Da’DeCe are orașul o colecție de artă?


 

Îți amintești de primele obiecte pe care ai început să le colecționezi? Cum arătau? Sigur aveau o alură de prețiozitate, așa cum au toate colecțiile indiferent ce ar conține. Ca și râsul și joaca, la fel ca muzica sau cuvintele, și colecționismul este o trăsătură de-a noastră, de-a oamenilor. Unii dintre noi colecționăm pietre, alții ambalaje de bomboane, cutii de chibrituri, cărți sau opere de artă. Da’ de ce avem nevoie de artă și de ce o colecționăm? Ce importanță are pentru un oraș să dețină o colecție și unde ar trebui să fie expusă?

Ne-am bucura să aflăm părerile copiilor despre toate aceste subiecte, despre cum se raportează ei la patrimoniu și ce importanță cred ei că are arta în viața noastră cotidiană. Ne vom interoga reciproc, vom exemplifica, vom compara și descrie, experimenta și completa colecția Pinacotecii în cadrul unor programe de educație muzeală pe care vi le propunem în cadrul expoziției deschise la Muzeul Municipiului București, „Pinacoteca Bucureștiului. Un proiect interbelic”.

Programele se adresează atât școlilor în timpul săptămânii, cât și familiilor cu copii de la 4 la 12 ani în week-end. Fiecare program educativ durează aproximativ două ore, timp în care modul de lucru cu copiii va fi variat și adaptat fiecărei grupe de vârstă. La programele adresate copiilor de peste 10 ani participarea părinților este opțională.

Cum puteți vă puteți rezerva un loc?

Pentru rezervări, folosiți formularul din dreapta sau scrieți-ne la adresele inscrieri@asociatiadadece.ro sauprogramari@asociatiadadece.ro.

 

Taxă de participare (include materialele folosite şi accesul în muzeu): 10 lei / copil / atelier
Adulţii achiziţionează biletul de intrare în muzeu: 5 lei (biletul va fi valabil doar pentru vizitarea expozițiilor temporare)

Taxă foto pentru părinții care doresc să realizeze fotografii în cadrul programelor: 15 lei.

 

Programe educative pentru școli și grădinițe:

Acest program educativ este disponibil și pentru grupele și clasele de elevi cu vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani în zilele de miercuri și joi în intervalul orar 10,00 – 15.00.

 

Programările se pot face la adresa gradinite@asociatiadadece.ro

Adulții care însoțesc grupul de copii beneficiază de gratuitate.

 

Da’DeCe are orașul o colecție de artă?

Proiect de educație muzeală conceput de Asociația Da’DeCe în parteneriat cu Muzeul Municipiului București

în cadrul expoziției „Pinacoteca Bucureștiului. Un proiect interbelic”

Muzeul Municipiului București/Palatul Suțu, octombrie-noiembrie 2016

Adresa: Muzeul Municipiului București, Bulevardul Ion C. Brătianu, nr. 2

Galerie