Ateliere de creație și teatru pentru copii la Bounty Fair #43 – Septembriada


Pe 21 și 22 septembrie, la Casa Universitarilor, va avea loc Septembriada : o sărbătoare a începutului de toamnă urbană unde întâlnim peste 70 de creatori români, zonă de relaxare în pădure, delicii de sezon și multe altele la care copiii sunt și ei așteptați să ia parte pentru propria lor felie de BUCURIE.

 

Pe toată durata evenimentului se vor desfășura ateliere de creație în spațiul special amenajat, iar sâmbătă, începând cu 17.30, în zona verde va avea loc piesa de teatru pentru copii „Când mă fac MARE” jucată de trupa Sufletos.

 

Piesa „Când mă fac MARE” ni-i prezintă pe Ema și pe Eric, deja iubiți de o mulțime de copii și părinți care citesc cărțile Prințesei Urbane și care ne vor bucura, fix acum, la început de an școlar, cu visele și aventurile lor despre meserii, principii de viață, adaptare în grupuri noi, ecologie și multe altele care vor aprinde multe beculețe și vor stârni multe zâmbete. Iar dacă la final tot mai aveți întrebări sau simțiți nevoia să îmbrățișați autoarea, Printesa urbana va fi acolo, cu cărți și pixul ei magic.

 

La #septembriadă vor fi prezente 8 ateliere adaptate vârstelor diferite și care se vor desfășura pe toată durata evenimentului. Atelierele sunt atât artistice cât și practice dar mai ales distractive, atrăgând după sine ore de joacă cu obiectul creat. Scopul lor este să-i familiarizeze pe copii cu tehnici și materiale de lucru neconvenționale, să le inspire pasiunea pentru creație și să-i ajute să-și descopere stilul unic.

 

Ce ateliere vor găsi copiii la Bounty Fair #43 :

 

  • Mandale pe lemn de la Sarang Hanguk

Un atelier în care, cu puțină răbdare și un pic de îndemnare, vom descoperi împreună infinitul de creativitate din fiecare dintre noi. Micii artiști vor avea de ales între o mulțime de obiecte-suport din lemn sub formă de mandale (brelocuri, broșe, magneti, mini-tablouri) și, fie că vorbim despre magneții-pisicuță sau bufniță, fie că ne referim la gingașele flori de hibiscus, ne vom simți mai relaxați și mai în armonie cu Universul.

 

  • Spiridușii toamnei de la Casa Pixie

Toți copiii știu că anotimpurile nu vin singure, ci sunt aduse și instalate precum un decor de petrecere de o armată de spiriduși tare haioși și pricepuți. Ajută toamna să vină mai repede și să fie mai spectaculoasă creând propriul spiriduș sau zânuță de sezon !

 

  • Atelier de croit imagini cu Alisa Tarciniu

Atelierul încurajează copii să exploreze arta colajului. Învățăm să selectăm fotografiile potrivite, le decupăm și le aranjăm pentru a crea o poveste vizuală care la final va merita agățată pe perete.

Acest atelier va avea loc sâmbătă între 14.00 – 17.00 și duminică între 11.00 – 14.00.

 

  • Ușițe magice de la Casa Pixie

Un atelier pentru copii și părinți la care vom construi ușite în miniatură simbolizând căsuțe de spiriduși, gnomi, zâne, șoricei sau portaluri către alte lumi pe care să le așezăm în orice loc care are nevoie de puțină magie.

 

  • Modelaj în lut de la Clay Play

Aici copiii vor putea explora lutul într-o mulțime de feluri, de la joacă senzorială, decorare și pictură pe vase ceramice până la descoperirea tehnicilor străvechi de ridicare a vaselor pe roata de olărit. Atelierul unde vii să simți, să te umpli de bucurie pentru ce-ți oferă Pământul, să te descarci, să fii, doar atât!

 

  • Pictură pe ceramică de la Ch’artist PYOP Studio

Obiecte din lut lucrate de mână, întruchipând casuțe de zână, ciupercuțe năzdrăvane și alte amintiri dintr-o lume feerică abia așteaptă să fie pictate !

 

 

  • Atelier de marionete de la Casa Pixie

Spiridușii iubitori de teatru își pot crea la acest atelier un partener de scenă foarte expresiv care să-i ajute la repezentațiile din această toamnă !

 

  • Creații cu nasturi cu Ecaterina Urzică

Oare de câți nasturi avem nevoie pentru a obține un balon cu aer cald ? Dar niste nori colorați sau un elefant dansator ? Totul e posibil la acest atelier la care folosim butoni simpatici de toate culorile și mărimile pentru a înveseli cu imaginație tablouri și chiar tricouri.

 

Atelierele vor dura între 20-40 de minute și vor avea un cost individual între 20-25 de lei.  Participarea la piesa de teatru intră în costul biletului de intrare ( 8 lei/adult, gratuit pentru copii sub 14 ani).

 

Ajuns la ediția #43, Bounty Fair este târgul-eveniment care, de mai bine de 4 ani, aduce împreună designeri și artizani români entuziaști și talentați. Scopul târgului este să promoveze creativitatea și artizanatul de calitate pe piața românească, selectându-și atent expozanții și încurajând brandurile noi. La fiecare ediție peste 1500 de vizitatori de toate vârstele îi trec pragul, cei mai mulți revenind pentru abordarea proaspătă pe care Bounty Fair o aduce de fiecare dată.

 

#Septembriada

Bounty Fair – Editie de toamna

Data: 21 – 22 septembrie 2019

Program: 10:00 – 19:00

Locaţie: Casa Universitarilor Bucureşti, Str. Dionisie Lupu Nr. 46

Harta Google: https://goo.gl/7JPqby

Intrare: 8 lei/persoană/zi; copiii pȃnă ȋn 14 ani au intrarea gratuită.

 

Galerie