Povestea ,,Tradiţii, basme şi eroi de la noi” continuă şi în luna aprilie!


MiniArtShow by Ioana Ginghina vă aşteaptă la a doua ediţie de ,,Tradiţii, basme şi eroi de la noi”, pe 16 aprilie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român!

php9p0bMGAM

Dacă nu aţi reuşit să ajungeţi la evenimentul din 5 martie sau dacă v-a plăcut atât de mult încât vreţi să ne revedeţi, vă invităm cu drag începând cu ora 11:00 la Studioul Horia Bernea, de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român!

Deschidem evenimentul cu ,,Dănilă Prepeleac”, un spectacol special adaptat după celebra poveste, cu caracter moralizator, căci, urmând conceptul regizoral, de data aceasta, intrarea în lumea dracilor apare sub forma unui vis al personajului- Dănilă nu se îmbogăţeşte peste noapte, ci invaţă că totul se câştigă prin muncă şi onestitate. Ba mai mult, descoperim tradiţii şi obiceiuri vechi, aflăm cum se făcea negoţul la târg, limbajul vechi negustoresc, dansul caprei, al ursului, al dracilor şi multe altele, totul pe ritmuri populare, uşor adaptate vremurilor noastre.

php8PO8ooAM

Tot de la ora 11:00, în paralel cu spectacolul şi continuând până la ora 13:00, avem ateliere creative cu specific tradiţional. Înşirăm mărgele,învăţăm să coasem şi să brodăm motive tradiţional, să le pictăm sau chiar să le ţesem în cele mai vii şi frumoase culori, specifice diferitelor zone din România şi aflăm poveştile fiecăruia.

Completăm evenimentul cu o vizită gratuită în Muzeu, dar şi cu o sesiune de întrebări, autografe şi poze pentru şi cu actorii din distribuţia spectacolului ,,Dănilă Prepeleac”!

Haideţi să valorificăm fondul cultural românesc şi să sărbătorim tradiţiile, obiceiurile, eroii şi meşteşugurile populare!

atelier de tesut

Partenerii evenimentului: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Fundaţia Principesa Margareta a României 

Partener media principal: Itsy Bitsy

Parteneri media: Blitz Tv, Ziarul Ring, Revista Pap Tot!, Melc-codobelc.ro, GoKid.ro, Kidspots.ro, Calendarulmagic.ro, Gradinite.com, Suntparinte.ro, Agenda culturală pentru copii, B24Kids, Blogul mamei.ro, Mamă de profesie.ro, Ana Naghi.ro, Cursuri pentru copii.ro , http://www.copiisimamici.ro, Portal evenimente copii.

Tradiţii, basme şi eroi  de la noi este un proiect realizat de către MiniArtShow by Ioana Ginghina, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Fundaţia Principesa Margareta a Romaniei, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Mai multe detalii pe: www.miniartshow.ro; 0749419999 sau pe pagina de Facebook:  https://www.facebook.com/traditiibasmesieroidelanoi/

Vă aşteptăm cu drag! INTRAREA ESTE LIBERĂ (în limta locurilor disponibile)

Galerie