Povești din hârtie – program educativ și expoziție


Vă invităm sâmbătă la ultimul program educativ din seria „Povești din hârtie” începute în luna octombrie a lui 2015 și desfășurate în mod constant cu școli primare și familii. Programele educative despre hârtie au fost concepute cu scopul de a-i sensibiliza pe copii în privința istoriei și producerii din prezent a hârtiei prin mijloace prietenoase, ludice și creative: teatru kamishibai, scriere creativă, jocuri senzoriale și realizarea unor artefacte din hârtie reciclată.

Toate poveștile concepute de către copii, precum și o parte dintre artefactele realizate de aceștia în cadrul programelor educative „Povești din hârtie” vor face parte din expoziția cu același nume, desfășurată în perioada 1 – 15 iunie într-un loc în care hârtia și copacii sunt prieteni, Seneca Anticafe, strada Ion Mincu, nr. 1.

Vă puteți puteți rezerva un loc la ultimul program „Povești din hârtie”, scriindu-ne un mesaj la adresa programari@asociatiadadece.ro sau direct în formularul de înscriere de pe site-ul nostru.

Contribuție de participare (familii):
o 40 lei/copil,
o 70 lei/2 frați,
o 90 lei/3 frați.
Părinții vor participa la atelier, dar vor plăti separat taxa de 8 lei/oră direct la instituția-gazdă, Seneca Anticafe: http://senecanticafe.ro/

Există o singură modalitate de plată:

Plata prin transfer bancar:
Achitarea taxei de participare se face la maxim două zile după emailul de confirmare a înscrierii pe lista de participanți sau cel târziu vineri, în contul RO48 INGB 0000 9999 0260 3721 (cu precizarea Contribuție Seneca). Dacă nu se mai poate onora participarea, returnarea taxei se face numai dacă retragerea este anunțată cu cel puțin 24 de ore înainte de desfășurarea programului, sumă din care se va scădea comisionul bancar.

Vă așteptăm cu bucurie să faceți parte din povestea noastră!

Echipa Da’DeCe

Galerie