Joacă și povești cu tradiții de Sf. Andrei!


25 noiembrie / Ora 11:00 – 12:30

event-fb-sf-andrei-2

Se apropie sărbătoarea Sfântului Andrei. Tu sau copilul tău ați fost vreodată curioși de cum și de ce se pune grâu la încolțit de Sf. Andrei, sau de usturoiul pus la fereastra ușii?

V-ar plăcea să știți mai multe despre astfel de tradiții și cum să le transmiteți mai departe copiilor voștri?

Te așteptăm Sâmbătă, 25 Noiembrie, între 11:00 și 12:30, la atelierul nostru de joacă și povești prin tradiții. 🙂

În cadrul acestui atelier, veți avea oportunitatea de a învăța:
– ce înseamnă tradiția, cum se transmite și ce importanță are pentru noi toți;
– de ce plantăm grâu;
– ce alte obiceiuri mai există în țara noastră de Sf. Andrei;
– vom stimula imaginația pictând și personalizând ghiveciul în care va fi plantat grâul;
– cum se plantează grâul;

– cum să ai grijă de ghiveci astfel încât să ajungi la rezultatul dorit.

Atelierul are ca obiectiv principal înțelegerea acestor tradiții și obiceiuri, prin metode adaptate, cu povești captivante, prin punerea în practică a acestora. 

Încurajăm foarte mult implicarea activă a părinților în cadrul atelierului pentru a-i inspira pe copii și a le oferi cadrul perfect prin care doar așa se pot învăța și transmite din generație în generație aceste tradiții frumoase!

De asemenea, în cadrul atelierului, vom pune accent pe relația părinte-copil, pe lucru în echipă și comunicare.
inscrie-te

Participarea se face pe bază de confirmare după ce te înscrii în formularul din dreapta.  
 
Acest atelier se adresează copiilor între 5 și 8 anișori.
 
Costul este de doar 60 de lei și include toate materiale necesare realizării atelierului.
Locaţia evenimentului: Barbu Delavrancea, Nr. 15, Sector 1, Etaj 2, Interfon 5.
 
Avem doar 10 locuri disponibile. Desfășurăm activităţile cu un număr mic de participanţi, în așa fel încât atenţia trainerului să fie distribuită egal către toţi și ca fiecare din ei să rămână cu ceva concret în urma fiecărei activităţi.
Părinții aleg activitățile noastre pentru că aici, copiii lor învață ceva practic și util pentru dezvoltarea unor abilități precum încredere în sine și în ceilalți, răbdare, bucurie, pasiune, libertate și curiozitate. Prin contextele pe care le creăm, copiii ajung să se împrietenească și să discute liber despre tot ce simt, să fie buni unii cu ceilalți, să lucreze în echipă, să se implice activ în ceea ce fac alături de alți copii.
 
Dacă simţi să recomanzi activităţile PlaYouth și altor părinţi, pe noi ne-ar bucura foarte tare și ţi-am fi extrem de recunoscători. Mulţumim!
—————————————————————————————-
Fii sigur/ă că PlaYouth este locul ideal pentru dezvoltarea copilului tău, în relaţie cu tine! Iar ca să te convingi, te invităm să intri în conversaţie cu noi. Scrie-ne pe contact@playouth.ro sau intră direct pe site-ul nostru http://www.playouth.ro.
Galerie

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s