Evenimente speciale la Muzeul Antipa! :)


Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa
Special
Jucării nelimitate pentru distracție nelimitată! | Sâmbătă, 24 martie 2018 începând de la: 11:00, 11:30, 12:00, 12:30, 13:00 și 13:30.
Pe 24 martie, între 11:00 și 14:00, te invităm la Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” să explorezi lumea Canon Creative Park: poți crea de la felicitări pentru ocazii deosebite, măști, rame personalizate și până la o sumedenie de animale sălbatice!

Te așteptăm la unul dintre atelierele creative pe care le-am pregătit pentru cei mici, în Holul Central de la Etajul Muzeului.

Atelierele sunt dedicate copiilor intre 4 și 13 ani. Micuții care au între 3 și 6 ani trebuie să fie însoțiți de părinți. Cu siguranță cei mici vor crea lucruri uimitoare, iar noi vom surpinde cele mai frumoase momente in fotografii, pe care le vei primi la final! Participarea este gratuită, iar înscrierile se pot face prin intermediul formularului de mai jos, în limita a 25 de locuri. Fiecare atelier are o durată de aproximativ 30 de minute.

Citește mai departe

ÎNSCRIE-TE
Art Antipa – Primăvara în pădure| Sâmbătă, 24 martie 2018, între orele 10.15 – 11.30 și 11.45 – 13.15
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Belladona Art vă invită sâmbătă, 24 martie 2018, între orele 10:15 – 11:30 și 11:45 – 13:15, să-i aduceți pe cei mici la o întâlnire Arta, în cadrul atelierului Art Antipa.

Atelierul oferă copiilor o modalitate distractivă de a învăța noțiuni din lumea zoologiei prin intermediul artelor plastice, dezvoltând în același timp creativitatea, ingeniozitatea, simțul estetic și spiritul de observație al celor mici.

Perioada de desfășurare: 3 – 31 martie 2018

Modulul III: PRIMĂVARA ÎN PĂDURE!

Tema 4 (24 martie 2018) – Cuib de veveriță;
Grupe de vârstă
– Grupa 1: 4 – 7 ani, în fiecare sâmbătă, între 10.15 – 11.30
– Grupa 2: 8 – 14 ani, în fiecare sâmbătă, între 11.45 – 13.15

Taxă de participare:
– Modulul III – 200 lei/participant;
– 1 ședință – 50 lei /participant.

Citește mai departe

ÎNSCRIE-TE
PROVOCAREA LEGO®, GaliLEGO și RoboBricks | Sâmbătă și Duminică: 24 – 25 martie 2018
Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” și e2 Young Engineers vă invită să participați la 3 programe educaționale de succes!

Programul educational Young Engineers – Provocarea Lego este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6-9 ani și este organizat în sute de locații din întreaga lume.

GaliLEGO este un program educațional Young Engineers, în care copiii aprofundează noțiunile din fizică, matematică și inginerie mecanică, învățate anterior în atelierele „Provocarea Lego”. GaliLEGO se concentrează pe găsirea de soluții în construirea de angrenaje și mecanisme complexe și pe explorarea aspectelor mecanice, matematice și fizice ale acestor mecanisme, având la bază lucrul în echipă.

Robo Bricks este un program care oferă copiilor pasionați de construcții lego și robotică o introducere în aspectele teoretice și practice din domeniile tehnologiei, ingineriei software, matematicii și antreprenoriatului.

N-ar fi drăguț ca micuții tăi să vină la tine și să-ți explice cum funcționează un lift sau o mașină de spălat, sau dacă ți-ar explica ce este un diferențial?

Înscrie-l pe copilul tău la programele de educație prin aplicații teoretice și practice distractive, Provocarea LEGO®, GaliLEGO sau RoboBricks!

Perioada de desfășurare: 3 – 31 martie 2018

Perioada de desfășurare
Atelierele se desfășoară în următoarele zile:
-Sâmbată, ora 16.00 – 17.15 – Provocarea LEGO®
-Duminică, ora 10.15 – 11.30 – Provocarea LEGO®
-Duminică, ora 11.45 – 13.00 – GaliLEGO
-Duminică, ora 13.15 – 14.30 – Robo Bricks

Pentru formarea unei grupe este necesar un număr minim de 10 participanți.

Taxă de participare:
– Modulul II – 200 lei/participant;
– 1 ședință – 60 lei /participant.

Citește mai departe

ÎNSCRIE-TE
EXPOZITII TEMPORARE
”10 ZILE DE IUBIRE”

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită să vizitați expoziția „10 zile de iubire”, care va fi expusă în perioada 14 februarie– 31 martie 2018 la Muzeu!

Iubirea este cel mai frumos sentiment pe care îl poate trăi cineva. De-a lungul timpului, pentru iubire oamenii au făcut gesturi nenumărate, de la cele mai romantice până la cele mai trăznite.

V-ați întrebat vreodată dacă restul viețuitoarelor cu care împărțim planeta iubesc și prin ce gesturi își manifestă iubirea?

În expoziția „10 zile de iubire” vă dezvăluim 10 povești de dragoste din lumea animalelor, povești presărate cu tandrețe, cântece, dansuri, acrobații și alte momente delicate de afecțiune.

De la grațioasele lebede, păsarile flamingo, fioroșii lupi sau jucăușii giboni, până la căluții de mare sau la viețuitoarele de la firul ierbii, toți cei zece prieteni necuvântători vor sta mai multe zile împreună cu noi pentru a ne împărtăși frumoasele lor povești de dragoste.

Citește mai departe

VENIN – FRUMUSEȚI DE NEATINS

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită în perioada 6 februarie – 1 mai 2018 să studiați comportamentul unora dintre cele mai temute specii veninoase din lumea animală, unele dintre acestea regăsindu-se în clasamentul celor mai veninoase animale din lume. Expoziția temporară „Venin – frumuseți de neatins” vă provoacă să lăsați prejudecățile și teama față de animalele veninoase la poarta Muzeului și să descoperiți frumusețea unică a exponatelor noastre vii.

Nu sunt specii pe care ai dori să le întâlnești în mediul natural, dar le poți admira în siguranța expoziției noastre, deoarece aceste vietăți extrem de interesante provin din locuri exotice și greu accesibile nouă. Vă invităm să profitați de această oportunitate și să aflați de

ce aceste frumuseți nu pot fi atinse, ci doar privite în expoziția noastră.

Alături de animale vii, precum arahnide, insecte, amfibieni și șerpi, veți putea admira adevărate comori din colecțiile Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. În expoziția noastră veți sta față în față cu unele dintre cele mai veninoase specii și veți afla de ce veninul reprezintă doar un instrument de supraviețuire.

Expoziția poate fi vizitată de marți până vineri între orele 10:00 – 18:00 (ultimul vizitator intră la ora 17:00) iar sâmbăta și duminica între 10:00 – 19:00 (ultimul vizitator intră la ora 18:00).

Prețurile biletelor sunt de 10 lei/copil/student/pensionar și 15 lei/adult. Copiii cu vârste mai mici de 3 ani au gratuitate.

Citește mai departe

Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Şos. Kiseleff nr. 1, București, Sector 1,
Cod poștal 011341. Telefon: (021) 312-88-26 / Fax: (021) 312-88-63.

trks.php?R=1&vc=bG9yZWRhbmEubmljdWxhZUBnbWFpbC5jb20jIzE5NzYzNyMjNDkxNCMjMTIzNTU%3D&ts=1521649564&server=1

Virus-free. www.avast.com
Galerie