Curs Teatru de Improvizaţie pentru copii @ PlaYouth


curs-site-teatru-2 (1)

Teatrul de Improvizaţie mai este definit și ca teatru sport. Această modalitate de exprimare
artistică are ca scop principal antrenarea minții și a corpului prin jocuri și exerciţii. Crește energia
participantului, spiritul de acţiune și îmbunătățește felul în care acționează și reacționează. Este o
formă de cunoaștere și exprimare personală și artistică.

Teatrul sport ajută dezvoltarea culturii generale și a logicii. Jocurile sunt concepute astfel încât
fiecare participant se va afla în obligativitatea de a se folosi de cunoștințele acumulate în trecut și
de a învăța altele noi. Partea stângă a creierului nu este neglijată, iar gânditul în cuvinte devine ușor
accesibil pentru copil. Frica de a vorbi și de a se exprima în public va fi diminuată sau complet ștearsă,
datorită individualizării si creșterii stimei de sine.

Un alt aspect foarte important este că participanții vor învăța unii de la ceilalți. Vor crește și
descoperi lumea împreună.

Cursul este structurat  în 3 Module, a câte 4 întâlniri fiecare, durata fiecărei întâlniri va fi de 2 ore.

Cursul este gândit să se desfășoare timp de 12 întâlniri săptămânale, însă, dacă nu vă permite timpul să veniți în 12 duminici consecutive, puteți începe acum doar cu un singur modul sau cu 2 module.
Prețul pentru 1 modul este de 290 de RON, iar la achiziționarea mai multor module, se aplică următoarele reduceri:
Primele 2 module: 550 de RON;
Toate cele 3 module: 810 de RON.

V-am pregătit și o prezentare detaliată a cursului, așa că, nu ezitați să ne scrieți pentru a v-o trimite pe adresa de e-mail.

Înscrierile se fac în formularul din dreapta.
Pentru întrebări, nu ezitaţi să ne contactaţi.

Mențiuni:

  • Locaţia cursului: Str. Barbu Delavrancea, nr. 15, Interfon 5, Etaj 2, Sector 1, București;
  • Preţul include materialele de care copilul tău are nevoie pe întreaga perioadă, gustare
    sănătoasă și apă.
  •  Acest curs se adresează copiilor, iar ei trebuie să aibă între 7 și 12 anișori pentru
    a participa la curs.
  •  La sfârșitul cursului, pregătim o surpriză! Pentru cei care au participat la toate cele 3
    module, vom organiza un eveniment special numai pentru ei și familiile lor.
  • Puteţi începe doar cu un singur modul acum, cu 2 sau cu toate 3;
  • Avem 10 locuri disponibile, lucrăm cu un număr mic de copii pentru că punem mare
    accent pe calitate

Părinţii aleg activităţile noastre pentru că aici, copiii lor învaţă ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilităţi precum încredere în sine și în ceilalţi, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm, copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalţi, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alţi copii.

Dacă simţi să recomanzi acest curs sau alte activităţi PlaYouth și altor părinţi, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ţi-am fi extrem de recunoscători. Mulţumim!
————————–————————–————————–———————————————

Fii sigur/ă că PlaYouth este locul pentru dezvoltarea copilului tău, în relaţie cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intri în conversaţie cu noi. Scrie-ne pe contact@playouth.ro sau intră direct pe site-ul nostru www.playouth.ro.

Galerie

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.