Atelier ”Gel de Duș” pentru copii @ PlaYouth


Oare cum se fabrică gelul de duș? Dacă te-ai întrebat vreodată sau ai fost curios cu privire la produsele cosmetice, acum este un moment potrivit să descoperi! Și să le faci chiar tu!
Atelierul se desfășoară Sâmbătă, 18 Mai, ora 15:00 – 16:30 și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani curioși să descopere cum se realizează produsele cosmetice, home-made, într-un mod simplu și plăcut. Activitatea vine în întâmpinarea celor mici cu rețete ușor de realizat, astfel încât ei să se poată bucura de proces, însă și cu subiecte sociale care să le îmbogățească cunoștințele. În cadrul acestei activități vom folosi ingrediente non-toxice, cât mai naturale și sigure pentru cei mici.
 
Ce învață concret copilul în cadrul atelierului?
 
– noțiuni de bază despre regulile de lucru în laboratorul de chimie și sticlăria utilizată în laborator;
– cum să creeze anumite produse precum balsamul de buze, săpunul, parfumul solid, gelul de duș;
– noțiuni despre amestecuri, despre fenomene precum dizolvare, topire, agitare;
– își dezvoltă abilitatea de a lucra singur și în echipă;
– își dezvoltă abilitatea de a asculta activ și de a-și cultiva curiozitatea.

Noțiunile vor fi prezentate într-o manieră teoretică, dar mai ales practică. Copilul va învăța făcând experimente.
 
Atelierul durează o oră și jumătate, prețul este doar de 100 de Ron de copil și include toate materialele necesare realizării produselor și experimentelor. Avem doar 8 locuri disponibile.

Înscrierile se fac în formularul din dreapta.

 

Pentru întrebări, nu ezitați să ne contactați.

Desfășurăm activitățile cu un număr mic de participanți, în așa fel încât atenția trainerului să fie distribuită egal către toți și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activități.

Părinții aleg activitățile noastre pentru că aici, copiii lor învață ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilități precum încredere în sine și în ceilalți, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm, copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalți, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alți copii.

Dacă simți să recomanzi acest curs sau alte activități PlaYouth și altor părinți, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ți-am fi extrem de recunoscători. Mulțumim!

Galerie

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.