Pupăza din tei


Duminică, 17.11.2019 ora 17:00, in ,,Caravana Teatru la Cinema la Artist Cafe”.

Spectacolul este unul de prezentare a porturilor, obiceiurilor şi poveştilor populare româneşti, având la bază “Amintirile din copilărie” ale lui Ion Creangă. Momentele de virtuozitate păpuşerească sunt puse în evidenţă de dansurile căluşarilor, a oșenilor precum şi de taraful în miniatură. Cine ar putea să povestească mai bine ca marele nostru povestitor Ion Creangă, autorul nemuritoarelor “Amintiri din copilărie”? Scenariul este o pildă dată copiilor neascultători şi leneşi. Nică, personajul nostru principal, se hotărăşte să scape de “pupăza din tei” care îl trezea în fiecare dimineaţă ca un ceasornic. Aşa că într-o zi prinse pupăza în căciulă şi ce se gândi el.. să o ducă la târg să o vândă, acolo preotul satului îi dă o adevarată lectie.În final, Nică nu reuşeşte să vândă pupăza şi se întoarce acasă resemnat din lunga lui peripeţie, acasă e așteptat de mama lui împreună cu mătușa Măriuca ce povestește o altă năzdrăvănie a personajului nostru principal.
Actorii vor da viață personajelor: Nică, 2 țărani, mama lui Nica – Smaranda,Pupăza, Țambalagiu, Violonist, Faragotist, Țiganca, Călusar, Popa și Mătușa Măriuca.

Spectacol live de teatru interactiv și cu păpuși, recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani. Durata: 45 minute.
Pret bilete – 25 lei copii, 25 lei adulti Biletele la acest spectacol se pot achiționa doar on-line.
Artist Café – Strada Lipscani 30 -34, Etaj 2, Bucuresti (intrarea se face prin magazinul Diverta)Ocuparea locurilor in sala se va face în ordinea sosirii la spectacol. Vă rugăm să vă prezentați cu biletul la intrarea în sală cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului.

Un spectacol pus in scena de Teatru la Cinema in cadrul proiectului ,,Caravana Teatru la Cinema la Artist Café”
Powered by Teatru la Cinema – http://www.teatrulacinema.ro

Bilete aici: https://www.iabilet.ro/bilete-caravana-teatru-la-cinema-la-artist-cafe-venue-3999/

Galerie

Rapunzel


Duminică, 17.11.2019 ora 11:00, in ,,Caravana Teatru la Cinema la Artist Café”.

După ce a primit puterea de vindecare de la o floare magica, copilul Rapunzel este răpit din palat în mijlocul nopții de către mama Gothel. Mama Gothel stie ca puterile magice ale florii sunt în părul de aur a lui Rapunzel si pentru a ramane mereu tanara o planuieste sa o tina pe Rapunzel în turnul ei ascuns. Ajunsa la varsta adolescentei aceasta nu poate sa nu se intrebe cum este lumea de afara! Intamplarea face ca intr-o zi Printul George sa se rataceasca si sa ajunga la turnul in care aceasta este captiva si sa o ajute sa iasa.
Cei mici participă alături de Printesa Rapunzel in călătoria cea mai interesantă și magnifica a vieții ei.
Actorii vor da viață personajelor: Rapunzel, Mama Gothel și Prințul George..
Spectacol live de teatru de păpuși recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani.Durata: 45 de minute


Pret bilete – 25 lei copii, 25 lei adultiBiletele la acest spectacol se pot achizitiona doar on-line.
Artist Café – Centrul Vechi, Strada Lipscani 30 -34, Etaj 2, Bucuresti (intrarea se face prin magazinul Diverta)Ocuparea locurilor in sala se va face în ordinea sosirii la spectacol. Vă rugăm să vă prezentați cu biletul la intrarea în sala cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului.

Un spectacol pus in scenă de Teatru la Cinema in cadrul proiectului ,,Caravana Teatru la Cinema la Artist Café”
Powered by Teatru la Cinema – http://www.teatrulacinema.ro

Bilete aici: https://www.iabilet.ro/bilete-caravana-teatru-la-cinema-la-artist-cafe-venue-3999/

Galerie

Albă ca Zăpada la Happy Cinema din Liberty Center


Sâmbătă, 16.11.2019 ora 17:30, la Teatru la Cinema din Happy Cinema -Liberty Center

O poveste clasică, cunoscută in lumea intreagă, este pusa in scena in versuri, cu mult umor si muzică antrenantaă. Copiii descoperă pe parcursul spectacolului diferența dintre rău și bine, invatând să aprecieze legăturile de familie. Dragostea parinților este nemărginită și trebuie apreciată la adevărata valoare de către copii, mama vitregă fiind evident personajul negativ care generează conflictul.
Prietenia si mila sunt elemente de bază in scenele dintre Alba ca zapada si Vânator sau cei șapte pitici, iar copiii vor invăța ce sunt si cum se manifestă aceste sentimente (emoții) empatizând cu eroina principal. Ca in orice poveste clasică, dragostea invinge iar răutatea nu ramâne nepedepsită.


Actorii vor da viață personajelor: Prezentatorul, Mastera, Alba ca zăpada, Vânatorul, Prințul și Cei șapte pitici
Spectacol live de teatru interactiv și cu păpuși, recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani. Durata: 45 de minute

Bilete aici: https://bilete.happycinema.ro/bilete/ui/movie/ticketTypes/?key=w4rj433f162qbeeue07vseox

Galerie

Vicleniile Vulpii


Sâmbătă, 16.11.2019 ora 11:00, la Teatru la Cinema din Cinema City-ParkLake

Vă invităm în povestea noastră să participați la “Vicleniile vulpii“, un spectacol cu scenariu original, cu morala inspirată din fabulele: Greierele și Furnica, Cocoşul şi Vulpea, Corbul și Vulpea, Leul şi Vulpea, Ciobanul şi Vulpea, Vulpea şi Greierele.
Asa cum probabil v-ați gandit vulpița noastră este una cam ștrengară și reușește să păcălească cam toate personajele din poveste: Ciobanașul Ghiță, Greierele și Furnica si pe un….Leu!Oare pe cine a păcălit sau pe cine a mâncat?A scăpat cineva nevinovat?Și cine-i va veni de hac?Toate acestea le vom desluși numai dacă la spectacol veți veni!


Actorii vor da viață personajelor: Ciobanul, Vulpea, Corbul, Leul, Puiul de Găină, Cocoșul, Greierele şi Furnica.
Spectacol live de teatru interactiv recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani.Durata: 45 de minute

Bilete aici: https://www.cinemacity.ro/films/spectacol-teatru-vicleniile-vulpii/2649o2r#/

Galerie

Alice și lumea minunată


Sâmbătă, 16.11.2019 ora 17:00, la Artist Café – Centrul Vechi

Alice vă invită să pătrundeți în lumea minunată a viselor, unde totul este surprizător și totul este posibil! În țara minunilor, ni se vor alătura Broscuța, Omida, Șoricelul și alte personaje care ne vor încânta cu întâmplările lor fantastice, dar și Duhul Ciupercii, care nu iartă pe cei care se apropie de bătrâna ciupercă.
Oare ce va face Alice? Va îndrăzni să se apropie de ciupercă?
Actorii vor da viață personajelor: Broscuța, Omida, Șoricelul, Alice, Duhul Ciupercii și Pisica.
Spectacol live de teatru intercativ și cu păpuși, recomandat copiilor cu vârsta între 3 și 7 ani.Durata: 45 de minute


Pret bilete – 25 lei copii, 25 lei adulti Biletele la acest spectacol se pot achizitiona on-line sau direct de la locație in ziua spectacolului.


Artist Café – Strada Lipscani 30 -34, Etaj 2, Bucuresti (in cadrul magazinului Diverta)Ocuparea locurilor in sala se va face în ordinea sosirii la spectacol. Vă rugăm să vă prezentați cu biletul la intrarea în sala cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului.
Powered by Teatru la Cinema – http://www.teatrulacinema.ro

Bilete aici – https://m.iabilet.ro/bilete-caravana-teatru-la-cinema-la-artist-cafe-venue-3999/

Galerie

Cei trei purceluși


Sâmbătă, 16.11.2019 ora 11:00, la Artist Café – Centrul Vechi.

Cu toţii ştim povestea celor trei purcei care îşi construiesc case, dar e mult mai amuzant să îi vedem la treabă, să îi punem piedică lupului sau să-l ajutăm să sufle peste case.
Şi asta nu fiindcă am fi răi, ci ca să le arătăm tuturor că graba şi lenea strică treaba şi că, dacă vrei să faci un lucru bun şi durabil, trebuie să îţi pui mintea la contribuţie şi să nu te fereşti de muncă.
Actorii vor da viață personajelor: Cei trei purceluși, Lupul și Povestitorul.
Spectacol live de teatru interactiv și cu păpuși, recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani.Durata: 45 de minute


Pret bilete – 25 lei copii, 25 lei adulti Biletele la acest spectacol se pot achiziționa on-line sau direct de la locație.


Artist Café – Strada Lipscani 30 -34, Etaj 2, Bucuresti (intrarea se face prin magazinul Diverta)Ocuparea locurilor in sala se va face în ordinea sosirii la spectacol. Vă rugăm să vă prezentați cu biletul la intrarea în sală cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului.


Un spectacol pus in scena de Teatru la Cinema in cadrul proiectului ,,Caravana Teatru la Cinema la Artist Café”
Powered by Teatru la Cinema – http://www.teatrulacinema.ro

Bilete aici – https://www.iabilet.ro/bilete-caravana-teatru-la-cinema-la-artist-cafe-venue-3999/

Galerie

Ursul păcălit de vulpe


Duminică, 10 noiembrie 2019 ora 17:00, la Artist Cafè – Centrul Vechi

A fost odată ca niciodată…o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Și, șezând vulpea cu botul pe labe, îi veni miros de pește. Și cum vulpea e șireată din fire, își umplu desaga cu pește . Și ce credeți?… îl învață și pe urs să pescuiască.
Nu știți cum? Vă invităm să aflați cum îl păcălește vulpea pe urs, dar și pe ţăran. Se mai întâlneste vulpița noastră cu un cocoș, un iepure și un cățel.
Oare de ce? Curioși să vă întâlniți cu personajele poveștii noastre? Ele cu siguranță abia așteaptă să vă întâlnească!
Actorii vor da viață personajelor: Vulpea, Ursul, Țăranul, Cocoșul, Cățelul și Iepurele.


Spectacol live de teatru interactiv, recomandat copiilor cu vârsta între 3 și 7 ani.Durata: 45 de minute
Pret bilete: 25 lei copii, 25 lei adulti Biletele la acest spectacol se pot achizitiona doar on-line.


Artist Café – Centrul Vechi, Strada Lipscani 30 -34, Etaj 2, București (în cadrul magazinului Diverta).
Ocuparea locurilor în sală se va face în ordinea sosirii la spectacol. Vă rugăm să vă prezentați cu biletul la intrarea în sala cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului, pentru a avea timp să vă comandaţi băutura preferată de la Artist Cafe.


Spectacol pus in scenă in cadrul proiectului ,, Caravana Teatru la Cinema la Artist Cafe” Powered by Teatru la Cinema – http://www.teatrulacinema.ro

Bilete aici: https://www.iabilet.ro/bilete-caravana-teatru-la-cinema-la-artist-cafe-venue-3999/

Galerie