„Frumoasa și Bestia” – sâmbătă (10 martie), ora 11:00 – The Hub


FB_10.03.2018

Sâmbătă, 10 martie 2018, de la ora 11.00, la Club The HUB, Str. Bărăției, nr. 31 (lângă Magazinul Cocor) actorii Teatrului Dubee Doo vor susține spectacolul de teatru pentru copii “Frumoasa şi Bestia”, adaptare după povestea cu același titlu scrisă de Charles Perrault.

Părinții și copiii sunt invitați să urmărească una dintre cele mai frumoase povești clasice, în care dragostea şi înţelepciunea se regăsesc în personaje, de multe ori surprinzătoare, care trec împreună printr-o serie de aventuri pline de suspans.

Vom păși în atmosfera de mister a castelului în care eroii, frumoşi sau mai puţin frumoşi, au curajul să-şi dezvăluie chipul şi să-şi deschidă sufletul, dând astfel naştere unei interesante poveşti de iubire.

Preț bilete – 35 lei/copil (părinții au acces gratuit)
Pentru rezervări, vă rugăm sunați la telefon: 0771 554 716, 0766 499 571 sau sa ne scrieți la e-mail: teatruldubeedoo@gmail.com

 Vă așteptăm cu drag!

Pentru informaţii suplimentare referitoare la programul teatrului, vă rugăm consultaţi pagina de facebook https://facebook.com/teatruldubeedoo, pagina de instagram https://www.instagram.com/teatruldubeedoo și blogul https://teatruldubeedoo.wordpress.com

Galerie