Descoperă natura! Atelier online interactiv organizat de Muzeul Național de Istorie Naturală ” Grigore Antipa”


Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită sâmbătă, 27 martie 2021 pe cei mici să descopere natura, participând la două ateliere online interactive!

Prin jocuri, exerciții și concursuri virtuale, copiii vor afla curiozități și informații despre viețuitoarele care trăiesc în pădurile din țara noastră și își vor putea dezvolta, în paralel, creativitatea, motivația pentru învățare, spiritul de competiție, gândirea logică, implicarea și disciplina.

Întâlnirile au loc pe platforma ZOOM și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani (între orele 10:00 –10:50) precum și celor cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani (între orele 13:00 –13:50).

Proiectul „Descoperă natura!”, din care fac parte atelierele online „Animale din pădure”, cuprinde teme și activități menite să satisfacă nevoia de cunoaștere și de învățare a copiilor și surprinde aspecte din medii naturale de viață ce se regăsesc în dioramele muzeului.

Taxa de participare este de 30 lei/participant sau 50 lei/2 frați.

Înscrierea copiilor se face prin formularul antipa.ro/rezervari, în limita a maximum 15 locuri/grupă.

Rezervarea locului se face dupa achitarea taxei de participare prin transfer bancar sau cash la sediul muzeului și trimiterea confirmării plății la: info@antipa.ro.

Link-ul de conectare la platforma ZOOM se va transmite prin email părinților cu o zi înainte de începerea atelierului.

Sponsor principal: MOL România
Sponsor: Hotspot educațional BRD – Groupe Société Générale

Galerie