din plin.

Orarul este structurat astfel:

10.00-11.00 –Atelier de geografie creativă

11.15-12.00 – Activități interdisciplinare (desen și pictură, teatru și comunicare, lectură și dezbatere, botanică, ecologie)

12.00-12.30 – Gustare cu sandvișuri preparate de noi și relaxare

12.30 – 13.00 – Jocuri sau activități practice.

9 locuri disponibile.

Programul complet pe zile și detalii despre taxă, desfășurare și invitați, pe site-ul https://artelierd.wordpress.com/2018/06/06/exploratorii/

Galerie

Atelier de Spray Painting pentru copii

atelier-site-spray-painting-3

Există foarte multe tehnici de pictat, însă ai experimentat vreodată pictatul la fel de distractiv ca cel cu ajutorul spray-ului?

Știai că în cadrul acestui atelier, copilul tău va învăţa să picteze un tablou cu valoare artistică, fără să aibă nevoie de o experienţă sau pregătire în domeniu?
Noi îi oferim copilului tău ocazia, Sâmbătă, pe 9 Iunie, ora 15:00 – 16:30, să:
 
– își dezvolte abilităţi artistice și creative;
– realizeze în numai 1 oră jumătate, un tablou cu tema – Spaţiu / Astronomie;
– petreacă timp într-un mod distractiv și unic alături de alţi copii;
– înţeleagă, practicând el înșuși, arta Grafitti-ului. 🙂

Dacă vrei ca cel mic să participe doar la acest atelier, costul lui este de 75 RON și include toate materialele necesare realizării activităţilor.

Înscrie-te la Atelier, apăsând pe buton!
Sau profită de abonamentul în Clubul PlaYouth cu preţuri avantajoase!
Clubul PlaYouth a fost creat pentru a oferi copiilor oportunitatea de a participa la activităţile noastre, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, într-un mediu în care aceștia pot să înveţe și să experimenteze lucruri noi.
Pentru a cumpăra un abonament copilului tău sau pentru a-l face cadou, apasă pe butonul:Există două tipuri de abonamente:
1.  Valabil 3 luni de la data validării, ce conţine 5 activităţi (ateliere diferite și evenimente) și costă 240 RON.
2. Valabil 4 luni de la data validării, ce conţine 8 activităţi (ateliere diferite și evenimente) și costă 390 RON.
* eveniment = Călătorim în jurul lumii, Jocuri în Familie, Astronomie, alte evenimente tematice.

Locaţia evenimentului: 
EFdeN, Bulevardul Pache Protopopescu, Nr. 66, Sector 2, București.
Avem doar 10 locuri disponibile, iar atelierul se adresează copiilor cu vârste între 8 și 12 ani.
Nu ezitaţi să ne contactaţi pentru detalii suplimentare la numărul de telefon 0755 655 566 sau la adresa de e-mail: contact@playouth.ro

————————–————————–————————–———————————————
Desfășurăm activităţile cu un număr mic de participanţi, în așa fel încât atenţia trainerului să fie distribuită egal către toţi și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activităţi.

Părinţii aleg activităţile noastre pentru că aici copiii lor învaţă ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilităţi precum încredere în sine și în ceilalţi, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalţi, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alţi copii.

Dacă simţi să recomanzi activităţile PlaYouth și altor părinţi pe noi ne-ar bucura foarte tare și ţi-am fi extrem de recunoscători. Mulţumim!
——————————————————————————————————————————

Curs de Educație Muzicală

curs-de-educatie-muzicala-complet-module-1-3Știați că, datorită muzicii, copiii ajung să învețe mult mai ușor și că ea are puterea de a-i învăța să-și exprime mai ușor emoțiile?

PlaYouth te invită să descoperi, pas cu pas, lumea muzicii clasice prin audierea si înțelegerea celor mai faimoase lucrări muzicale clasice, prin dezvăluirea compozitorilor cu cele mai interesante date biografice.

Principalul beneficiu al copilul este că va știi să aplice lucrurile învățate la atelier atât la orele de muzică de la școală, cât și la ocazii speciale.

Ce învață concret copilul în cadrul cursului?

  • să recunoască teme muzicale importante pentru cultura lor generală;
  • să cunoască cele mai importante detalii despre marii compozitori din toate timpurile;
  • să își manifeste creativitatea prin desen, colorat, scris în ritmul muzicii;
  • să socializeze cu ceilalți participnați, să își exprime părerea despre muzică, artă, viața compozitorilor.

Learning Facilitator: Cristina CojocaruAm studiat vioara, pian și muzicologie timp de 12 ani la Liceul de muzică “Ciprian Porumbescu” din Republica Moldova. Am concertat în calitate de pianistă și vioristă pe micile scene din țară și am prezentat numeroase concerte de muzică clasică în calitate de muzicolog. Astăzi sunt implicată ca manager de proiecte și trainer în educația alternativă a copiilor și adolescenților din România prin programe de educație non-formală din cadrul Școlii de Valori.”

Cursul este structurat  în 3 Module, a câte 4 întâlniri fiecare, durata fiecărei întâlniri va fi de 2 ore
V-am pregătit o prezentare mai detaliată a primului modul, în cazul în care aveți nevoie de mai multe informații, vă rugăm să solicitați prezentarea prin e-mail.

Prețul pentru 1 modul este de 260 de RON, iar la achiziționarea mai multor module, se aplică următoarele reduceri:
Primele 2 module: 500 de RON;
Toate cele 3 module: 700 de RON.
Cursul începe Sâmbătă, 28 Noiembrie, ora 11:00.

Mențiuni importante:

  • Prețurile includ materialele de care copilul tău are nevoie pe întreaga perioadă;
  • Acest curs se adresează copiilor, iar ei trebuie să aibă între 4 și 8 anișori pentru a participa la curs;
  • La sfârșitul cursului, pregătim o surpriză! Pentru cei care au participat la toate cele 3 module, vom organiza un eveniment special numai pentru ei și familiile lor.
  • Puteți începe doar cu un singur modul acum, cu 2 sau cu toate 3.
  • Avem 6 locuri disponibile, iar înscrierea se face până Vineri, 27 Noiembrie, ora prânzului.

Locația cursului: Intrarea Mihai Eminescu, Nr. 5, Piața Romană, București.

Pentru întrebări, nu ezitați să ne contactați. inscrie-te
Înscrie-te aici  sau la adresa de e-mail ana-maria.mindruta@playouth.ro.

Modulul I

Curs de Educație Muzicală

Harta expoziției „Un pește, doi pești…” – de la Biblioteca Națională a României

Dragi părinți și copii,

Iată, am ajuns la ziua în care Biblioteca Națională a României deschide minunata expoziție pentru copii „Un pește, doi pești…” Felicitări Bibliotecii pentru că patronează un atât de frumos eveniment!!! Și un eveniment atât de rar în peisajul bucureștean! Spuneți, mai știți dvs. vreo expoziție în care joaca ocupă același loc (important) ca și arta? Eu nu. Să ne fie de bine și să ne bucurăm de această expoziție DE MAI MULTE ORI, până pe 15 martie!

Permiteți-mi să recapitulez/ centralizez pentru dvs. datele mai importante ale acestui eveniment:

Deci:

În perioada 6 februarie – 15 martie 2015, Biblioteca Națională găzduiește expoziția „Un peste, doi pesti…” – sculptură, ceramică, grafică și pictură semnată de sculptorul Iulian Coruț, în Ludoteca Apolodor din Labrador, situată la mezaninul clădirii din B-dul Unirii nr. 22. Intrarea este liberă pe tot parcursul evenimentului (inclusiv la ateliere).

Comunicatul oficial al Bibliotecii Naționale este aici http://www.bibnat.ro/Evenimente-culturale-s108-ev239-ro.htm

Expoziția se adresează în primul rând copiilor și va include, pe lângă lucrările etalate, și o serie de evenimente conectate cu tematica propusă de artistul Iulian Coruț – ateliere de arte vizuale, literatură, muzică, teatru și lectură dedicate copiilor. Programul acestor ateliere poate fi consultat aici http://www.bibnat.ro/dyn-doc/Program%20ateliere%20v3.pdf

Timp de mai bine de o lună, cât mai mulți copii, însoțiți de bone, părinți sau bunici sunt așteptați la expoziție și pentru vizionarea lucrărilor și activități de desen „la liber” (fără programare). Dacă vor să deseneze după model, copiii vor găsi acolo o serie de fișe de desen făcute chiar de artist. De asemenea, se vor găsi și foi albe și încurajăm însoțitorii să dea întotdeauna copiilor posibilitatea de a alege cum vor să deseneze. Dacă vă place o fișă anume, nu vă sfiiți să o desenați chiar dvs. fără să vă supărați dacă copilul alege să pună culori pe o simplă foaie albă.

Gazdele se vor bucura și de vizita copiilor mici și foarte mici, pentru aceștia fiind pregătit un mic loc de joacă și mișcare, chiar în spațiul expozițional.

Merită să aduc în atenția părinților de bebeluși un eveniment special organizat în parteneriat cu Grădinița GIFTED. Este vorba de atelierul „Pian pentru bebeluși” – audiție de muzică clasică, care se va întâmpla în data de joi, 19 februarie între orele 10.00 – 11.30. Participarea este liberă, fără rezervare. Gazdele vă invită să respectați limita de vârstă, atelierul fiind destinat DOAR COPIILOR SUB 1 AN pentru care, în mod obișnuit NU SUNT CREATE EVENIMENTE CULTURALE în ciuda faptului că multă lume îmbrățișează ideea că muzica clasică poate fi o experiență plăcută pentru bebeluși.

Deci, doar pentru copii mai mici de 1 an, însoțiți! Iar mămicile pot alăpta în timpul audiției și au la dispoziție un loc pe holul Ludotecii unde pot petrece un pic de timp cu micuțul dacă acesta devine agitat și are nevoie să schimbe scutecul sau altceva (oricum, nu uitați păturica sau izoprenul pe care schimbați bebelușul în mod obișnuit atunci când ieșiți la plimbare în oraș).

Organizatorii v-au pregătit și câteva „instrumente” pe care le puteți folosi în pregătirea vizitei dvs., împreună cu copilul, sau după vizitare. Din prima categorie fac parte MINI-DOCUMENTARELE despre lucrările artistului Iulian Coruț pe care le puteți găsi aici https://www.youtube.com/watch?v=WiH__7LA1AQ și aici https://www.youtube.com/watch?v=qqsqK8ZdUkk

Din a doua categorie face parte „Caietul de Expoziție” – o broșură electronică pe care vă recomandăm să o folosiți DUPĂ vizitarea expoziției.

„Caietul de Expoziție” poate fi folosit pe telefoane smart sau pe tablete – ca orice e-book. Pentru vizualizare vă invităm să folosiți o aplicație de vizualizare, de exemplu aplicația „Elefant Reader” care poate fi descărcată gratuit de la Google Play. Vor fi construite mai multe versiuni în așa fel încât acest Caiet să poată fi vizualizat pe mai multe tipuri de telefoane și tablete.

Pentru a primi gratuit acest Caiet va rog sa va folositi formularul acesta https://www.surveymonkey.com/s/VKLY23Z

„Caietul de Expoziție” conține imagini cu lucrări din expoziție … și litere! Dvs. veți putea folosi acest Caiet atât pentru a revizita o parte din lucrări împreună cu copilul dvs. (de exemplu atunci când trebuie să aveți „un copil cuminte într-un metrou aglomerat” și aveți și telefonul la îndemână) dar și ca pretext pentru a exersa învățarea/ recunoașterea literelor (încercați să dați fiecărui pește din Caiet câte un nume trăznit care să înceapă cu litera de la secțiunea unde se află plasată imaginea lucrării respective).

Dar hei, doar litere? Cum rămâne cu număratul?

Răspunsul este acesta: toată expoziția poate fi un pretext pentru a exersa număratul împreună cu copilul dvs.! „Un pește, doi pești…” … trei, patru pești…cinci… pești… de marmură, pictați, modelați, sugerați, închipuiți sau adevărați… vă așteaptă ca să-i NUMĂRAȚI!

DAR nu uitați: harta nu este totuna cu teritoriul!

Indiferent cât de frumos scriu eu aici despre această expoziție, cuvintele mele nu pot descrie totul! Așa că, luați-vă busola (arta lasă urme!) luați-vă copilul/ copiii, peștișorul din dotare și ceva bună dispoziție (în buzunarul de la piept) și dați-vă întâlnire cu prietenii la LUDOTECA Bibliotecii Naționale! Haideți! Haideți chiar în seara aceasta la vernisaj!

_____________________________________________

Acum urmează o SECȚIUNE CARE SE ADRESEAZĂ ȘCOLILOR, grădinițelor și organizațiilor care lucrează pentru copii (în dificultate sau nu)

Dragi grădinițe, școli, organizații care lucrați pentru copii, înscrieți-vă din timp pentru un atelier gratuit de desen sau modelaj cu plastilină din făină (50 -70 min.) condus chiar de sculptorul Iulian Corut. Sau pentru un atelier de lectură despre pești și subiecte asemănătoare, condus de inimoasele doamne bibliotecare ce au în grijă minunata Sală de Lectură pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Naționale!

Programările se fac la: corina.cristea@bibnat.ro

Atelierele se desfășoară doar dimineața, în general între 10 -12.

Vă rugăm să luați în considerare următoarele aspecte care țin de buna desfășurare a atelierului la care urmează să vă programați.

Atelierul gratuit de desen sau modelaj este condus de sculptorul Iulian Corut. Atelierul durează între 40-70 min.- în funcție de vârsta participanților; dacă există interes și putere de concentrare, atelierul se poate prelungi la 90 de minute.

Copiii sunt invitați să vină cu instrumentele care le sunt familiare – culori, acuarele etc. din 2 motive: Biblioteca Națională nu va putea asigura astfel de instrumente pentru toate școlile/ grădinițele/ organizațiile de copii care vor participa și 2. unii copii pot avea trac în fața unor instrumente noi/ necunoscute

Pentru atelierul de modelaj cu plastilină din făină trebuie să preparați plastilină din făină, apă și sare. Sunt foarte multe rețete pe net. Alegeți una care vi se potrivește și preparați-o împreună cu copii, cu o zi înainte de a veni la Bibliotecă – în felul acesta puteți crește interesul pentru participare al micuților. (Nu uitați să faceți o probă sau puneți mai multă sare, ca să nu se lipească plastilina.) Nu uitați să aduceți plăci pentru modelaj.

Vă rugăm să aveți în vedere și partea de curățenie de după atelier – și să vă faceți programul în consecință. Vom avea instrumente de curățat la îndemână. Nu uitați să implicați și copiii în această etapă de final a atelierului.

În sala Ludoteca nu există scaune ca la grădiniță. Copiii vor sta pe jos. Se vor așeza în ce poziție consideră ei că le este mai ușor să lucreze. În sală este cald dar dacă credeți că statul pe jos poate fi o problemă pentru unii dintre ei, vă invităm să le amintiți părinților să le pună un izopren în rucsac.

Nu uitați să scrieți care este politica voastră cu privire la fotografierea copiilor. Biblioteca dorește să facă poze în timpul atelierelor DACĂ ESTE PERMIS.

_____________________________________________

DETALII FINALE:

Formular pentru gânduri bune/ mulțumiri/ încurajări găsiți aici:

https://www.surveymonkey.com/s/8VV7FHY

Formular pentru reclamații găsiți aici:

https://www.surveymonkey.com/s/8VB7ZKK

Cine ne-a ajutat? Iată-i mai jos.

Parteneri care s-au oferit, voluntar, să susțină ateliere pentru copii: Academia de Creativitate (www.feelsmart.ro), Arh. Magdalena Dumitru – SC Quarters Design SRL, Artelier D, Proiecte pentru copii (https://artelierd.wordpress.com), Experiența Zizi (http://experientazizi.blogspot.ro), Freeschool (www.freeschool.ro), Fundația Regina Maria (fundatiareginamaria.ro), Grădinița GIFTED (www.gradinita-gifted.ro), Institutul Francez (www.institutfrancais.ro), Ludio (https://www.facebook.com/ludioludicstudio), MiniArtShow (miniartshow.ro) și Tapusele (tapusele.ro). Veți găsi cărțile lor de vizită pe etajera din holul Ludotecii. MULȚUMIM!

Teaffic.ro a adus ceai la vernisaj. MULȚUMIM!

Dacă mai sunt artiști/ companii care doresc să susțină (voluntar) ateliere pentru copii (sau pentru organizațiile care lucrează pentru copii în dificultate) în cadrul expoziției sau persoane/ companii care doresc să sprijine financiar expoziția (mai trebuie sa plastifiem o mare hartă), vă rog să îmi scrieți la agendacopiilor@gmail.com

Biblioteca Națională a României – program vizitare Sala LUDOTECA:

L , M, V 10.00 – 18.00

M, J 10.00 – 20.00

Explorare plăcută!

Expo1peste2pesti_Afis

Harta expoziției „Un pește, doi pești…” – de la Biblioteca Națională a României